Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, cinstit în Eparhia Caransebeșului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, cinstit în Eparhia Caransebeșului

[2016-10-28]
de Gheorghe Anghel

7octombrieghiozdaneseminar1
În număr mare, credincioșii cartierului Nord și zona Cazărmii din Caransebeș au participat miercuri, 26 octombrie 2016, la hramul bisericii lor închinat Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, informează Diac. Pavel Canea și Darius Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeșului.
În cadrul Sfintei Liturghii Preasfințitul Lucian a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Alexandru Bujancă.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Ne-am bucurat să vedem și astăzi, deși în aparență este o zi lucrătoare, foarte mulți credincioși la Sfânta Liturghie și de asemenea ne-am bucurat să vedem că lucrările la această biserică au avansat în ultima vreme. Așteptăm cu nerăbdare ziua târnosirii acestei biserici, un sfânt locaș important și necesar pentru credincioșii din acest cartier al orașului nostru. Îl felicităm pe părintele ctitor Laurențiu Iacob și pe familia sfinției sale pentru că într-adevăr este nevoie la ora actuală de foarte multă jertfă, foarte multă răbdare și insistență ca să construiești și să finalizezi o biserică, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Caransebeș se află în construcție și deservește credincioșii caransebeșeni din cartierul „Nord” și din zona „Cazărmii”.
Hramul schitului Nicolinț
Și la Schitul Nicolinț din județul Caraș-Severin credincioșii au venit cu bucurie pentru a participa la Sfânta Liturghie cu ocazia hramului. Din încredințarea Preasfințitului Părinte Lucian, slujba a fost oficiată de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup de studenți teologi din Caransebeș, condus de părintele profesor Gheorghe Tistu.
Așezământul monahal Nicolinț, cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, a fost amenajat într-un fost pichet grăniceresc de la frontiera cu Serbia, în anul 2003. În scurtă vreme, Schitul Nicolinț a devenit pentru credincioșii din zonă un reper spiritual.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 749, Ultimul acces: 2026-07-29 12:48:18