Zalău: Sărbătoarea Botezului Domnului la Biserica Pogorârea Sfântului Duh[2017-01-06]de Andrei PauÎn ziua praznicului Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a oficiat vineri, 6 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie la Parohia Pogorârea Sfântului Duh din Zalău. În continuare, a fost oficiată slujba sfințirii celei mari a apei, la care au participat numeroși credincioși, notează site-ul oficial al Episcopiei Sălajului. Cei prezenți au dus, apoi, Agheasma mare la casele lor, pentru a o consuma cu toată evlavia până la odovania praznicului. *** Piatra de temelie a bisericii Pogorârea Sfântului Duh din cartierul zălăuan Porolissum a fost sfințită la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, în anul 2000. În anul 2004, Preasfințitul Părinte Petroniu a oficiat slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la noua biserică, iar în anul 2009, Preasfinția Sa a sfințit și casa parohială. Anul 2016 a fost unul important în istoria acestei parohii, întrucât, în data 12 iunie, locașul de cult a fost sfințit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de Preasfințitul Părinte Petroniu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3731, Ultimul acces: 2026-09-21 14:33:08
|
Timp total: 0.03s...
[]:1