Papa către dominicani: Faptele voastre bune să dea glorie lui Dumnezeu[2017-01-22]Liturghie cu Papa la finalul Jubileului dominicanilor22.01.2017, Vatican (Catholica) - Sâmbătă, 21 ianuarie 2017, Papa Francisc i-a încurajat pe dominicani să persevereze în faptele lor bune din ultimii 800 de ani, care au fost precum „sarea” şi „lumina” lui Cristos, răspândind Evanghelia în întreaga lume. Trecerea de la superficialitatea lumească la glorificarea lui Dumnezeu „are loc graţie faptelor bune ale celor care, devenind discipoli ai lui Isus, au devenit ‘sare’ şi ‘lumină'”. „Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri”, a citat Pontiful din Evanghelia după Sf. Matei. Papa Francisc a celebrat Liturghia pentru dominicani în Bazilica San Giovanni in Laterano, la încheierea Anului Jubiliar al Ordinului, la a 800-a aniversare de la fondarea lor. Sfântul Părinte l-a lăudat pe fondatorul lor, Sf. Dominic, pentru răspândirea Evangheliei şi pentru exemplul virtuos al vieţii sale. „Astăzi noi îl glorificăm pe Tatăl pentru lucrarea pe care Sfântul Dominic, plin de lumina şi de sarea lui Cristos, a făcut-o în urmă cu opt sute de ani; o lucrare în slujba Evangheliei, predicată cu cuvântul şi cu viaţa”. „În mijlocul ‘carnavalului’ de ieri şi de astăzi, acesta este răspunsul lui Isus şi al Bisericii, acesta este sprijinul solid în mijlocul ambientului ‘lichid’: faptele bune pe care le putem face graţie lui Cristos şi a Duhului Sfânt, şi care fac să se nască în inimă mulţumirea adusă lui Dumnezeu Tatăl, lauda, sau măcar uimirea şi întrebarea: ‘De ce?’, ‘De ce se comportă aşa persoana aceea?’… Dar pentru ca să se întâmple această ‘zguduire’ trebuie ca sarea să nu-şi piardă gustul şi lumina să nu se ascundă… Vai de sarea care-şi pierde gustul! Vai de o Biserică ce-şi pierde gustul! Vai de un preot, de un consacrat, de o congregaţie care-şi pierde gustul!” Lucrarea Sf. Dominic, pe de altă parte, „cu harul Duhului Sfânt, a făcut în aşa fel încât atâţia bărbaţi şi femei au fost ajutaţi să nu se piardă în mijlocul ‘carnavalului’ curiozităţii lumeşti, ci au simţit în schimb gustul doctrinei sănătoase, gustul Evangheliei, şi au devenit, la rândul lor, lumină şi sare, artizani de fapte bune… şi adevăraţi fraţi şi surori care-l glorifică pe Dumnezeu şi învaţă la glorificarea lui Dumnezeu cu faptele bune ale vieţii.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1579, Ultimul acces: 2026-09-21 23:39:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1