Hramul istoric al Catedralei din Timisoara: Sute de credinciosi prezenti la sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Hramul istoric al Catedralei din Timișoara: Sute de credincioși prezenți la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi

[2017-01-30]
de Andrei Pau

În ziua cinstirii Sfinților Trei Ierarhi, sute de timișoreni au participat luni, 30 ianuarie 2017, la hramul istoric al Catedrala Mitropolitane, notează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, și cu Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Din soborul au făcut parte părinți consilieri de la Centrul eparhial, părinții protopopii din Timișoara, clericii de la Catedrala Mitropolitană și părinții profesori de la Departamentul de Teologie al Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara.
La slujbă au fost prezenți reprezentanți ai oficialităților locale și județene, precum și ai mai multor instituții de cultură din orașul de pe Bega. Răspunsurile la slujba de hram au fost oferite de Corul bizantin Sfântul Ierarh Nicolae, format din studenți de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a mulțumit Preasfințitului Părinte Siluan, pentru participarea la hramul Catedralei Mitropolitane. În semn de recunoștință, Mitropolitul Banatului i-a oferit Preasfinției Sale o icoană realizată în tehnica mozaicului în care este reprezentat chipul Mântuitorului Iisus Hristos.
La rândul său, Preasfințitul Părinte Siluan a mulțumit pentru invitația de a coliturghisi în cetatea păzită de Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș.
Manifestările cultural religioase închinate Sfinților Trei Ierarhi au fost prefațate la Timișoara de conferința Sfinții Trei Ierarhi, icoane ale slujirii liturgice la care au luat parte profesorii, studenții și elevii teologi de la cele două instituții de Teologie din oraș.
Programul religios închinat Hramul Catedralei Mitropolitane a debutat în ajunul praznicului Sfinților Trei Ierarhi cu slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, oficiată de Preasfinitul Părinte Paisie Lugojanul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5196, Ultimul acces: 2026-05-28 15:18:39