Comuniune euharistică la Mănăstirea Cocoş[2017-01-30]de Iulian DumitrascuPreasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat duminică, 29 ianuarie 2017, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cocoş. În cadrul Sfintei Liturghii au fost pomeniţi ctitorii şi binefăcătorii sfântului lăcaş de la zidirea lui încoace, precum şi stareţii sfintei mănăstiri de la întemeiere până în vremea noastră. Tot aici s-au făcut cereri şi rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu pentru toată purtarea de grijă şi binefacerile revăsate asupra obştii mănăstirii, slujitorilor, închinătorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş care a împlinit peste 180 ani de existenţă şi slujire românească. Credincioşii participanţi la slujbă, veniţi şi din zone mai îndepărtate, au avut posibilitatea să cinstească Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Mucenici Zoticos, Atalos, Kamasis şi Filipos care se găsesc la mănăstire încă de la descoperirea lor la Niculiţel în anul 1971. În cuvântul rostit, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor, pornind de la modelul femeii cananeence, despre valoarea şi puterea rugăciunii curate ca mijloc de legătură a omului cu Dumnezeu. La finalul slujbei, toţi participanţii au luat parte la agapa oferită în trapeza mănăstirii. *** Actuala biserică construită între anii 1911 – 1913, după planurile celebrului arhitect Toma Dobrescu din Bucureşti, se găseşte pe amplasamentul vechii biserici, demolate în anul 1910 pentru construcţia celei noi. Biserica este construită în stil bizantin, în formă de cruce, altar, naos, pronaos, pridvor închis şi pridvor deschis. Pictura iniţială a bisericii a fost realizată în stil neobizantin de către pictorul italian Francisco de Biasse, între anii 1914 – 1916, restaurată ulterior de către Anatolie Cudinov în perioada 1957 – 1958. Astăzi întreaga biserica este decorată în tehnica mozaic. Mănăstirea Cocoş este cea mai veche dintre mănăstirile dobrogene, înfiinţată în anul 1833, ea reprezentând în perioada dominaţiei otomane asupra Dobrogei, flacăra spiritualităţii şi culturii româneşti din acest spaţiu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 3711, Ultimul acces: 2026-06-25 07:59:45
|
Timp total: 0.03s...
[]:1