IPS Timotei s-a rugat împreună cu pacienții Spitalului Municipal din Arad[2017-02-13]de Sorin IonițeÎnaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a oficiat duminică, 12 februarie 2017, Sfânta Liturghie în Paraclisul Sfântul Arhidiacon Ștefan din Spitalul Clinic Municipal, Arad. La slujbă au participat pacienții și personalul medical de la Secția Boli Cronice a spitalului, dar și alți credincioși din Arad care obișnuiesc să se roage în această biserică, ne-a transmis Protos. Iustin Popovici, Consilier Mass Media al Eparhiei. În cuvântul rostit, ierarhul a vorbit despre consecințele neîndeplinirii îndatoririlor față de părinți ca oglindire a celor față de Dumnezeu. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat importanța perioadei de pregătire pentru Postul Mare. În pregătirea pentru Postul Mare, pilda duminicală îndeamnă la mărturisire și pocăință și la îndreptarea purtării fiecăruia pentru realizarea atmosferei de înțelegere în familie și în societate, a subliniat IPS Timotei. La final, Părintele Dan Magda, slujitorul în cadrul paraclisului, a mulțumit chiriarhului pentru binecuvântare și purtare de grijă. *** Aflat în imediata apropiere a Centrului eparhial, imobilul care deservește unitatea spitalicească, construit în anul 1912, este proprietatea Arhiepiscopiei Aradului. Clădirea a servit în timpul episcopului Ioan Ignatie Papp ca internat diecezan al Școlii de Fete. Paraclisul existent are aceeași vechime cu spitalul. După anul 1990 a fost redat destinației inițiale, aceea de locaș de cult, fiind deservit de preoții cu activitate social-caritativă din eparhia Aradului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 954, Ultimul acces: 2026-07-31 23:49:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1