Julita :: Biserica de Lemn - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Biserica de Lemn
Julița
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Julița
Comună:Vărădia de Mureș
Județ:Arad
Cod poștal:317382
Telefon :NU deținem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.episcopiaaradului.ro/organizare/protopopiate/protopopiatul-lipova, www.arhiepiscopiaaradului.ro, www.varadia-de-mures.ro, www.cjArad.ro, ar.prefectura.mai.gov.ro
Preot:Blaga Casian
Hram:Intrarea Maicii Domnului în Biserică
Stil arhitectonic:Lemn
Detalii:Aici atentia vizitatorului este retinuta de biserica de lemn (langa biserica noua) , din centrul satului, cu o vechime de peste 200 ani, stramutata in acest loc pe la 1800, dupa unele date chiar de la Batuta.
Gratie Muzeului Țăranului Român, dupa anii 1990 a fost renovata, dar lucrarile nu au mers pina la final, probabil din lipsa de fonduri.
Biserica tencuita in exterior se impune prin turnul sau inalt, din lemn, de rezonanta baroca, reunind o gama variata de decoratii suprapuse.
In interior, pictura de factura bizantina, datata din 1813, a fost realizata de cel putin trei mesteri populari, dintre care unul din Brad, iar ceilalti din renumitul centru de la Lupsa Mare (jud. Alba) .
Pictura acopera atat zidurile interioare cat si bolta bisericii si iconostasul.
Scenele biblice sunt redate cu mult talent, folosindu-se o gama bine aleasa de culori.
In anul 1976 a mai fost construita o biserica de zid cu hramul "Pogorarea Sfantului Duh".
Tendintele realiste ale pictorilor sunt evidente si aici ca si la Grosii Noi.
Biserica pastreaza si o frumoasa colectie de carti romanesti vechi.
Alte informații:Biserica ortodoxă română cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biseric㔠din parohia Julița, protopopiatul Lipova, eparhia Aradului, a fost zidită în anul 1787. După tradiție, au mai existat în localitate încă două biserici despre a căror demolare nu se știe nimic. Biserica de lemn este situată lângă biserica nouă din centrul satului; are o vechime de peste 200 ani și a fost strămutată in acest loc pe la 1800. Ctitorii bisericii au fost credincioșii parohiei. După tradiție, lucrarea a fost executată de meșteri localnici. Este construită din lemn în stilul vechilor biserici de lemn din Transilvania. Turnul este construit din lemn și scânduri, acoperit cu țiglă profilată. După restaurarea din 1988, biserica este acoperită cu șindrilă. Pictura în ulei, pe scânduri, este efectuată în anul 1813, împreună cu zugrăveala și decorurile, de către trei meșteri: Simon Salaghi de Brad, Nichifor Nandrolias și Nicolae Coler zugravu din Lupșa Mare. Pictura acoperă atât zidurile interioare cât și bolta bisericii și iconostasul. Scenele biblice sunt redate cu mult talent, folosindu-se o gamă bine aleasă de culori. Iconostasul e din lemn, decorat și pictat de aceiași meșteri împreună cu tronul arhieresc. Costul lucrărilor nu se cunoaște. Pardoseala bisericii este din lemn. Restaurări interioare nu s-au făcut. Restaurările exterioare au schimbat forma originală a clădirii, cum ar fi spre exemplu schimbarea în anul 1900 a șindrilei cu țiglă, precum și tencuirea bisericii cu mortar pe trestie. Alte reparații s-au făcut în anii 1912, 1936 și 1960. În anul 1988 s-a făcut restaurarea exterioară totală, îndepărtându-se tot lemnul putred, înlocuindu-se țigla cu șindrilă, iar turnul făcându-se tot nou, de asemenea s-au schimbat și ușile. S-a urmărit să nu se schimbe nimic în ceea ce privește arhitectura, ci să se revină la forma originală.
Cărțile vechi de ritual „Chiriacodromion” tipărit la Bălgrad (Alba Iulia) în 1629, Ceaslovul lui Antim Ivireanul tipărit la Târgoviște în anul 1815, „Ohtoih” din 1720, Evanghelia din 1723, precum și icoanele vechi din patrimoniul mobil al bisericii au fost predate la muzeu. Biserica are un clopot turnat în anul 1811 la Timișoara. Celelalte clopote vechi, rechiziționate în timpul primului război mondial, au fost înlocuite cu altele în 1930. În anul 1976 a fost construită o biserică nouă de zid cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh".
Cod Monument:AR-II-m-A-00615
Nr. vizualizări:13949
Data ultimei vizualizări:2024-09-13 02:06:56
Data ultimei actualizări:2016-11-15 10:44:57
Data încărcării pe sit:2006-03-11 12:58:16
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Data: 2014-07-09
Contor: 218

Vedere din lateral
Foto: Nelu_Pozaru