Piatra-Neamt :: Biserica Domneasca Sf. Ioan - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Biserica Domnească Sf. Ioan
Piatra-Neamț
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Piatra-Neamț
Județ:Neamț
Adresa:piața Libertății nr. 2
Cod poștal:610100
Telefon :0725... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!
Adresă de e-mail : @yahoo.com @yahoo.com
Adresa web Biserica:sfioandomnesc.iasi.mmb.ro
Adrese utile:protopopiatulPiatraNeamt.iasi.mmb.ro, www.mmb.ro, www.primariaPN.ro, www.cjNeamt.ro, www.prefecturaNeamt.ro
Preot:Dan Ovidiu Cojan, Timofte Adrian Ciprian
Hram:Nașterea Sf. Ioan Botezătorul
Stil arhitectonic:Tradițional moldovenesc
Detalii:Biserica a fost zidita in anii 1497-1498.
Constructia masoara 25, 90 m in lungime, 8, 10 m in latime in dreptul pronaosului, avand o inaltime de 11, 30 m, fiind cel mai valoros edificiu al Ansamblului arhitectural din epoca lui Stefan cel Mare. Impreuna cu cele de la Borzesti si Razboieni, aceasta biserica se distinge prin structurarea interioara aparte, prin forma si stilul rafinat ce se formeaza si care se va numi stil moldovenesc. Caracteristica tipului constituit la sfarsitul secolului al XV-lea, ea este o imbinare intre constructiile cu plan dreptunghiular si bolti semicilindrice si cele cu plan trilobat si turla pe naos. Prin cele doua nise laterale ale naosului se anticipeaza unele rezolvari arhitecturale ale veacului urmator, ce vor deveni reprezentative in cazul bisericilor de la Arbore, Reuseni si Dobrovat.
Intrarea in biserica se face printr-un portal de piatra, de factura gotica, creatie cu totul remarcabila prin imbinarea unor elemente comune epocii, cu altele de certa originalitate. Torurile marginale, separate prin cavete adanci, se nasc din cunoscutele baze cilindrice sau prismatice, ingrijit ornamentate cu decor stilizat de incizii geometrice, caneluri si frunze. Procedeul apare ca un laitmotiv in practica arhitecturala a epocii, dar amplasarea unui decor sculptural pe intreg timpanul portalului constituie un caz mai putin obisnuit in ansamblul ctitoriilor lui Stefan cel Mare, cu atat mai mult cu cat este vorba de un motiv ornamental ce reprezinta o transpunere a modelului din piatra traforata, caracteristic ferestrelor cu menouri. Interiorul este impartit dupa sistemul devenit clasic, in pronaos, naos si altar. In urma unei interventii recente, tinand de necesitatea maririi spatiului interior, s-a practicat o deschidere mare in zid, terminata cu un puternic arc transversal. Ancadramentul de piatra al usii despartitoare, ornamentat cu baghete incrucisate, motiv foarte uzitat in acea perioada, este astazi amplasat in exterior, pe latura de nord a incintei. Pronaosul este acoperit cu două calote sferice, dispuse in fila, separate printr-un mare arc transversal din piatra, care impreuna cu arcele dublouri longitudinale, preia impingerile boltilor si le descarca prin intermediul unor console bine marcate in pilastrii de piatra de talie, cu retrageri si muchii tesite. Un perete masiv desparte pronaosul de naos. Naosul este impartit in trei travei, separate prin doua arce dublouri transversale. Traveele transversale sunt acoperite cu bolti semicilindrice. Traveea centrala prezinta o bolta de forma unei calote sferice, sprijinita pe arce oblice cu pandantivi, dupa sistemul moldovenesc specific epocii lui Sefan cel Mare. Inaos, doua abside practicate in grosimea zidului se regasesc marcate in exterior prin rezalituri puternice, flancate de contraforturi, acoperite cu o copertina din piatra de talie, care urca pana la inaltimea nasterilor boltilor. Absida altarului are forma uzuala semicirculara , fiind boltita in sfert de sfera, cu o singura fereastra centrala situata pe axul navei.
Vechea catapeteasma nu se mai pastreaza, iar cea actuala a fost montata cu prilejul lucrarilor din 1868-1873, fiind sculptata de "Gherasim monahul si Tanase sapatorul" si zugravita de catre pictorii Panaite Mavrodin si C. V. Basarab. Daca ornamentatia bisericii a fost sau nu intregita prin zugravirea interioarelor, este foarte greu de precizat astazi. Chiar daca nu s-a realizat o pictura murala in timpul vietii ctitorului, este foarte probabil ca vreunul dintre urmasii sai sa se fi ingrijit de acest lucru. Lucrarile de restaurare din 1937-1938 s-au incheiat prin eliminarea multor "indreptari" si adaugiri de data mai recenta, redandu-se bisericii forma sa originara.
Din tezaurul bisericii nu s-au mai pastrat decat un Tetraevangheliar, aflat astazi la Muzeul de Istorie al Romaniei. Scris la Putna in 1502 de catre ieromonahul Spiridon, acest manuscris poarta mentiunea ca a fost lucrat din porunca lui Stefan cel Mare pentru "biserica sa cu hramul Sf. Ioan, de la curtile sale de pe Bistrita", ridicandu-se la valoarea unei adevarate opere de arta prin ornamentatia bogata si miniaturile care infrumuseteaza textul. Un deosebit interes istoric prezinta si noul Pomelnic, intocmit in 1792, care consemneaza cele mai importante evenimente din existenta acestei ctitorii voievodale.
Alte informații:Din pisania bisericii: „Binecredinciosul și de Hristos iubitorul Ioan Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a zidit această clopotniță, și biserică în ea a făcut, întru numele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou de la Cetatea Albă, întru rugă sieși și doamnei sale Maria și copiilor lor, în anul 7006 (1498) ; în același an s-a sfârșit, luna septembrie, 13 zile. ”
Din pisania turnului clopotniță: „Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al țării Moldovei, fiul lui Bogdan voievod a zidit această clopotniță împreună cu doamna sa Maria, fiica lui Radu voievod și cu prea iubit fiului lor Bogdan voievod, în anul 7007 (1499) , iar al domniei sale al patruzeci și treilea curgător, octombrie, 28. ”
Cod Monument:NT-II-a-A-10567
Nr. vizualizări:10608
Data ultimei vizualizări:2021-04-10 14:03:27
Data ultimei actualizări:2017-12-05 11:26:11
Data încărcării pe sit:2006-07-27 08:10:18
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Data: 2006-07-02
Aparat: Sony Ericsson K750
Contor: 116

Vedere de ansamblu
Foto: Mihaela Achiroaie