Bucuresti :: Biserica Sf. Ioan Piata - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Biserica Sf. Ioan Piață
București
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:București
Județ:București și Ilfov
Adresa:bulevardul Ion C. Brătianu nr. 39, sector 4
Cod poștal:030173
Telefon :021 ... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adresa web Biserica:www.BisericaSfantulIoanPiata.ro
Adrese utile:www.arhiepiscopiabucurestilor.ro/, www.primariaSector1.ro, www.PMB.ro, www.prefecturaBucuresti.ro, www.cjIlfov.ro, www.prefecturaIlfov.ro
Preot:Anatolii Scurtu, Barnea Mihail Badita, Ionut Badea
Hram:Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, Soborul Sf. Ioan Botezătorul
Detalii:In forma de nava dreptunghiulara, biserica are doua turle. Pronaosul este acoperit cu o calota sferica turtita. Un pridvor inalt, adaugat, precede intrarea in biserica. La exterior, bazele turlelor sunt ornate cu o banda orizontala de firide simple. Pe baza turnului-clopotnita, intr-un mare panou, putin adancit, este amplasat un mozaic-icoana infatisand Botezul Domnului.
Biserica are icoane vechi, din anii 1800-1895.
Initial, la sfarsitul secolului XVII, a existat o biserica modesta, fara turle. Asupra datei zidirii bisericii initiale, cum si a ctitorilor sunt mai multe pareri: N. Stoicescu afirma ca, cea de-a doua biserica a Curtii Vechi „Biserica dinspre Doamna” - cum i se spunea în sec. XVIII - a fost zidita în timpul domniilor lui Grigore Ghica si Gheorghe Duca. Initial biserica a fost construita fara turla. Dupa informatiile logofatului Greuceanu, domnul Constantin Brâncoveanu ar fi facut turla si tinda, a zugravit-o, i-a facut tâmpla si a împodobit-o. Aceasta a doua biserica a Curtii Domnesti apare adeseori în documentele sec. al XVIII-lea, care sunt pomenite la Curtea Veche, biserica „DE JOS” cu hramul „Buna Vestire” si „DE SUS”, cu hramul „Sf. Ioan Botezatorul”. Si cronicarul Radu Popescu vorbeste de biserica Domneasca „DE JOS”, ceea ce arata de asemenea, ca erau doua biserici.
Actuala biserica a fost cladita de catre starostele de boiangii, Ionita Croitoru, împreuna cu breslasii cojocari si boiangii, în anul 1766, cu învoirea Mitropolitului Grigorie. La 12 august 1766, ctitorul inchina schitul sau ca metoh Mitropoliei. Nu se cunoaste arhitectul si nici mesterii care au construit-o. În pisania daltuita în piatra si asezata în partea dreapta a pridvorului, la intrare, este trecut numele ctitorilor vechi si noi, începând cu Ioanichie ieromonahul si terminand cu Zamfira.
Biserica a purtat numele „Sf. Ioan de la gura Pietii”, „Sf. Ioan cel Nou din Podul Beilicului”, „Sf. Ioan al Parscoveanului”, deoarece se afla langa proprietatile de pe Podul Serban Voda ale vornicului Stefan Parscoveanul, care a avut grija de lacas si l-a restaurat la 1790.
Biserica a fost restaurata în mai multe rânduri, începând cu anul 1818. În anul 1847-dupa incendiul cel mare- în timpul domnitorului Gheorghe Bibescu si al mitropolitului Neofit, i s-au reînnoit toate de breasla boiangiilor, al caror staroste si epitrop al bisericii era Iordache, care a facut apel de danie si la alti credinciosi, al caror nume se afla scrise în pisania de la intrare.
Din 1904 s-a pus pardoseala de mozaic în întreaga biserica, cheltuielile fiind suportate de catre coloneii Gheorghe, Oancea si I. Arion. În 1906, col. Gh. Arion ofera suma necesara pentru lucrarile de consolidare si poleitul tâmplei.
Între anii 1930-1940, sub arhipastorirea Patriarhilor Miron Cristea si Nicodim Munteanu, biserica a fost restaurata complet, dupa planurile arh. Statie Becu din Bucuresti.
Pictura initiala a fost realizata de Anton Serafim la 1878, reinnoita in fresca de catre Iosif Keber si restaurata de Olga Greceanu in anul 1970. Vitraliile ferestrelor de pe fatada sudica au fost executate de pictorul Traian Parvu in 1968.
În 1971 s-a executat pictura în mozaic a Sf. Apostoli Petru si Pavel, din pridvor, de catre pictorul Iosif Wass, cu ancadrament de piatra sculptata, executat de pictorul Francisc Heteni; de asemenea s-au mai facut lucrari de reparare a mobilierului.
Toate aceste îmbunatatiri au fost posibile datorita muncii Pr. Paroh Paul Munteanu, ajutat de coslujitorii George Petrescu si Eugen Marina.
La 30 mai 1986, din ordinul dictatorului N. Ceausescu, biserica a fost translata pe o distanta de 23 m. Sub un unghi de 37 grade si pe o cale în panta de 2, 8 %, fiind apoi înconjurata de blocuri, pentru a fi ascunsa.
În aceasta opera de translare urma ca si tâmpla, lucrata din lemn de stejar traforat în 1911, sa fie desfacuta si deci distrusa. La staruinta Pr. Paroh P. Munteanu, seful de proiect ing. Eugen Iordachescu a manifestat bunavointa si a mentinut-o printr-un sistem de sustinere. În acel timp icoanele si obiectele de valoare au fost ascunse într-o tainita din corpul bisericii, pe care o stiau numai cei doi preoti – P. Munteanu si E. Marina.
Restaurarea a fost grea si fara de ajutor din afara.
Pr. Munteanu a fost responsabil si cu restaurarea bisericii Sf Gheorghe Nou în anii 1980-1986, lucrari care s-au ridicat la peste 14 milioane lei la acea vreme. Aceasta misiune, de care s-a achitat cu cinste, i-a fost încredintata de catre Patriarhul Iustin.
Pe peretele pronaosului se afla o cruce mica din piatra pe care este insemnat:
„Aici se gasesc osemintele unor ctitori, puse cu ocazia translarii bisericii, in 1986”.
Alte informații:Biserica sf. Ioan Nou este singura din Bucuresti care are hramul Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul. Al doilea hram este pe 7 ianuarie- Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului.
Au fost aduse in biserica, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, particele din Moastele Sf. Mucenici si Doctori fara de arginti Epictet si Astion, a Sf. Apostol Filip si a Sf. Varnava din Vassa.
Nr. vizualizări:21470
Data ultimei vizualizări:2021-09-16 22:14:16
Data ultimei actualizări:2018-09-19 15:52:06
Data încărcării pe sit:2005-12-31 12:57:25
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Data: 2012-11-20
Aparat: Canon Canon PowerShot A630
Contor: 150

Vedere din față
Foto: Brudi Fürbacher