Manastirea Neamt :: Schitul Vovidenia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Schitul Vovidenia
Mânăstirea Neamț
 HARTA S   HARTA G   VREMEA   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:Mânăstirea Neamț
Comună:Vânători-Neamț
Județ:Neamț
Cod poștal:617502
Persoană de contact :Arhim. Mihail Daniliuc
Telefon :0233... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!
Adresă de e-mail : @mmb.ro
Adresa web Biserica:vovidenia.mmb.ro
Adrese utile:www.mmb.ro, www.VinatoriNeamt.ro, www.cjNeamt.ro, www.prefecturaNeamt.ro
Hram:Intrarea in Biserica a Maicii Domnului, Sf. Ier. Spiridon
Detalii:In anul 1749, Episcopul Ioanichie al Romanului construieste o biserica din lemn la Vovidenia (Slatiorul se numea atunci) . Biserica se va sfinti in 1751 si va primi de la ctitor o mosie, o vie, o moara, trei prisaci, vite, un helesteu, carti, vesminte si obiecte de cult.
Biserica ce se vede azi la Vovidenia a fost zidita după 100 ani, intre 1849-1857 pe locul celei vechi si a fost sfintita in 1857. Construita din piatra, biserica apare ca o constructie zvelta si impunatoare prin cele patru turnuri laterale si al cincilea plasat pe naos si pastraza de la cea a episcopului Ioanichie catapeteasma și amvonul, avand ca principali ctitori pe ieroschimonahii Iosif și Ghenadie, vietuitori ai Vovideniei, si pe staretul de atunci al Manastirii Neamt, Neonil.
Pictura s-a realizat de Elena si Constantin Calinescu, ajutati de D. Gabor intre anii 1968-1969.
Schit de calugari
Schitul Vovidenia mai este numit si „Altarul din Poiana Linistii ”. . .
Alte informații:Apartine de Manastirea Neamt
In vecinătatea Vovideniei se afla casa Mitropolitului Visarion Puiu al Bucovinei, in care functioneaza in prezent un muzeu inchinat scriitorului Mihail Sadoveanu (1947-1961) , prieten al mitropolitului, care a folosit-o intre anii 1947-1961 drept casa de creatie.
In ultimii ani, in acest loc s-au efectuat importante lucrari de constructie si restaurare.
Cod Monument:NT-II-a-B-10631
Știri despre biserică:

»  Mitropolitul Moldovei a slujit la hramul Schitului din „Poiana liniștii” (2018-11-21)

 Închide 

Mitropolitul Moldovei a slujit la hramul Schitului din „Poiana liniștii”

[2018-11-21]
de Sorin Ionițe

Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a slujit miercuri, 21 noiembrie 2018, de Intrarea în biserică a Maicii Domnului, la Schitul nemțean „Vovidenia”, numit de Mihail Sadoveanu „Altarul din Poiana liniștii”.
Schitul cu o vechime de peste trei sute de ani era preferat de scriitorul Mihail Sadoveanu care spunea c㠄în Neamț, umbli ca într-o lume deosebită, urci treaptă cu treaptă către cer și liniște”.
Schitul l-a avut drept ctitor inițial pe unul din episcopii Romanului din secolul al XVIII-lea, Ioanichie.
La Schitul „Vovidenia” exista în trecut un număr însemnat de cărți și manuscrise. O parte dintre cărți, cu o vechime de peste 300 de ani, poartă pe ele însemnări făcute de episcopul ctitor Ioanichie și de monahi cunoscuți.
Manuscrisele, unele scrise la „Vovidenia”, altele dăruite acestui așezământ, au o tematică variată: istorică, filocalică, omiletică, tipiconal – liturgică etc. Toate reflectă preocuparea cărturărească a călugărilor ce viețuiau atât de aproape de obștea starețului Paisie de la Neamț.
Astăzi, la Schitul „Vovidenia” se păstrează câteva icoane vechi, vase și obiecte de cult lucrate din argint, un număr însemnat de tipărituri ieșite de sub teascurile tiparniței de la Neamț care împreună vorbesc despre existența unei active vieți bisericești trăită în această comunitate monahală.
Biserica mare a schitului din „Poiana liniștii” a fost resfințită anul trecut, în urma unor ample lucrări de renovare.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3354, Ultimul acces: 2020-09-26 12:29:30

»  Resfințirea Bisericii schitului Vovidenia – Neamț. Omul este viu numai dacă se împărtășește din Hristos Domnul, spune IPS Teofan (2017-08-01)

 Închide 

Resfințirea Bisericii schitului Vovidenia – Neamț. Omul este viu numai dacă se împărtășește din Hristos Domnul, spune IPS Teofan

[2017-08-01]
de Gheorghe Anghel

IPS TEofan
IPS Teofan a resfințit duminica aceasta biserica mare a schitului Vovidenia-Neamț, informează doxologia.ro. În continuare, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat Sfânta Liturghie pe o scenă special amenajată în curtea așezământului monahal.
După citirea Evangheliei, Părintele Mitropolit Teofan a vorbit în omilia sa despre scopul construirii de biserici sau al înfrumusețării lor.
Ierarhul a precizat că atunci când zidim, rezidim și înfrumusețăm bisericile văzute, chip al Bisericii celei mari care suntem noi, creștinii botezați în Biserica Ortodoxă, Îl avem drept căpetenie pe Domnul Iisus Hristos.
IPS Teofan a explicat că omul este viu numai dacă se împărtășește din Hristos-Domnul, fapt pentru care a îndemnat să-L rugăm pe Dumnezeu să nu ne lipsească de Hrana cea de toate zilele, adică de El Însuși, și să ne dăruiască să primim această Hrană și s-o împărtășim și altora.
Ca o încununare a tuturor eforturilor depuse, părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan „Crucea Moldavă”, cea mai mare distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. De asemenea, cei ce au sprijinit aceste lucrări au primit distincții de vrednicie din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan.
La final, a fost oficiată și slujba Parastasului pentru ctitorii locașului de cult, dar și pentru vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3927, Ultimul acces: 2020-09-26 12:29:30

»  Hramul Schitului Vovidenia - Neamț (2015-11-23)

 Închide 

Hramul Schitului Vovidenia - Neamț

[2015-11-23]
Ca în fiecare an, Schitul Vovidenia - Neamț, veche vatră de sihăstrie românească, ctitoria episcopului Ioanichie al Romanului, și-a serbat hramul în data de 21 noiembrie, informează site-ul doxologia.ro.
Programul liturgic al sărbătorii a început de vineri seară prin slujba Privegherii, oficiată de un sobor de preoți și diaconi. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele profesor Ioan Mihoc, directorul Seminarului Teologic Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț, care, făcând referire la viața Fecioarei Maria petrecută în Templu, a subliniat că dacă despre mamele noastre nu putem vorbi decât numai la superlativ, cu atât mai mult despre Maica Domnului nu se poate vorbi decât numai prin cuvinte de laudă și nesfârșită recunoștință. Părintele a mai adăugat: „viața Fecioarei Maria trebuie să ne fie tuturor un model, care nu se prescrie niciodată”.
După tradiție, răspunsurile la strană au fost date de corul psaltic al seminarului, condus de profesorul Marius Brumă și de mai mulți studenți și absolvenți ai Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” și a Conservatorului din Iași.
A doua zi, dimineața, au fost citite slujba Acatistului, Ceasurile, după care a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Calinic, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte: părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, Consilierul educațional al Arhiepiscopiei Iașilor, starețul Mănăstirii Neamț, Arhimandritul Benedict Sauciuc, o parte din egumenii celorlalte schituri ale mănăstirii, părinți din obștea mănăstirii și schitului, alți preoți și diaconi.
La sfârșitul slujbei, Preasfințitul Părinte Calinic a rostit un cuvânt de învățătură în care a accentuat importanța sărbătorii și implicațiile acesteia în urcușul nostru duhovnicesc către praznicul Nașterii Domnului.
La final egumenul schitului a mulțumit Preasfinției Sale, autorităților locale, invitaților prezenți, dar și credincioșilor, care iubesc așezarea monahală și o susțin în încercarea ei de „înviere“. Hramul s-a încheiat cu săvârșirea unui parastas pentru ctitorii așezării monastice și pentru cei din veac adormiți din neamurile noastre, pe care-i purtăm în suflet și-n rugăciuni.
În după-amiaza zilei, la Muzeul Mihail Sadoveanu, din spațiul monastic al schitului, a urmat un moment literar prilejuit de împlinirea a 85 de ani de la apariția celui mai cunoscut roman sadovenian, Baltagul. Copiii și cei prezenți și-au putut aduce mai ușor aminte de atmosfera deosebită a cărții prin vizionarea unui spectacol televizat la Chișinău, în care rolul Vitoriei Lipan, cea mai cunoscută eroină sadoveniană, a fost jucat magistral de cunoscuta și îndrăgita Doamnă a cântului popular din Bucovina, Sofia Vicoveanca.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 5225, Ultimul acces: 2020-09-26 12:29:30

»  75 de ani de la inaugurarea casei memoriale de la Schitul Vovidenia (2013-07-10)

 Închide 

75 de ani de la inaugurarea casei memoriale de la Schitul Vovidenia

[2013-07-10]
În vecinătatea Schitului Vovidenia din județul Neamț se află Casa memorială Visarion Puiu, actualul Muzeu „Mihail Sadoveanu“. Această construcție nu are o vechime foarte mare, însă valoarea sa este dată de pleiada de personalități care au fost găzduite aici.
Mitropolitul Visarion Puiu spunea că oriunde a călătorit în lumea aceasta gândul îi era la Mănăstirea Neamț și că nici o mănăstire sau schit nu a reușit să-i răpească acest gând. Visul pe care l-a purtat episcopul și mai apoi mitropolitul Visarion Puiu s-a îndeplinit abia în 1936, când mitropolitul Nicodim Munteanul și soborul Mănăstirii Neamț au dat curs cererii înaintate de către mitropolitul de Cernăuți, Visarion Puiu, pentru a construi o casă în vecinătatea Mănăstirii Neamț, la aproape 300 de metri. Destinația acestei case era aceea de a fi un loc de odihnă pentru mitropolit, dar și pentru găzduirea înalților ierarhi bisericești, care întâmplător ar trece pe acolo, pentru vizitarea acestor frumoase locuri pline de încărcătură duhovnicească.
Construcția acestei case s-a efectuat în anii 1937 - 1938, astfel la data de 14 iulie 1938, mitropolitul Visarion Puiu rostea un impresionant cuvânt de inaugurare. Textul a fost descoperit în Arhiva Mănăstirii Neamț, în dosarul Schitului Vovidenia din anul 1938, de ierodiaconul Efrem Docan, bibliotecarul Mănăstirii Neamț. Îl redăm alăturat pentru frumusețea limbii și descoperirea în aceste rânduri a unei frânturi din sufletul ierarhului Visarion Puiu.
Bucuria acestei realizări a mitropolitului Visarion a fost însă de scurtă durată, căci, instaurându-se regimul comunist și fiind condamnat, a fost nevoit să stea departe de locul cel mult dorit de el pentru odihnă.
„Această casă, așa cum se menționase și în cuvântul de inaugurare, a fost adăpost pentru vlădicii sărmani, în anul 1949 cinci episcopi aveau să fie trimiși în recluziune monastică la Mănăstirea Neamț. Astfel, aici au locuit Partenie Ciopron, Emilian Antal, Atanasie Dincă, Pavel Șerpe și Eugeniu Laiu. După 1951 casa a fost dată în folosință lui Mihail Sadoveanu, care își petrecea o mare parte din timp la Mănăstirea Neamț. După trecerea la cele veșnice a lui Mihail Sadoveanu, s-a înființat aici muzeul în semn de omagiu adus marelui scriitor, muzeu inaugurat la 1 iunie a anului 1966. Începând de la această dată, casa și tot patrimoniul ei au intrat în custodia statului. În anul 1997, după mai multe strădanii și procese cu autoritățile, aceasta a revenit Mănăstirii Neamț, în această perioadă stareț al Mănăstiri Neamț era arhim. Irineu Cheorbeja“, a spus ierodiacon Efrem Docan, bibliotecarul Mănăstirii Neamț.
Astăzi, de printre brazii deși de la Schitul Vovidenia se ivește Casa memorială Visarion Puiu și Muzeul Mihail Sadoveanu, care așteaptă să i se treacă pragul pentru a destăinui din comoara sa istorică fragmente din cele ce s-au petrecut pe aceste meleaguri de poveste.
(Articol publicat în Ziarul Lumina din 10 iulie 2013)

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 9040, Ultimul acces: 2020-09-26 12:29:30

»  Mitropolitul Visarion Puiu comemorat la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț (2011-08-10)

 Închide 

Mitropolitul Visarion Puiu comemorat la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț

[2011-08-10]
Vrednicul de pomenire mitropolit Visarion Puiu a fost omagiat astăzi, 10 august 2011, printr-o slujbă de Parastas la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț.
Slujba de pomenire a fost săvârșită de arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț și arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia, alături de alți părinți ai mănăstirii. Pentru mitropolitul Visarion Puiu s-a rugat și un grup de credincioși din Pașcani, locul în care s-a năcut ierarhul plecat la Domnul acum 47 de ani, precum și un grup de pelerini din orașul Bălți (Republica Moldova).
“Ziua de 10 august a intrat în conștiința iubitorilor de istorie, drept data comemorării mitropolitului Visarion Puiu. Ultimul mare mitropolit al țării fagilor și-a început călătoria către Cer în ziua de 10 august 1964, departe de țară, în localitatea Viels-Maisons, regiunea Picardy, departamentul Aisne, Franța, la vârsta de 85 de ani. Au rămas posterității simptomaticele sale realizări care arată peste timp iubirea acestui mare ierarh față de Biserică și față de neamul în care a răsărit. De aceea, și în acest an, la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț s-a făcut îndătinata slujbă de pomenire. Schitul Vovidenia a fost pentru mult încercatul vlădică loc de retragere și reculegere din tumultul vieții sale atât de zbuciumate. Și tot aici, în poiana liniștii, mitropolitul Visarion Puiu a dorit să-l aștepte pe Veșnicul Arhiereu, Hristos Dumnezeu, la a doua Sa venire, și atunci, înaintea Dreptului Judecător să rostească câteva versete din Psalmul 118, care oglindesc rezumativ viața și lucrarea sa în sânul Bisericii: Calea adevărului am ales și judecățile Tale nu le-am uitat. Am vorbit despre mărturiile Tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat. Cei mândri m-au batjocorit peste măsură, dar de la legea Ta nu m-am abătut. Până atunci, la Vovidenia va arde mereu o candelă spre aducere aminte și vrednica lui pomenire, iar la casa memorială din vecinătatea schitului, care-i poartă numele, va fi evocată necontenit personalitatea acestui călugăr ostaș, așa după cum l-a numit Nicolae Iorga”, a relatat arhim. Mihail Daniliuc.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 10165, Ultimul acces: 2020-09-26 12:29:30

»  Hramul Schitului Vovidenia, jud. Neamț (2010-11-21)

 Închide 

Hramul Schitului Vovidenia, jud. Neamț

[2010-11-21]
Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț, ctitorie a vrednicul de pomenire episcopul Ioanichie al Romanului, și-a serbat astăzi, 21 noiembrie, hramul.
În acest an sărbătoarea hramului a fost întregită de participarea Preasfințitului Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, care a ținut un bogat cuvânt de învățătură făcând referire la pericopele evanghelice care s-au citit astăzi: pilda bogatului căruia i-a rodit țarina și cea a praznicului Intrării în Templu a Sfintei Fecioare Maria.
Preasfinția Sa a evidențiat necesitatea punerii în hambarul sufletului, cu precădere, a roadelor duhovnicești: credință, rugăciune, post și bunătate, având pildă în acest sens viața Preasfintei Fecioare Maria, informează părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia.
La Sfânta Liturghie, alături de Preasfințitul Părinte Varlaam au slujit mai mulți preoți și diaconi între care amintim pe P.C. exarh Administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, Arhim. Nichifor Horia, Arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, Arhim. Mihail Daniliuc, egumenul schitului.
Numărul mare de pelerini prezenți la slujba hramului a confirmat evlavia deosebită pe care poporul credincios o are față de Maica Domnului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 10699, Ultimul acces: 2020-09-26 12:29:30


Nr. vizualizări:10819
Data ultimei vizualizări:2020-09-26 12:29:30
Data actualizare:2016-07-26 09:32:13
Data încărcării:2006-02-07 01:58:40
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:97
Fotografi:Alexandru Losonczy: 43, Costel Novac D-veni: 27, Mihaela Achiroaie: 16, Voluntar: 4, Yair Karelic: 3, Panoramio.com: 2, Luminița Moruz: 1, Luminița Nantu: 1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Setul de Fotografii 1
Data: 2009-06-16
Contor: 73

Vedere de ansamblu
Foto: Yair Karelic

Data: 2013-11-03
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D60
Contor: 123

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2008-11-09
Aparat: SONY DSC-H3
Contor: 83

Vedere din față
Foto: Mihaela Achiroaie

Contor: 26

Vedere din față
Foto: Luminița Moruz

Data: 2013-11-03
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D60
Contor: 39

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2013-11-03
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D60
Contor: 36

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2013-11-03
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D60
Contor: 29

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2010-10-30
Aparat: FUJIFILM FinePix A900
Contor: 30

Vedere de ansamblu
Foto: Panoramio.com

Data: 2013-11-03
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D60
Contor: 30

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2013-11-03
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D60
Contor: 29

Vedere de ansamblu
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2008-10-19
Contor: 55

Vedere de ansamblu
Foto: Luminița Nantu

Data: 2013-11-03
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D60
Contor: 30

Vedere din față
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2013-11-03
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D60
Contor: 31

Vedere din lateral
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2013-11-03
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D60
Contor: 32

Vedere din lateral
Foto: Alexandru Losonczy

Data: 2009-06-16
Contor: 50

Vedere panoramică
Foto: Yair Karelic

Data: 2013-11-03
Aparat: NIKON CORPORATION NIKON D60
Contor: 31

Vedere din spate
Foto: Alexandru Losonczy


Setul de Fotografii 2
Setul de Fotografii 3
Setul de Fotografii 4
Setul de Fotografii 5
Setul de Fotografii 6
Setul de Fotografii 7