Carei :: Sinagoga - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Sinagoga
Carei
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Iudaism
Localitate:Carei
Județ:Satu Mare
Adresa:strada Progresului nr. 6
Cod poștal:445100
Telefon :NU deținem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.jewishfed.ro, www.municipiulcarei.ro, www.cjSM.ro, sm.prefectura.mai.gov.ro
Stil arhitectonic:Maur
Detalii:Desi numarul evreilor dupa datele recensamântului din 1992 erau 12 persoane în oras, trebuie sa tratam istoricul acestei etnii datorita faptului ca evreii au jucat un rol important în viata economica si culturala a orasului Carei.
În comitatul Satu Mare, evreii apar la începutul secolului al XVIII-lea, iar dupa datele statistice din anii 1720-1721, numarul lor era de 112 persoane ceea ce reprezenta un procent de 0, 27% din totalul populatiei comitatului. (Izv. 1988 ) .
Dupa încheierea rascoalei rákócziene prin pacea de la Satu Mare din 1711, contele Sándor Károlyi colonizeaza svabii catolici pe mosiile satmarene, care dupa rascoala au ramas fara brate de munca .
Tot în aceasta perioada anii 1720, evreii din Polonia au fost expulzati, iar contele Károlyi profita de aceasta situatie si solicita Curtii regale aprobarea de a aseza populatia evreiasca pe mosia sa din Satmar – colonizînd evrei la Ardud si Carei. În 1724 trimite din Bratislava la Carei un rabin necesar cultului mozaic (Szatmár vm. ) .
Contele Károlyi asigura evreilor un teren intravilan lânga castel, unde se formeaza Cartierul Evreiesc, majoritatea lor fiind arendasi, comercianti, mici mestesugari, mai putini agricultori. Dintre activitatile economice principale ale evreilor a fost arendasia. Lázár Simon era cunoscut si ca un bun negustor, stau marturie în acest sens listele de cumparaturi din anul 1738, cînd a importat din Nickolsburg pînza, matase, nasturi de argint, zahar, cafea, piper etc. (Anton E. Dörner, 1999) .
Într-un act de asezare a evreilor Sámson Frenkli si Samson Izsak (unul sapunar, altul brutar) emis de contele Károlyi Sándor „in castro Nagy –Károly” la 31 iulie 1741, este vorba de o comunitate evreiasca si despre o sinagoga, din care se poate deduce prezenta evreilor, înainte de anul 1740 (Asztalos , 1892) . Datorita colonizarii si a sporului natural, numarul evreilor la sfârsitul secolului al XVIII-lea a depasit 1000 de locuitori, iar sub patronajul familiei Károlyi, evreii din Carei dezvolta un centru comercial important. Astfel la începutul secolului al XIX-lea din totalul de 11. 055 locuitori, evreii din oras au fost în numar de 1796 (L. Nagy, 1828) .
Dupa datele unei conscriptii din anul 1848, o parte însemnata a evreilor din oras au fost comercianti, iar din 1483 evrei, 222 au fost mestesugari, care au practicat peste 2o de meserii, dar în conscriptie figureaza si 73 familii de saraci (Glück , 1996 ) .
La sfârsitul sec. al XIX-lea si la începutul sec. al XX-lea, numarul populatiei izraelite creste considerabil. În 1900 din totalul populatiei orasului de 13. 142, 2. 139 au fost evrei (Sch. Cent. 1904 ) . Pe baza recensamintelor, facute în sec. al XX-lea numarul evreilor în orasul Carei au evoluat astfel în: 19oo au fost -2. 139; 1910 au fost -2. 491; 1920 au fost –2471; 1930 au fost –2329; 194o au fost -3000; 1948 au fost –254; 1956 au fost –361; 1966 au fost –73; 1972 au fost –43; 1992 au fost –12.
În decursul veacurilor în orasul Carei se formeaza trei comunitati confesionale izraelite: izraelita ortodoxa, izraelita ortodoxa veche si izraelita sefard. Aceste comunitati aveau sinagoga, casa de rugaciune, scoli proprii, baie comuna si un spital în sec. al XIX-lea.
Prima sinagoga în oras a fost construita în anul 1750 si a functionat pîna în anul 1940, aceasta sinagoga a fost numita de careieni „Biserica mica evreiasca „ în anii 1980 a fost transformata în Fabrica de covoare, azi fiind locuinta. Nu departe de aici se înalta sinagoga mare, fiind construita în anul 1866 si marita în 1890. Ultima restaurare a acesteia a fost facuta în anul 1987, iar în fata ei se înalta „Obeliscul „dedicat victimelor holocaustului .
Nr. vizualizări:6364
Data ultimei vizualizări:2023-09-27 07:15:59
Data ultimei actualizări:2006-04-10 17:39:56
Data încărcării pe sit:2006-04-10 17:39:56
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Data: 2012-07-11
Contor: 153

Vedere de ansamblu
Foto: Nelu_Pozaru