Sita Buzaului :: Manastirea Schimbarea la Fata - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Biserici

Mănăstirea Schimbarea la Față
Sita Buzăului
 HARTA S   HARTA G   VREMEA   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   CITEȘTE MESAJ 
Religie:Ortodox
Localitate:Sita Buzăului
Comună:Sita Buzăului
Județ:Covasna
Cod poștal:527155
Persoană de contact :Stareta monahia Loida lovanesc
Telefon :NU deținem nr. de Telefon (al preotului sau parohiei)...
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.episcopiacvhr.ro, www.sita-buzaului.ro, www.KVmt.ro, www.prefecturaCV.ro
Detalii:Manastirea Sita Buzaului a fost infiintata in 1997 ca asezamant monahal cu obste de calugari. Manastirea a fost ridicata de parohia din Sita Buzaului, pe un teren donat de parintele Arsenie Muscalu. Din 2000 devine manastire de maici. Dupa un an, s-a inceput constructia bisericii de zid si a unui complex care sa includa o biblioteca si ateliere de pictura si broderie.
Știri despre biserică:

»  Mănăstirea din Sita Buzăului și-a serbat hramul în prezența Episcopului Andrei: în imagini (2018-08-08)

 Închide 

Mănăstirea din Sita Buzăului și-a serbat hramul în prezența Episcopului Andrei: în imagini

[2018-08-08]
de Gheorghe Anghel

Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei a liturghisit luni, 6 august 2018, la hramul Mănăstirii Schimbarea la Față a Domnului din Sita Buzăului, informează site-ul oficial al Eparhiei.
În omilia sa ierarhul a vorbit despre semnificația evenimentului desfășurat pe Muntele Taborului când Hristos Domnul s-a schimbat la Față în prezența apostolilor Petru, Ioan și Iacob și a prorocilor Moise și Ilie.
Preasfințitul Părinte Andrei evidențiat c㠄Fața Mântuitorului strălucea ca soarele” pentru că aceast㠄lumină venea din interiorul său deoarece Dumnezeu este lumină”.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, preotul Petru Emanuel Galanton a fost hirotesit duhovnic pe seama parohiei Floroaia Mare II din Protopopiatul Buzăul Transilvan, județul Covasna.
În ajunul sărbătorii, ierarhul a oficiat slujba Vecerniei și Litiei în cadrul așezământului monahal din Sita Buzăului. După slujba Litiei a avut loc tunderea în treapta rasoforiei a viețuitoarelor Matroana și Dionisia.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2324, Ultimul acces: 2020-10-01 18:30:43

»  Episcopul Covasnei a vorbit despre grijile vieții la Mănăstirea „Schimbarea la Faț㔠(2018-06-19)

 Închide 

Episcopul Covasnei a vorbit despre grijile vieții la Mănăstirea „Schimbarea la Față”

[2018-06-19]
de Florin Nicolaie

Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a vorbit în cadrul liturghiei oficiate duminică la Mănăstirea „Schimbarea la Faț㔠din Sita Buzăului, despre grijile vieții.
În omilia sa, Preasfințitul Părinte Andrei a evidențiat tuturor celor prezenți grijile vieții ca fiind o asumare a chemării Dumnezeiești.
Ierarhul spus că această chemare ce vine din partea Mântuitorului este în directă legătură cu grijile vieții, care „nu se referă numai la cele de trebuință pentru susținerea vieții de aici, materiale, ci se referă la grija pe care omul trebuie să o aibă pentru a nu-și pierde sufletul, ci de a-l câștiga pentru veșnicie”.
Preasfinția Sa a subliniat că omul este chemat spre a căuta ceva mai înalt, „care să-l înnobileze și să-i dăruiască un rost mântuitor” .
Vorbind despre neorânduiala vieții oamenilor, ierarhul a spus că de multe ori aceasta reprezintă oglinda neorânduielii din suflet. În acest sens ierarhul l-a citat pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care spune: ceea ce este ochiul pentru trup, este mintea pentru suflet”.
La finalul cuvântării, Preasfinția Sa a urat tuturor credincioșilor să devin㠄oameni ai echilibrului duhovnicesc, pentru a călca peste alipirea de lucrurile care trec, și fără a ne lăsa inima robită de ele”.
Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a oficiat tunderea în rasofore a surorilor din mănăstire: Maria care a primit numele de Mitrodora și Cosmina care a primit numele de Xenia, informează site-ul oficial al Eparhiei.
În timpul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit preot pe tânărul diacon Petru Emanuel Galanton, coslujitor la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Floroaia Mare din județul Covasna.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2568, Ultimul acces: 2020-10-01 18:30:43

»  Hram la Sita Buzăului. PS Andrei a oficiat Sfânta Liturghie (2017-08-08)

 Închide 

Hram la Sita Buzăului. PS Andrei a oficiat Sfânta Liturghie

[2017-08-08]
de Gheorghe Anghel

PS Andrei - Hram la Sita Buzăului (2)
Episcopul Covasnei și Harghitei a oficiat duminica aceasta Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Schimbarea la Faț㔠din Sita Buzăului, Județul Covasna, informează site-ul oficial al Eparhiei. Slujirea arhierească a fost prilejuită de hramul așezământului monahal.
Alături de Episcopul Andrei a slujit un sobor format din preoți și diaconi din Eparhie.
La eveniment au fost prezenți numeroși credincioși din localitățile apropiate, dar și din județele învecinate.
În omilia rostită cu acest prilej, Ierarhul a vorbit despre semnificațiile duhovnicești ale acestei sărbători.
Mănăstirea cu hramul „Schimbarea la Faț㔠a luat ființă în anul 1997. În toamna anului 2000, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, pe atunci Episcop al Covasnei și Harghitei, a dat binecuvântare părintelui duhovnic Ghenadie Trif, având metania în mănăstirea Frăsinei-Vâlcea, să întemeieze pe aceste meleaguri o mănăstire de maici cu viață de obște.
În anul 2002, Chiriarhul pune piatra de temelie pentru o biserică din cărămidă. Prima slujbă în această biserică a fost oficiată în luna decembrie a anului 2004.
Biserica este construită pe un plan triconic, cu o singură turlă, cea a Pantocratorului. Absidele laterale și cea din Sfântul Altar sunt în formă de emisferă. Pridvorul este deschis, format din trei arce, dintre care cel central este accentuat. Iconostasul este sculptat în lemn de tei.
În fiecare an, mănăstirea este loc de pelerinaj pentru numeroșii credincioși din județele Covasna, Brașov, Buzău și din întreaga țară, în special la sărbătoarea hramului „Schimbarea la Față”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3201, Ultimul acces: 2020-10-01 18:30:43

»  PS Andrei: Demonii nu se tem de cuvinte, ci se tem de smerenie (2017-03-29)

 Închide 

PS Andrei: Demonii nu se tem de cuvinte, ci se tem de smerenie

[2017-03-29]
de Gheorghe Anghel

PS Andrei - Mănăstirea Sita Buzăului
În Duminica a IV-a din Postul Mare, Episcopul Covasnei și Harghitei a slujit la Mănăstirea „Schimbarea la Faț㔠din Comuna Sita Buzăului, Covasna. Preasfințitul Părinte Andrei a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare împreună cu soborul mănăstirii, informează site-ul oficial al Eparhiei.
În cuvântul din 26 martie 2017, ierarhul a făcut referire la pericopa evanghelică în care este relatată vindecarea fiului lunatic și a evidențiat importanța credinței și a postului în viața oamenilor.
Mântuitorul Hristos întărește credința tatălui, apoi vindecă pe fiul suferind. Pe tată îl vindecă de îndoială, iar pe copil de boală și pe ucenici de nepricepere și de neosteneală, a subliniat Preasfinția Sa.
Demonii sunt alungați numai cu rugăciune și post, ei nu se tem de cuvinte, ci se tem de smerenie și de prezența lui Dumnezeu în om. Vă îndemn, iubiți frați și surori, ca în această perioadă a Postului Mare să vă spovediți curat și să vă împărtășiți cu Sfintele Taine, a spus Ierarhul.
Duminica trecută a fost închinată Sfântului Ioan Scărarul. Acesta s-a născut în 30 Martie 649 în Palestina. La vârsta de 14 ani a intrat ca viețuitor în Mănăstirea Sfânta Ecaterina din muntele Sinai. Om al rugăciunii și al meditației duhovnicești, sfântul Ioan a scris cartea numită Scara virtuților, împărțită în treizeci de capitole – trepte ale desăvârșirii. Este numit dascăl al pocăinței.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3372, Ultimul acces: 2020-10-01 18:30:43

»  Sfințirea bisericii de lemn a mănăstirii din Sita Buzăului, jud. Covasna (2016-08-09)

 Închide 

Sfințirea bisericii de lemn a mănăstirii din Sita Buzăului, jud. Covasna

[2016-08-09]
de Gheorghe Anghel

DSC04589-560x420
Mănăstirea Schimbarea la Față din Sita Buzăului, județul Covasna, și-a serbat hramul sâmbătă, 06 august 2016. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Tot în această zi, Preasfinția Sa a sfințit biserica de lemn a așezământului monahal, informează pr. Panciu Laurențiu-Gabriel, Secretar eparhial.
Iubiții mei fii și fiice duhovnicești, astăzi am început a vedea asemenea Sfinților Apostoli Petru, Iacob și Ioan lumina harului lui Dumnezeu care toate cele neputincioase le plinește. Noi ne rugăm cu mare credință ca Dumnezeu să pogoare harul Său peste noi, și să ne învrednicească ca să vedem și noi curat și curățite faptele și trăirile celor din jurul nostru, a spus Preasfinția Sa.
În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată în cadrul Bisericii, maica stareță Loida Iovănescu a fost hirotesită stravoforă (purtătoare de cruce).

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 3850, Ultimul acces: 2020-10-01 18:30:43

»  Taborul maicilor de la Sita Buzăului (2013-07-29)

 Închide 

Taborul maicilor de la Sita Buzăului

[2013-07-29]
Mănăstirea Sita Buzăului, din Episcopia Covasnei și Harghitei, este locul unde se ajunge urcând greu, sperând cu fiecare pas că mai este puțin până sus, până aproape de cer, unde efortul îți va fi răsplătit într-un fel. Și ce primești când ajungi în sfârșit în vârf? Lumină. Foarte multă lumină și pace. În acest permanent praznic al strălucirii, se nevoiesc 35 de maici, limpezindu-și inima de patimi, curățindu-și mintea, ca să primească, să vadă Schimbarea la Față a lui Hristos și să urce apoi spre singura destinație a existenței creștine: Ierusalimul Ceresc.
De pe șoseaua ce duce de la Sita Buzăului spre Întorsura Buzăului, mănăstirea se zărește aproape, ca o corabie albă ce plutește prin fiordurile cerului. Pare a se ajunge la ea cu ușurință, „pășind“ dincolo de apa Buzăului, peste podețul strâmt.
Încercăm să urcăm cu mașina drumul în pantă până sus, dar peste numai câțiva metri ne oprim, pentru că acolo nu se ajunge decât pe propriile-ți picioare, nu altfel, ca să simți fiecare călcătură pe grohotișul ce se rostogolește sub tălpi, să asuzi, să-ți pui în ordine respirarea și gândurile, ca într-o rugăciune. Căci rugăciune până la urmă este acest drum, răspuns, încercare și ispitire, deopotrivă, nu de puține ori fiind tentat să renunți. Și, tot urcând, te trezești deodată atât de aproape de cer, încât ai putea să te agăți de el, ca de creanga unui măr. Aici, cu tricolorul pe frunte, luminează Taborul celor 35 de maici de la Sita Buzăului.
Milostenia care ctitorește altare
Istoria însăși a acestei mănăstiri este un urcuș. Mai întâi a fost dorința credincioșilor din zonă și gândul părintelui protopop Florin Tohănean, parohul din satul din vale, de a se ridica aici mănăstire ortodoxă. Apoi, a venit milostenia părintelui ieromonah Arsenie Muscalu și a părinților lui, Gheorghe și Maria, care au donat terenul, o casă cu trei încăperi și au ridicat un paraclis de rugăciune. Cercetarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei și Harghitei a asigurat o suprafață de teren mai mare pentru viitoarea mănăstire, donat de părintele Florin Tohănean și familia sa și de credincioasa Margareta Aldea. La 3 septembrie 1997, s-a sfințit locul, iar credincioșii au pornit ridicarea mănăstirii. Apoi au venit câțiva călugări care, cu ajutorul sătenilor, au ridicat o mică biserică de lemn, au construit o casă pentru duhovnic, au „tăiat“ drum de acces, au „tras“ curent electric, au „urcat“ apa potabilă și s-a adunat material pentru biserica mare și chilii. Două serii de călugări s-au perindat pe acest munte, dar s-au risipit din nebănuite pricini. În 2000, s-a stabilit aici obște de maici. Pe 6 august 2002, s-a pus piatra de temelie pentru biserica mare, cu hramul „Schimbarea la Față“, prima slujbă săvârșindu-se în decembrie 2004. Prin grija Înaltpreasfințitului Ioan, s-a construit paraclisul de iarnă, care are hramul „Buna Vestire“, iar în amintirea primei biserici de aici, dezafectată între timp, s-a ridicat actuala bisericuță din lemn, de care maicile sunt foarte legate, și care poartă hramul „Sfântul Gheorghe“, în amintirea celui care a donat pământul. În timp, s-a înălțat o impresionantă clopotniță albă, ce adăpostește trei clopote. Biserica mare s-a sfințit pe 6 august 2012. Fresca întregului ansamblu a fost realizată în perioada 2007-2010 de către pictorul Vasile Buzuloi, împreună cu fiul său Ciprian și cu ucenicii.
În 2011, imediat după hotărârea Sfântului Sinod de a-l canoniza pe Mitropolitul Ardealului, Andrei Șaguna, Înaltpreasfințitul Ioan a venit la mănăstire și a conceput o impresionantă frescă pentru pridvorul clopotniței, care înfățișează scene importante din viața și slujirea Sfântului Andrei Șaguna, însuflețite apoi în imagini de același important artist, Vasile Buzuloi.
Tăceri, smerenie, lumină și taină
Om și cer. Pace și lumină. Ipostasuri ale unei trăiri curățite de zgura zilei, nevoire, cuvânt rostit în tăcere. Tot atâția pași spre propria liniștire a inimii. Tot atâtea fâlfâiri de aripi și zboruri. Cine ajunge la Sita Buzăului se va întoarce în lume mai curat și mai odihnit la fire. Cine ratează îngenuncherea maicilor de aici la Vecernie, trebuie să mai urce încă o dată drumul, să pășească mai apăsat și cu mai multă luare aminte la inimă. Numai astfel va pătrunde tâlcul adâncilor tăceri, smerenia și liniștea ce le luminează chipurile. În rest este taină. La care poți fi părtaș, sau nu. După cât de apăsat ei în piept urcușul.
Aici, pe Taborul celor 35 de maici de la Sita Buzăului, nu se pierde decât povara inimii și tăciunele de pe riduri. În schimb, se dobândește strălucirea luminii de dincolo de lumină. Aici se pregustă veșnicia.
Maica stareță Loida, alături de maicile Veveia, Priscila, Teia, Panharia și de celelalte maici ale obștii, nu mai are frică de nimic în această pustie, nici măcar de propriile-i griji, pentru că de toate se îngrijește Hristos Cel Schimbat la Față. „Suntem în jur de 35 de maici și un părinte duhovnic, Ghenadie Trif, care este cu metania în Mănăstirea Frăsinei. Cuvioșia sa a trăit o perioadă în Sfântul Munte, motiv pentru care și noi ne-am însușit un program, un tipic al slujbei de acolo, în sensul că dimineața, la ora 3.30, avem Miezonoptica, apoi Utrenia, Ceasul întâi, Sfânta Liturghie, iar la 15. 30 începem Ceasul al nouălea, Vecernia, urmată de Pavecerniță. Multe maici de aici purtăm nume cu rezonanță biblică, istorică, mult mai îndepărtată. Înaltpreasfințitul a ținut la lucrul acesta, ca să nu se piardă numele primelor creștine. În această pustie nu ne este frică de nimc, pentru că Dumnezeu ne poartă de grijă“, ne-a mărturisit cuvioșia sa.
După câteva clipe de veșnicie petrecute la Sita Buzăului, pornim spre casele noastre ceva mai despovărați de griji, nu înainte de a mai căuta încă o dată spre corabia aceea albă, care navighează prin fiordurile cerului... (Articol realizat de Dumitru Manolache și publicat în "Ziarul Lumina" din data de 29 iulie 2013)

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 6798, Ultimul acces: 2020-10-01 18:30:43

»  Hram la Sita Buzăului, jud. Covasna (2011-08-10)

 Închide 

Hram la Sita Buzăului, jud. Covasna

[2011-08-10]
Mănăstirea 'Schimbarea la Față', din Protopopiatul Întorsura Buzăului, a împlinit paisprezece ani de când a luat ființă și nouă ani de la punerea pietrei de temelie la biserica mare, prilej cu care sărbătoarea a fost încununată de binecuvântările Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Ioan al Episcopiei Covasnei și Harghitei, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.
Mănăstirea, care are ca hram 'Schimbarea la Față a Mântuitorului', este loc de pelerinaj pentru numeroși credincioși din județele Covasna, Brașov, Buzău, dar și din alte locuri ale țării, care caută liniștea pe acest 'Tabor' de lângă Carpații de curbură.
Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârșită în pridvorul bisericii din piatră, iar mulțimea de oameni a putut asculta cântările în incinta curții mănăstirii.
Răspunsurile la strană au fost date de un cor psaltic format din profesori de religie și teologi din localitatea Vălenii de Munte, județul Prahova. În cadrul Sfintei Liturghii, Înalt Preasfințitul Ioan, Arhiepiscop al Covasnei și Harghitei, a hirotesit întru duhovnic pe tânărul preot Tohănean Petru Iulian, care slujește la parohia din localitatea Sita Buzăului.
În cadrul slujbei, IPS Arhiepiscop a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat faptul că 'prin jertfa și mila Lui Hristos ne aflăm astăzi aici' și că 'după vrednicia noastră de creștini botezați în numele Sfintei Treimi ar fi trebuit să ne aflăm la poalele muntelui'. Schimbarea la Față semnifică de fapt arătarea adevăratei Fețe a Mântuitorului și nu o schimbare propriu-zisă. 'Și-a arătat adevărata Sa Față de lumină ca soarele, pentru că așa este El, Dumnezeu adevărat și om adevărat. Dacă ar fi venit pe lume numai ca Dumnezeu și nu S-ar fi întrupat din Maica Domnului, am fi pățit precum cei trei Apostoli, Petru, Iacob și Ioan, am fi căzut la pământ când am fi văzut fața Lui luminoasă ca soarele. Hristos nu S-a schimbat, ci și-a arătat dumnezeirea Sa veșnică pe care ochiul omului căzut în păcat nu mai putea să o privească. El S-a întrupat ca să fie aproape de noi și să ne ridice la El', a spus IPS Ioan.
De asemenea, Înalt Preasfinția Sa a evidențiat o altă învățătură desprinsă din cuvântul Evangheliei. 'Apariția celor doi mari profeți ai Vechiului Testament, Moise și Ilie, a adus multă bucurie în inimile celor trei Apostoli care L-au însoțit pe Mântuitorul pe Muntele Taborului, ceea ce reprezintă un semn că și noi ne vom întâlni cu cei adormiți și trebuie să avem nădejde că acest lucru se va întâmpla, iar pentru ca întâlnirea să aibă loc în Raiul bucuriei, trebuie să îi pomenim pe cei plecați dintre noi și să ne rugăm pentru sufletele lor.'
La finalul predicii, Înalt Preasfinția Sa i-a îndemnat pe oameni să vadă în sărbătoarea aceasta și un mesaj prin care ni se transmite că 'ar trebui să ne schimbăm părerea despre Hristos'. 'Părerea despre El trebuie să fie foarte bună. Cei care în zi de duminică sau sărbătoare nu sunt în Biserică nu cinstesc pe Dumnezeu și sunt acasă, robiți de patimi și plăceri lumești, aceia nu și-au schimbat părerea despre Hristos. Trebuie să credem că El este Fiul Lui Dumnezeu, este Mântuitorul lumii, că este cel ce vindecă și mângâie pe cei bolnavi. Dacă noi credem asta, și El își va schimba părerea despre noi și va mărturisi în fața Tatălui pentru noi', a mai spus IPS Ioan.
La propunerea Înalt Preasfințitului Arhiepiscop Ioan, în pridvorul clopotniței s-au realizat mai multe fresce cu momente din activitatea mitropolitului Andrei Șaguna, întrucât anul 2011 este anul canonizării Sfântului Andrei Șaguna, apostolul Ardealului. Pictura a fost realizată de același pictor care a executat-o și pe cea din biserică, Buzuloi Vasile.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 7632, Ultimul acces: 2020-10-01 18:30:43


Nr. vizualizări:8025
Data ultimei vizualizări:2020-10-01 18:30:44
Data actualizare:2014-09-17 11:37:45
Data încărcării:2005-08-31 12:26:50
Nr. Mesaje:1
Apreciere:
(2012-07-03)
O mare bucurie duhov. am trait, urcand la Man. si ascultand predica parintelui, in Dumineca a 4-a dupa Rusalii-1 iul.a. c .Aceeasi bucurie o traiesc,cand ajung la Man. noastra ,CORNU-PH,cu hramul Sf. Ioan Evang.,ascultand cu emotii cuvantul parintelui ARSENIE MUSCALU-originar din Sita Bz.,autorul cartii \"FARAMITURI DUHOVNICESTI -carte daruita de mine maicilor.Foarte mult seamana ac. Man.:situate pe locul cel mai inalt \"Taborul romanesc \",aparute in urma unor donatii,la noi,scriitoarea Aurora Cornu-sotia scriit. Marin Preda. DOAMNE AJUTA-NE,sa nu ne departam de TINE !
@yahoo.com
Nr. Fotografii:12
Fotografi:Constantin Banciu: 11, Voluntar: 1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Data: 2014-04-26
Aparat: NIKON E8800
Contor: 149

Vedere de ansamblu
Foto: Constantin Banciu

Data: 2014-04-26
Aparat: NIKON E8800
Contor: 67

Vedere de ansamblu
Foto: Constantin Banciu

Data: 2009-08-07
Aparat: Canon Canon PowerShot A610
Contor: 161

Vedere de ansamblu
Foto: Voluntar

Data: 2014-04-26
Aparat: NIKON E8800
Contor: 47

Biserica de lemn
Foto: Constantin Banciu

Data: 2014-04-26
Aparat: NIKON E8800
Contor: 41

Biserica de lemn
Foto: Constantin Banciu

Data: 2014-04-26
Aparat: NIKON E8800
Contor: 65

Clopotnița
Foto: Constantin Banciu

Data: 2014-04-26
Aparat: NIKON E8800
Contor: 75

Interior
Foto: Constantin Banciu

Data: 2014-04-26
Aparat: NIKON E8800
Contor: 44

Pictură
Foto: Constantin Banciu

Data: 2014-04-26
Aparat: NIKON E8800
Contor: 52

Pictură
Foto: Constantin Banciu

Data: 2014-04-26
Aparat: NIKON E8800
Contor: 40

Pictură
Foto: Constantin Banciu

Data: 2014-04-26
Aparat: NIKON E8800
Contor: 48

Pisanie
Foto: Constantin Banciu

Data: 2014-04-26
Aparat: NIKON E8800
Contor: 59

Pictură
Foto: Constantin Banciu