Papa Francisc a aprobat canonizarea Fer. John Henry Newman - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc a aprobat canonizarea Fer. John Henry Newman

[2019-02-13]
Cardinalul John Henry Newman
Papa Francisc a aprobat miercuri canonizarea Fer. John Henry Newman, Cardinal, teolog și fondator al Oratoriului Sf. Philip Neri în Marea Britanie. În întâlnirea din 12 februarie cu Cardinalul Angelo Becciu, care conduce Congregația pentru Cauzele Sfinților, Papa a recunoscut al doilea miracol atribuit mijlocirii celui ce a fost beatificat de Papa Benedict al XVI-lea, în Birmingham, Marea Britanie, pe 19 septembrie 2010.

Primul miracol atribuit mijlocirii lui Newman a privit vindecarea completă și inexplicabilă a unui diacon ce suferea cu coloana. Al doilea miracol privește vindecarea unei americance gravide. Femeia a cerut mijlocirea Fer. Newman pe când suferea datorită unei boli ce îi amenința viața, iar medicii nu pot să explice cum de și-a revenit brusc. Data canonizării Cardinalului urmează să fie anunțată. Fer. John Henry Newman a fost un teolog din secolul al XIX-lea, poet, preot catolic și Cardinal. Inițial preot anglican, s-a convertit la catolicism în 1845, iar scrierile sale sunt considerate unele dintre cele mai importante din secolele recente. A fost hirotonit preot catolic în 1847, fiind creat Cardinal de Papa Leon al XIII-lea, în 1879, deși nu era Episcop. Newman s-a dedicat în mod special educației și a înființat două școli pentru băieți. Sr. Kathleen Dietz FSO, vice-cancelar al Diecezei de Erie, a declarat pentru CNA, în noiembrie anul trecut, că crede că Newman ar putea fi numit patronul profesorilor și studenților.
Papa Francisc a dat undă verde pe 13 februarie canonizării Fer. Maria Teresa Chiramel Mankidiyan din India, fondatoarea Congregației Surorilor Sfintei Familii, care a murit în 1926, în Kuzhikkattussery. A aprobat și canonizarea unui iezuit martir, pr. Salvatore Vittorio Emilio Moscoso Cardenas, ucis din ură față de credință în Ecuador, în 1897. În fine, a fost recunoscută trăirea eroică a virtuților, fiind puși astfel pe calea spre beatificare, pentru următorii: Cardinalul József Mindszenty, Arhiepiscop de Esztergom și primat al Ungariei (1892-1975); pr. Giovanni Battista Zuaboni, fondator al Institutului Secular al Companiei Sfintei Familii (1880-1939); pr. iezuit Manuel Garcia Nieto (1894-1974); sr. Serafina Formai, fondatoare a Congregației Surorilor Misionare a Mesajului de bucurie (1876-1954); și sr. Maria Berenice Duque Hencker, fondatoare a Congregației Surorilor Bunei Vestiri (1898-1993). (Hannah Brockhaus pentru Catholic News Agency)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 892, Ultimul acces: 2024-03-29 01:12:43