PS Iustin la slujba Paraclisului: Prin aceasta rugaciune suntem in dialog cu Maica Domnului, ii spunem tot ca unei mame - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2022 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

PS Iustin la slujba Paraclisului: Prin această rugăciune suntem în dialog cu Maica Domnului, îi spunem tot ca unei mame

[2022-08-02]
de basilica.ro

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat, luni, 1 august, la Catedrala Sfânta Treime din Baia Mare, slujba Paraclisului Maicii Domnului. Săvârșirea slujbei Paraclisului, zilnic, pe tot parcursul Postului Adormirii Maicii Domnului, a devenit o tradiție în mai multe eparhii.
La slujba oficiată au participat preoții slujitori ai catedralei și numeroși enoriași.
Paraclisul Maicii Domnului „este o slujbă profundă, are cereri pentru toate trebuințele omului, pentru toate aspectele vieții, pentru iertarea păcatelor și pentru izbăvirea din primejdie, din boli, din necazuri, suferințe, ispite, încercări”, a punctat ierarhul în predica ținută la finalul slujbei.
Prin această rugăciune „noi suntem în dialog cu Maica Domnului, îi vorbim, îi spunem tot, ca unei mame și simțim că ne aude, ne ascultă, și de îndată duce rugăciunile la Hristos ca să le împlinească”.
Episcopul a concluzionat că Maica Domnului este grabnic ajutătoare, ca o mamă ce își iubește copiii. „Totdeauna îi iubește, chiar și când îi mai dojenește”.
Slujba Paraclisului Maicii Domnului va fi oficiată la Catedrala din Baia Mare în fiecare zi a acestui post începând cu ora 17:00.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 12, Ultimul acces: 2022-08-09 01:01:26