IPS Ioan despre Sfantul Vasile: Nimeni nu a avut atata purtare de grija fata de semeni cum a avut el - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

IPS Ioan despre Sfântul Vasile: Nimeni nu a avut atâta purtare de grijă față de semeni cum a avut el

[2018-01-03]
de Gheorghe Anghel

IPS Ioan - liturghie în prima zi a anului
În omilia de la prima liturghie din anul 2018, Mitropolitul Banatului le-a vorbit credincioșilor timișoreni despre personalitatea extraordinară a Sfântului Vasile cel Mare. „Mare teolog”, „om plin de harul Lui Dumnezeu” și „mare milostiv” au fost apelativele pe care Înaltpreasfințitul Părinte Ioan le-a adresat Arhiepiscopului Cezareei Capadociei.
Nimeni de la Hristos până la Sfântul Vasile nu a făcut atâta milostenie, nimeni nu a avut atâta purtare de grijă față de semeni cum a avut el, a spus IPS Ioan.
După ce în noaptea dintre ani Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a oficiat Slujba Acatistului Mântuitorului însoțit de rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut și de rugăciuni la intrarea în noul an, în ziua Sfântului Vasile ierarhul a liturghisit în catedrala din Timișoara.
După slujbă, Mitropolitul Banatului a adresat celor prezenți o omilie despre importanța praznicului, evidențiind faptul c㠄Fiul lui Dumnezeu, în marea Sa iubire de oameni, se face om, arătând-se prunc sub lege, ca să-l restaureze pe omul călcător de lege și să-i deschidă perspectiva îndumnezeirii și a Împărăției luminii neînserate”.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a vorbit și despre viața și faptele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, „apărătorul dreptei credințe, într-un timp în care ereziile trinitare divizau unitatea Bisericii lui Hristos”.
Cu prilejul începutului anului nou civil, Întâistătătorul Mitropoliei Banatului a transmis credincioșilor bănățeni urări de sănătate și un an roditor în ceea ce privește săvârșirea faptelor bineplăcute lui Dumnezeu.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 261, Ultimul acces: 2019-06-13 13:16:17