Dacă timpul e umplut de preocuparea de a fi mai buni, el trece altfel și nu mai simțim atâta nostalgie în trecerea lui, a spus Episcopul Ignatie[2018-01-03]de Iulian DumitrașcuÎn noaptea trecerii dintre ani, Preasfințitul Părinte Ignatie a slujit la Catedrala Episcopală din Huși. În mesajul său, adresat celor prezenți, Preasfinția Sa i-a îndemnat la o mai bună chivernisire a timpului, potrivit site-ului oficial al Eparhiei. Este foarte important, în conștientizarea faptului că suntem trecători, să ne chivernisim bine timpul. Însă nu putem să-l chibzuim bine, dacă nu îl conștientizăm ca dar al lui Dumnezeu. Dacă timpul e umplut de preocuparea de a fi mai buni, el trece altfel, nu mai simțim atâta nostalgie în trecerea lui. Toți avem conștiinta că nu suntem veșnici, dacă reusim ca timpul să-l umplem de credință, de rugăciune, el se poate converti, poate deveni un timp al petrecerii cu Dumnezeu, a spus ierarhul. În final, explicând cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care îi îndemna pe efeseni să răscumpere vremea, Preasfințitul Ignatie a afirmat că putem să chivernisim timpul cu mai multă înțelepciune: să fie vreme de mai multă apropiere, de mai multă răbdare, de îngăduință unii față de altii, mai ales atunci când mai descoperim câte o neputință, o deficiență a celui de lângă noi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1571, Ultimul acces: 2025-12-09 22:27:37
|
Timp total: 0,39s...
[]:1