Cardinalul Angelo Amato despre caile sfinteniei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2019 BISERICI.org

Noutăți în... e-mail!

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Cardinalul Angelo Amato despre căile sfințeniei

[2018-01-04]
Cardinalul Angelo Amato
Există credincioși care au trăit și au mărturisit caritatea până în ultimul moment al existenței lor. Bărbați și femei care, deși conștienți că își riscă viața, au rămas la căpătâiul muribunzilor loviți de boli infecțioase sau pe câmpul de bătălie pentru a-i asista pe răniți. Dacă este recunoscută de Biserică, această oferire a vieții reprezintă o altă cale a itinerarului de beatificare și canonizare, după martiriu, trăirea eroică a virtuților și confirmarea cultului antic. Papa Francisc a trasat caracteristicile ei în motu proprio „Maiorem hac dilectionem” din 11 iulie 2017, un document care a marcat puternic activitatea desfășurată de Congregația Cauzelor Sfinților în anul care tocmai a trecut. An care s-a încheiat cu un alt text important: instrucțiunea „Relicvele în Biserică: autenticitate și păstrare”, publicată cu mai mult de două săptămâni în urmă, care reglementează păstrarea, îngrijirea, transportarea și autentificarea relicvelor slujitorilor lui Dumnezeu, fericiți și sfinți. Vorbește despre aceasta în următorul interviu din L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro, Cardinalul Angelo Amato, prefect al dicasterului.

– Motu proprio Maiorem hac dilectionem, despre oferirea vieții, a introdus o noutate importantă în procedura tradițională a Congregației. S-au produs deja schimbări în itinerarul cauzelor de canonizare?
– Poate că este bine de precizat conținutul oferirii vieții, despre care vorbește documentul. Pentru legislația actuală, înainte de motu proprio, căile pentru beatificarea unui slujitor al lui Dumnezeu erau, în afară de excepții rare, în mod substanțial două: cea întemeiată pe trăirea eroică a virtuților și cea întemeiată pe martiriu. Acum se ajunge la a treia situație, care se referă la acei creștini care, urmând mai îndeaproape urmele și învățăturile Domnului Isus, își oferă voluntar și liber viața pentru alții, perseverând până la moarte în această propunere. Până acum nu există cauze de beatificare bazate pe această modalitate.
– Cui se datorează acest lucru?
– Cred că încă trebuie asimilată bine această a treia cale, care, deși în mod clar distinctă de cele ale trăirii eroice a virtuților și martiriului, contemplă modalități precise de realizare. De fapt, motu proprio prezintă cinci criterii care califică oferirea vieții. Primul și cel mai important cere acceptarea eroică propter caritatem a unei morți sigure și în scurt termen. Însă nu este vorba de martiriu, pentru că martiriul contemplă acel odium fidei din partea persecutorului. Desigur, slujitorul lui Dumnezeu trebuie să fi trăit în mod obișnuit virtuțile creștine.
– Puteți da vreun exemplu?
– Ar putea intra în această situație – după o examinare atentă a fiecărui caz – de exemplu, cei care, în timpul unei epidemii, contractează boală asistând din caritate pe cei infectați și mor contagiați de aceeași boală. Deși nefiind martiriu, pentru că nu există un persecutor care să urască credința creștină, aici suntem în fața oferirii vieții usque ad mortem. Ar intra în această cazuistică și acei creștini – ca Episcopi, parohi, misionari, medici, educatori, militari, tați și mame de familie – care se oferă spontan pentru un act de caritate personală sau socială atât de riscant încât se prevede ca sigură jertfa vieții. Un exemplu ar putea să fie reprezentat de acele gravide creștine care, pentru a nu dăuna copilului pe care îl poartă în sân, refuză îngrijirile necesare pentru sănătatea lor, mergând, astfel, spre o moarte prematură sigură. Eroică apare și atitudinea unui tânăr, care, în mod liber și din caritate creștină, ia locul unui condamnat la moarte tată de familie cu copii mici. Ar intra în cazuistica noastră și cazul unui capelan militar care, în loc să se salveze, continuă să asiste muribundul sub focul inamic, ajungând să fie ucis. După cum se vede exemplele pot să fie multe și trebuie analizate și documentate cu atenție extremă.
– În trecut au existat cazuri de acest tip?
– Desigur, dar au fost tratate în cadrul celor două căi tradiționale. De exemplu, Alois Gonzaga (1568-1591) a obținut de la superiorii săi călugărești permisiunea de a se dedica asistenței ciumaților din Roma fiind contagiat până la moarte. Damian de Veuster (1840-1889), misionar în insulele Hawaii, s-a oferit voluntar pentru asistența leproșilor în insula Molokai, unde a contractat boala. Și cauza sa a urmat calea virtuților. Același lucru se poate spune despre Gianna Beretta Molla (1922-1962), mamă de familie și medic. La a treia sarcină s-a supus unei operații chirurgicale dificile. Singurul consemn dat medicilor a fost: „salvați creatura mea”. La o săptămână după ce a născut a murit victimă a jertfei sale pentru a salva fiica. Încheind, motu proprio din iulie introduce oficial în procedurile cauzelor de beatificare un nou model de sfințenie canonizabilă, acela al urmării lui Cristos în imitarea actului său suprem de iubire, așa cum spune Evanghelia lui Ioan: „Nimeni nu are o iubire mai mare ca aceasta: cineva să-și dea viața pentru prietenii săi”.
– Știm că instrucțiunea despre relicve din 17 decembrie a avut o gestație lungă. Din care exigențe s-a născut?
– Din urgența de claritate cu privire la semnificația, valoarea, autenticitatea și păstrarea relicvelor.
– Ce sunt relicvele și de ce sunt venerate în Biserică?
– Conform tradiției creștine bimilenare, imaginile și relicvele sfinților sunt ținute în mare considerație în Biserică. Motivul venerării lor se află în faptul că trupul fericiților și sfinților a fost pe pământ templul viu al Duhului Sfânt și instrumentul sfințeniei lor.
– Există diferite specii de relicve?
– Relicvele se subîmpart în relicve ilustre și în relicve non-ilustre. Sunt considerate relicve ilustre trupul întreg al fericiților și sfinților sau părți însemnate din trupul lor sau întregul volum al cenușii care derivă din incinerarea lor. Pentru a asigura păstrarea și venerarea lor și a evita eventuale abuzuri, ele trebuie păstrate în urne corespunzătoare sigilate și așezate în locuri care să le garanteze siguranța și să le favorizeze cultul.
– Ce se înțelege prin relicve non-ilustre?
– Este vorba despre mici fragmente din trupurile fericiților și sfinților sau și de obiecte care au fost în contact direct cu persoanele lor. Și relicvele non-ilustre, păstrate în casete sigilate, sunt obiect de cinstire și venerație.
– Care sunt aspectele speciale ale documentului?
– Instrucțiunea este de mare utilitate pentru Episcopi și Eparhi pentru că oferă norme precise referitoare la recunoașterea rămășițelor pământești ale fericiților și sfinților, la mutarea dintr-un loc în altul sau la un eventual pelerinaj al lor dintr-un oraș sau națiune în altă parte. Pentru toate aceste operațiuni, în afară de permisiunile autorităților ecleziastice și civile implicate, este indispensabil consimțământul Congregației Cauzelor Sfinților.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 319, Ultimul acces: 2019-06-16 03:47:49