„Lecturi teologice” dedicate Parintilor fondatori ai Europei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

„Lecturi teologice” dedicate Părinților fondatori ai Europei

[2018-01-10]
Alcide De Gasperi, Konrad Adenauer și Robert Schuman
Vicariatul Romei organizează în 11, 18 și 25 ianuarie a.c. trei seri de reflecții despre „Părinții Europei” – Alcide De Gasperi, Konrad Adenauer și Robert Schuman – grupate sub genericul „Lecturi teologice”, informează printr-un comunicat Oficiul de presă al Diecezei de Roma, citat de Radio Vatican. Întâlnirile au loc la ora 20.00, la sediul Vicariatului, printre vorbitori aflându-se Episcopi, istorici, magistrați, profesori și manageri. Dezbaterile îl au ca moderator pe Cesare Mirabelli, președinte emerit al Curții Constituționale italiene, în timp ce concluziile sunt încredințate vicarului Papei pentru Dieceza Romei, Arhiepiscopul Angelo De Donatis.

Prima întâlnire are loc joi, 11 ianuarie și are ca tem㠄Bazele morale ale democrației”. Reflecția este dedicată italianului Alcide De Gasperi, primul președinte al Consiliului de miniștri al Republicii Italiene. Și-au anunțat participarea Mons. Mario Toso, Episcop de Faenza-Modigliana, prof. Giuseppe Tognon, de la universitatea LUMSA, președintele fundației „Alcide De Gasperi”, și Alessandro Pajno, președintele Consiliului de Stat. A doua întâlnire, joi, 18 ianuarie, are ca tem㠄Economia în serviciul dezvoltării umane și sociale” și este dedicată cancelarului german Konrad Adenauer, care a condus Germania din negura nazismului la libertatea democrației. Vor interveni Episcopul de Teramo, Mons. Lorenzo Leuzzi, prof. Mario De Caro, de la universitatea Roma Tre, și Bianca Maria Farina, președintă Poste Italiane.
A treia și ultima reflecție, joi, 25 ianuarie, este dedicată președintelui Consiliului francez Robert Schuman și are ca tem㠄Identitate și integrare: perspectiva europeană”. Întâlnirea se bucură de participarea pr. Bernard Ardura, președintele Comitetului Pontifical de Științe Istorice, prof. Maria Chiara Malaguti, de la Universitatea Catolic㠄Sacro Cuore”, și Elisabetta Belloni, secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1141, Ultimul acces: 2024-04-15 09:06:26