A marturisit credinta crestina in timpul prigoanei comuniste – scriitoarea Aspazia Otel Petrescu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

A mărturisit credința creștină în timpul prigoanei comuniste – scriitoarea Aspazia Oțel Petrescu

[2018-01-23]
de Sorin Ionițe

Am aflat cu tristețe vestea trecerii la cele veșnice, în 23 ianuarie 2018, a doamnei Aspazia Oțel Petrescu, fiică devotată a Bisericii Ortodoxe Române, care a mărturisit și apărat Ortodoxia cu prețul libertății sale în timpul regimului comunist ateu.
Autentică personalitate morală, deținută politic în perioada 1948-1962, doamna Aspazia Oțel Petrescu va rămâne pentru totdeauna în memoria vie a credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române.
După eliberarea din închisoare, doamna Aspazia Oțel Petrescu și-a dedicat viața cinstirii și pomenirii victimelor prigoanei comuniste, scrierile ei constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor.
În aceste momente grele pentru toți cei care au cunoscut-o și au prețuit-o, adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească și îi încredințăm de întreaga noastră compasiune.
Ne rugăm lui Dumnezeu să odihnească sufletul doamnei Aspazia Oțel Petrescu împreună cu drepții, iar pe cei îndoliați și întristați să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obște și a iubirii milostive a Preasfintei Treimi!
Cu părintești binecuvântări și condoleanțe pentru familia îndoliată,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1002, Ultimul acces: 2024-04-12 00:01:05