Papa Francisc: Putem fi siguri ca Dumnezeu raspunde rugaciunilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Putem fi siguri că Dumnezeu răspunde rugăciunilor

[2019-01-10]
Audiența generală de miercuri
Putem fi siguri că Dumnezeu răspunde rugăciunilor, a spus Papa Francisc. Desigur, nu știm timpii în care va răspunde, a admis el, „dar să nu ne îndoim niciodată că va răspunde. Eventual ne va reveni să insistăm toată viața, dar El va răspunde. Ne-a promis aceasta.” Sfântul Părinte a explicat aceasta în a patra cateheză dedicată rugăciunii Tatăl nostru, din cadrul audiențelor generale susținute miercuri. Rugăciunea, a spus Pontiful, schimbă realitatea. „Să nu uităm acest fapt. Ori schimbă lucrurile, ori schimbă inima, dar mereu schimbă.”

Papa a subliniat Evanghelia lui Luca, în care figura lui Cristos este descris㠄într-o atmosferă densă de rugăciune. […] Fiecare pas al vieții lui Isus este parcă stimulat de suflul Duhului care îl conduce în toate acțiunile. Isus se roagă la botezul de la Iordan, dialoghează cu Tatăl înainte de a lua deciziile mai importante, se retrage adesea în singurătate pentru a se ruga, mijlocește pentru Petru care puțin mai târziu îl va renega. Spune așa: ‘Simon, Simon, iată, Satana a pretins ca să vă cearnă ca pe grâu; eu însă m-am rugat pentru tine, ca să nu piară credința ta; iar tu, când te vei fi întors, întărește-i pe frații tăi’.” Pontiful a văzut aici un motiv de mângâiere: „a ști că Isus se roagă pentru noi, se roagă pentru mine, pentru fiecare dintre noi pentru ca să nu piară credința noastră. ‘Dar, părinte, încă face asta?’ Încă face aceasta, în fața Tatălui.”
În aceeași Evanghelie, a continuat Sfântul Părinte, găsim cererea unui discipol de a fi învățați cum să se roage. „Din această cerere – ‘Doamne, învață-ne să ne rugăm’ – se naște o învățătură destul de extinsă, prin care Isus le explică discipolilor Săi cu ce cuvinte și cu ce sentimente trebuie să se adreseze lui Dumnezeu. Prima parte a acestei învățături este tocmai Tatăl nostru. Rugați-vă așa: ‘Tată, care ești în ceruri’.” Dar Papa a subliniat și ce le spune Isus după rugăciune, despre atitudinea celui ce se roagă. „De exemplu, este parabola prietenului insistent, care merge să deranjeze o familie întreagă care doarme pentru că pe neașteptate a venit o persoană dintr-o călătorie și nu are pâine să-i ofere. Ce spune Isus acestuia care bate la ușă și îl trezește pe prieten? ‘Vă spun, chiar dacă nu se va scula să îi dea pentru că îi este prieten, pentru insistența lui se va scula și îi va da ceea ce îi trebuie.’ Cu aceasta vrea să ne învețe să ne rugăm și să insistăm în rugăciune.”
Isus continuă dând exemplul tatălui care are un fiu înfometat. Papa s-a adresat audienței: „Voi toți, tați și bunici, care sunteți aici, când fiul sau nepoțelul cere ceva, îi este foame, și cere și cere, apoi plânge, strigă, îi este foame: ‘Care tată dintre voi, dacă fiul îi cere un pește, îi va da în loc de pește un șarpe?’ Și voi toți aveți experiența când fiul cere, voi dați de mâncare ceea ce el cere, pentru binele lui. Cu aceste cuvinte Isus ne face să înțelegem că Dumnezeu răspunde mereu, că nici o rugăciune nu va rămâne neascultată, de ce? Pentru că El este Tată și nu îi uită pe fiii săi care suferă.” A admis că uneori rugăciunile noastre par că sunt fără rezultat. „De câte ori am cerut și n-am obținut – am trăit toți această experienț㠖 de câte ori am bătut și am găsit o ușă închisă? Isus ne recomandă, în acele momente, să insistăm și să nu ne lăsăm învinși.”
La final, dat fiind că duminică în ritul latin va fi sărbătoarea Botezului Domnului, Papa Francisc a înnoit invitația ca fiecare să își afle data Botezului și să serbeze acea zi, „care este nașterea la viața Bisericii, când Duhul Sfânt vine la inimă. […] Să fixăm în inimă data Botezului. Veți face aceasta? Este foarte important a sărbători data Botezului. Să îi mulțumim Domnului pentru darul credinței și să cerem Duhului Sfânt forța de a fi martori curajoși ai lui Isus.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 414, Ultimul acces: 2021-04-18 05:43:31