Bruxelles: Standul expozitional al Romaniei are ca tematica opera lui Brancusi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Bruxelles: Standul expozițional al României are ca tematică opera lui Brâncuși

[2019-01-11]
de Gheorghe Anghel

La Bruxelles a fost amenajat standul expozițional al României având ca tematică ansamblul de la Târgu Jiu al sculptorului Constantin Brâncuși, respectiv Masa Tăcerii.
Standul expozițional este parte a expoziției organizate în clădirea Justus Lipsius a Consiliului UE, în cadrul manifestărilor culturale organizate cu ocazia exercitării de către România a Președinției Consiliului Uniunii Europene.
Descarcă gratuit volumul semnat de Părintele Patriarh Daniel: Brâncuși – sculptor creștin ortodox.
„Acesta (standul – n.r.) sugerează un spațiu de locuire urban, imaginar sau academic – Biblioteca, fiind subliniat, astfel, dialogul dintre diversele tipuri de locuire și diferitele genuri culturale. În interiorul standului vor fi corpuri de bibliotecă cu cărți ale autorilor români traduse în limbi de circulație internațională”, se menționează într-o postare pe site-ul Ministerului Culturii.
Stand Bruxelles. Foto credit: Ministerul Culturii
România exercită, timp de șase luni, începând cu data de 1 ianuarie 2019, Președinția Rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Manifestările culturale organizate cu această ocazie vor urmări promovarea bogăției moștenirii culturale, țările Uniunii Europene fiind legate atât de o istorie cât și de un sentiment de apartenență la un spațiu cultural comun.
Ceremonia oficială de lansare a Președinției României la Consiliul UE a avut loc joi, la Ateneul Român, în prezența Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Ceremonia inaugurală s-a încheiat cu un concert de muzică simfonică susținut de Orchestra Uniunii Europene, care are în componența sa membri din fiecare stat din cele 28 ale Uniunii Europene.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 388, Ultimul acces: 2021-04-21 21:36:31