Colaborare romano – ceha in domeniul serviciilor sociale. Cand va avea loc prima vizita de lucru? - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Colaborare româno – cehă în domeniul serviciilor sociale. Când va avea loc prima vizită de lucru?

[2019-01-17]
de Gheorghe Anghel

În luna septembrie a anului trecut, Pr. Ilarion Mâță, în calitate de Profesor asociat al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași (secția Teologie Socială) și al Facultății de Filosofie și Științe Social – Politice Iași (Departamentul de Sociologie și Asistență Socială) a încheiat un protocol de colaborare cu cel mai mare centru social public din Praga „New Sunflower”.
„Inițierea colaborării a avut loc la conferința din 30-31 mai 2018 de la Mikulov (Cehia), moment în care Dr. Robert Hoffmann, directorul instituției, și-a exprimat intenția de a încheia un astfel de protocol și de a se vizita centrul pe care domnia sa îl coordonează în Praga”, a declarat pentru Agenția de știri Basilica pr. Ilarion Mâță.
Prima vizită de lucru
Prima vizită de lucru agreată de cele două instituții va avea loc în luna iunie a anului 2019 atunci când o delegație „New Sunflower” va ajunge în România, la Complexul de servicii sociale de la Hârja.
„Pentru noi, în caliate de furnizori ai serviciilor sociale din cadrul Patriarhiei Române, este o onoare să avem alături parteneri puternici precum cei din Cehia, acolo unde serviciile sociale au început să se dezvolte, cu legislație și standarde de calitate proprii, încă din anul 1970”, a spus Pr. Mâță.
Timp de o săptămână, delegația va intra în legătură cu realitățile sociale și medicale din țara noastră, modelul de la Hârja, prin economia socială și activităție autofinanțare, fiind o noutate conceptuală de a furniza servicii sociale prin rugăciune, muncă și schimb de valori intergeneraționale (copii/vârstnici).
Părintele Ilarion a afirmat că acest schimb de experiență îl „onorează și ne responsabilizează”, iar parteneriatul asumat de ambele părți „vine să întărească capacitate organizațională a celor două instituții”.
„Dorința de a veni în România, la Hârja, pentru a împrumuta modelul integrat de servicii sociale, pentru vârstnici și copii, bazat pe economia socială și dezvoltarea surselor de autofinanțare, reprezintă o bucurie și o încununare a muncii pe care Biserica Ortodoxă Române o depune în fiecare zi pentru bunăstarea trupească și sufletească a credincioșilor nostri prin cele aproximativ 800 de instituții și servicii sociale existente, devenind cel mai solid partener social actual din țară”, a precizat părintele Ilarion.
Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”
a fost înființată în anul 2012;
asociația își desfășoară activitatea în cadrul a doisprezece centre sociale;
zece centre sunt dedicate copiilor și tinerilor;
două centre au ca beneficiari persoanelor vârstnice;
De asemenea, în baza protocolului semnat anul trecut, studenții de la aceste facultăți ar putea intra în contact cu modul de lucru și experiența profesională a celor peste 150 de angajați ai instutuției cehe.
Protocolul a fost semnat cu prilejul participării părintelui Ilarion, în perioada 13-14 septembrie 2018, la conferința „Is there a future of Long-term Care in Europe? What can we learn from each other…?” („Există viitor pentru îngrijirea pe termen lung în Europa? Ce putem învăța unii de la alții…?”).
Pr. Ilarion Mâță a participat în calitate de Președintele al Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, Vicepreședinte al Asociației Naționale a Directorilor Instituțiilor pentru Vârstnici (ADIV) România și inspector eparhial la Sectorul Social – filantropic al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.
Centrul New Sunflower
Centrul a fost înființat în anul 1979 și are în prezent peste 130 de angajați, oferind servicii sociale de 40 de ani în Capitala Cehiei.
„Centrul de servicii sociale New Sunflower din Praga reprezintă un model de bună practică și un reper în asistența socială pe termen lung a grupurilor vulnerabile”, a spus Pr. Ilarion.
„Spațiile foarte adecvate și generoase, personalul numeros și bine pregătit, dotarea cu aparatură medicală și de recuperare de ultimă generație, dovedesc, incontestabil , standardele de caliate foarte ridicate pe care le-a impus această organizație”, a precizat Președintele Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1095, Ultimul acces: 2024-04-20 03:15:49