Pr. Leo C. Gainor: Viața și activitatea Sfântului Iuda Tadeu[2019-01-23]Viața și activitatea Sfântului Iuda TadeuEditura Serafica începe noul an cu o apariție editorială inedită: Viața și activitatea Sfântului Iuda Tadeu, de Leo C. Gainor, în traducerea pr. Adrian Măgdici, OFMConv; format: 12Ś19 cm; 122 de pagini; preț 12 lei. Spunem inedită pentru că prima ediție a acestei cărți a apărut în America anilor 50, o perioadă în care capitalismul și consumerismul erau în plină expansiune, dar în care, paradoxal, devoțiunile către acest sfânt au început să se răspândească tot mai mult. Într-un context în care actori ca James Dean sau Marilyn Monroe, scriitori ca Henry Miller sau Ernest Hemingway umpleau imaginația oamenilor, părintele Leo C. Gainor și-a asumat un mare act de curaj, aducând în atenția publicului pe Iuda Tadeu, supranumit sfântul uitat sau patronul cauzelor pierdute. Meritul autorului este că, fără a satisface binecunoscutul apetit american pentru dramă, când schițează portretul sfântului Iuda Tadeu, nu pune accent pe miracolele săvârșite de acesta ceea ce l-ar fi mistificat, poate injust, și l-ar fi transformat într-un superstar ci pe trăirea vieții de credință și pe hotărârea cu care Iuda Tadeu a răspândit cuvântul lui Dumnezeu în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Scrisă într-o manieră care amintește de Șeherezada și basmele arabele, cartea îl poartă pe cititor pe urmele Sfântului Iuda Tadeu, din Galileea unde a fost martor la prima minune a lui Cristos și s-a hotărât să îl urmeze până în Mesopotamia, Siria, Liban, Iran sau Rusia. În paginile de față autorul risipește, fără echivoc, și confuziile biblice sau istorice care au apărut în ceea ce privește perioada în care a trăit și numele de Iuda, deseori fiind confundat cu Iuda Iscarioteanul. Cu toate că sursele biografice sunt extrem de puține și credibile (Biblia amintind doar de câteva ori de el, iar alte izvoare oficiale sunt doar câteva cronici străvechi), autorul reușește să contureze, intim și totuși oficial, o adevărată biografie a unui sfânt uitat pe care credincioșii încep să îl redescopere și să se încreadă tot mai mult în mijlocirea sa, mai ales în situații considerate fără ieșire. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 904, Ultimul acces: 2023-09-20 16:48:42
|
Timp total: 0,24s...