Rugăciuni pentru unitatea creștinilor la Tulcea[2019-01-23]SRUC 2019La Tulcea continuă frumoasa tradiție a rugăciunii în comun pentru unitatea creștinilor. Astfel, în seara de luni, 21 ianuarie 2019, în Catedrala ortodoxă Sf. Nicolae a avut loc slujba Vecerniei, prezidată de ierarhul locului, PS Visarion, Episcop al Tulcii. La rugăciune au fost prezenți, pe lângă preoți, diaconi și seminariști ai Episcopiei ortodoxe, și Mons. Ieronim Iacob Vicar episcopal de Dobrogea, și pr. Marcel Lungeanu paroh romano-catolic de Tulcea, precum și numeroși credincioși ortodocși și romano-catolici. Cuvântul de învățătură a fost rostit de Mons. Ieronim Iacob, care a numit Catedrala ortodoxă Sf. Nicolae un adevărat porto franco spiritual după cum relatează parohia romano-catolică din Tulcea pepagina sa de Facebook. De asemenea, Vicarul episcopal de Dobrogea a subliniat câteva premise ale adevăratului ecumenism: necesitatea unui mea culpa comun pentru păcatele împotriva unității, necesitatea rugăciunii continue pentru unitate (nu numai în aceste zile!), importanța mărturiei tuturor creștinilor, indiferent de confesiune și rit, în fața celor care nu îl cunosc pe Dumnezeu revelat în Isus Cristos. Referindu-se apoi la ultimul verset din textul propus pentru reflecție în acest an Dreptatea, numai dreptatea să o cauți, ca să trăiești și să iei în stăpânire țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău! (Deuteronom, 16 20) Mons. Ieronim a arătat că îndemnul adresat de Moise poporului, înainte de intrarea în Țara Făgăduită, îi privește în primul rând pe conducătorii de orice fel. Prin hotărârile și acțiunile lor în plan social, economic etc., ei influențează nu numai destinele materiale ale oamenilor, dar și raportarea lor la Dumnezeu și destinul lor veșnic. A doua zi, rugăciunea pentru unitatea creștinilor a fost găzduită de comunitatea romano-catolică din Tulcea. Astfel, marți, 22 ianuarie, în biserica parohială dedicată Sfântului Mihail Arhanghelul a avut loc o celebrare a Liturgiei Cuvântului, prezidată de pr. Ionel Pojum decan de Constanța, alături de care au concelebrat pr. Ciprian Matei vicar la parohia Sf. Pius din Pietrelcina din Constanța, și pr. Marcel Lungeanu parohul comunității romano-catolice din Tulcea. La rugăciune a fost prezent și PS Visarion Episcop ortodox al Tulcii, împreună cu câțiva preoți ortodocși. Ierarhul ortodox le-a adresat celor prezenți un Cuvânt de învățătură, iar sfârșitul celebrării i-a oferit parohului comunității gazdă, pr. Marcel Lungeanu, un cadou simbolic: o cutie cu tămâie. În perioada 18-25 ianuarie, în fiecare an, în întreaga lume, creștinii din diferite Biserici se roagă împreună pentru unitate în credință. Tema de reflecție din acest an este un citat din Cartea Deuteronomului Dreptatea, numai dreptatea să o cauți (Dt 16,20) -, iar materialele au fost realizate de un grup de reprezentanți din diferite comunități creștine din Indonezia, textele finale fiind redactate apoi sub patronajul Comisiei Credință și Constituție din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor și al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor din cadrul Curiei Romane a Sfântului Scaun. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 856, Ultimul acces: 2023-09-29 06:04:52
|
Timp total: 0,26s...