Papa Francisc: Suferim de oboseala speranței[2019-01-26]sfințirea altaruluiPornind de la pericopa evanghelică cu întâlnirea de la fântână dintre Isus și femeia samariteană, Papa Francisc a vorbit astăzi la Liturghia celebrată în Catedrala din Ciudad de Panama despre oboseală. A pornit de la chiar oboseala lui Cristos, subliniind că, obsedați fiind de eficiență, mai ușor contemplăm activitatea lui Isus decât oboselile Domnului. Însă Domnul a obosit, iar în această oboseală își găsesc loc atâtea oboseli ale popoarelor noastre și ale oamenilor noștri, ale comunităților noastre și ale tuturor celor care sunt osteniți și asupriți. După ce a pictat o paletă amplă de surse de oboseală, în general pentru omul de astăzi, s-a oprit strict la cei consacrați lui Dumnezeu, care simt nevoia urgentă de a găsi o fântână care să potolească și să îndestuleze setea și oboseala drumului. De fapt la Liturghia prezidată astăzi de Pontif în Bazilica Santa Maria la Antigua au participat în special preoți și persoane consacrate. Papa a sfințit altarul Bazilicii, altar supus recent unor lucrări de renovare. Construcția Bazilicii a început în 1608, durând circa două sute de ani, până în 1796. În 1882 a avut de făcut față unui cutremur puternic. Din 2014 a fost ridicată la rang de Bazilică minoră. De o bucată de vreme încoace, nu de puține ori, pare să se fi instalat în comunitățile noastre o formă subtilă de oboseală, care nu are nimic a face cu oboseala Domnului. Este vorba de o ispită pe care am putea să o numim oboseala speranței, a susținut Sfântul Părinte. Este o oboseală paralizantă. Apare atunci când te uiți înainte și nu știi cum să reacționezi în fața intensității și incertitudinii schimbărilor prin care trecem ca societate. Aceste schimbări par nu doar să pună în discuție modalitățile noastre de exprimare și de angajare, obișnuințele și atitudinile noastre în fața realității, dar, în multe cazuri, par să pună la îndoială practicabilitatea însăși a vieții religioase în lumea de astăzi. Papa a legat această oboseală a speranței de situația în care se află Biserica astăzi, rănită de atâtea păcate. Că ne place sau nu, oboselile există, a spus el, încurajând la copierea atitudinii Învățătorului, care a spus: Dă-mi să beau. Spunând aceasta, noi deschidem ușa speranței noastre obosite pentru a ne întoarce fără teamă la fântâna pe care se întemeiază prima iubire, când Isus a trecut pe drumul nostru, ne-a privit cu milostivire, ne-a cerut să îl urmăm; spunând aceasta, recuperăm memoria acelui moment în care ochii săi s-au întâlnit cu ochii noștri, momentul în care ne-a făcut să simțim că ne iubea, și nu doar de o manieră personală, ci și comunitară. Dă-mi să beau! înseamnă a avea curajul de a se lăsa purificați și de a recupera partea cea mai autentică a carismelor noastre originare care nu se raportează numai la viața religioasă, ci la întreaga Biserică și a vedea prin care modalități se pot exprima astăzi. Este vorba nu doar de a ne uita cu gratitudine la trecut, ci de a merge în căutarea rădăcinilor inspirației sale și a le lăsa să vibreze din nou cu tărie printre noi. Dă-mi să beau! înseamnă a recunoaște că avem nevoie ca Duhul Sfânt să ne transforme în oameni care își aduc aminte de o întâlnire, de o trecere, de trecerea mântuitoare a lui Dumnezeu. Conform informațiilor publicate de Vatican News România, imaginea Maicii Domnului venerată în Catedrală cu titlul de Santa Maria La Antigua, a fost adusă în Panama de conchistadorii spanioli în 1510, din catedrala Seviliei. Fecioara Maria este reprezentată în picioare și purtându-l pe Pruncul Isus pe brațul stâng, în timp ce în mâna dreaptă ține un trandafir. În 2001, icoana mariană a fost declarată Patroana Republicii Panama și este venerată anual pe 9 septembrie. Vorbind la final de acest lăcaș, Papa a salutat redeschiderea Catedralei după lucrările de restaurare. A simțit trecerea anilor, ca o martoră credincioasă a istoriei acestui popor și, cu ajutorul și munca multora, a vrut să ne dăruiască din nou frumusețea sa. Nu mai aparține doar trecutului, ci este frumusețe a prezentului. Astăzi este din nou locaș care stimulează la a reînnoi și a alimenta speranța, la a descoperi cum frumusețea de ieri devine temelie pentru a construi frumusețea de mâine. Invitând la combaterea oboselii speranței, Papa a încheiat astfel: Fraților, să nu lăsăm să ne fie furată speranța pe care am moștenit-o, frumusețea pe care am moștenit-o de la părinții noștri! Ea să fie rădăcină vie și roditoare care să ne ajute să facem în continuare frumoasă și profetică istoria mântuirii pe aceste ținuturi! Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 818, Ultimul acces: 2024-04-17 13:45:55
|
Timp total: 0,21s...
[]:1