Cinstirea Sf. Haralambie s-a materializat la Galați în grija față de semeni[2019-02-11]de Sorin Ionițe80 vârstnici de la Căminul Ștefan cel Mare și Sfânt și 20 familii cu posibilități materiale limitate au fost în atenția parohiei gălățene Sf. Haralambie duminică, 10 februarie 2019. Vârstnicii au primit o masă caldă, iar cele 20 familii pachete consistente cu alimente de primă necesitate, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos pe site-ul oficial. Totodată, la sărbătoarea hramului au fost distribuite peste 300 pachete cu hrană persoanelor care au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos. IPS Casian în Biserica Sf. Haralambie din Galați. Foto: Arhiepiscopia Dunării de Jos În predica rostită, chiriarhul a vorbit despre credința femeii cananeence din textul evanghelic duminical, credință care s-a manifestat și în martiriul Sf. Haralambie un stâlp neclintit al Bisericii și un sfeșnic pururea luminător al lumii prin mărturisirea lui Hristos cu prețul vieții sale. Biserica Sf. Haralambie din Galați la 171 ani Lăcașul de cult gălățean pus sub ocrotirea Sf. Haralambie a fost construit în doar șapte luni, între 1 mai și 1 decembrie 1848 datorită dragostei de Dumnezeu a opt negustori din Galați, între care Ilinca Lucacis, cea care a donat terenul. Pe terenul actualei biserici a fost construită la început, o bolniță, unde erau îngrijiți bolnavii de holeră. La temelia acestui sfânt lăcaș se află trupurile acelor suferinzi, dar și ale altor creștini, fiindcă potrivit documentelor din arhivă, acolo a fost în trecut un cimitir. La mijlocul veacului al XIX-lea, această zonă era situată la marginea târgului Galați, în prezent ajungând să fie în imediata apropiere a Pieței Centrale a municipiului Galați. Datorită stării deteriorate, începând cu anul 1998, biserica a intrat într-un amplu proces de restaurare. În prezent, catapeteasma este restaurată, iar clădirea este pregătită la interior pentru pictură. Mai multe fotografii și detalii despre eveniment puteți afla pe site-ul oficial al Eparhiei Dunării de Jos. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 912, Ultimul acces: 2025-02-10 04:58:06
|
Timp total: 0,15s...
[]:1