Membrii Consiliului National Bisericesc s-au intrunit in sedinta anuala la Resedinta Patriarhala - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Membrii Consiliului Național Bisericesc s-au întrunit în ședință anuală la Reședința Patriarhală

[2019-02-19]
de Sorin Ionițe

Membrii Consiliului Național Bisericesc s-au întrunit marți, 19 februarie 2019, la Reședința Patriarhală în ședință anuală sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Ședința a început în jurul orei 10:00. A fost evaluată activitatea Bisericii din anul trecut și s-au formulat propuneri pentru anul în curs.
Evaluarea a fost făcută la nivel național, pe sectoare de activitate.
114 milioane lei în filantropie
Potrivit raportului citit de Patriarhul României, peste 114 milioane lei au fost cheltuite în Patriarhia Română pentru susținerea întregii activități de asistență socială și filantropică și pentru sprijinirea sinistraților, în anul 2018.
În ceea ce privește activitatea pastoral-liturgică și administrativă au fost evidențiate sfințirea Altarului Catedralei Naționale și oficierea primei slujbe de pomenire pentru Eroii Neamului în lăcașul de cult reprezentativ al spiritualității românești.
Au mai fost amintite: proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, și a Sfântului Gheorghe Pelerinul, canonizarea Episcopului Dionisie Erhan al Cetății Albe-Ismail, înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române a Sfintei Matrona de la Moscova, a cinstirii Sfintei icoane a Maicii Domnului – Siriaca, de la Mănăstirea Ghighiu.
În același raport, Părintele Patriarh Daniel a subliniat principalele activități ale Bisericii Ortodoxe Române pe plan extern. Acestea au vizat, pe de o parte, legăturile tradiționale ale Bisericii noastre cu Bisericile Ortodoxe surori, iar, pe de altă parte, promovarea relațiilor de respect și cooperare intercreștină și interreligioasă, inclusiv prin intermediul comunităților ortodoxe române din străinătate.
Formele în care se poate manifesta dragostea față de semeni
„Analizând datele existente, observăm că Biserica Ortodoxă Română a urmărit cu fidelitate responsabilitatea sa majoră privind viața spirituală, educația religioasă a tinerilor și misiunea social-filantropică”, a spus Patriarhul României la ședința anuală a Consiliului Național Bisericesc.
Preafericirea Sa a insistat asupra „iubirii milostive” care poate fi arătat㠄în multe și diferite forme”:
Milostenia materială poate fi hrană pentru cel flămând, haine pentru cei lipsiți de ele, medicamente pentru cei bolnavi, ajutor material pentru cei săraci și altele asemenea.
Referitor la filantropie, Părintele Patriarh a recomandat ca „în mâna întinsă a omului aflat în nevoie sau dificultate trebuie să vedem mereu mâna întinsă a lui Hristos către noi”.
În chip tainic și duhovnicesc, mâna săracului care ne cere ajutor se întâlnește cu mâna lui Hristos din noi care oferă acest ajutor celor aflați în nevoie.
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat aprecierea față de „eforturile spirituale și materiale ale tuturor celor care sprijină multiplele activități ale Bisericii Ortodoxe Române”.
Exprimăm recunoștință și prețuire față de toți cei care ajută Biserica noastră: clerici și credincioși mireni, autorități centrale și locale, sponsori și voluntari.
Ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască tuturor sănătate și mântuire, ajutor și bucurie în viață!
Evaluările și rapoartele făcute în aceste zile vor fi prezentate membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care se vor reuni joi în ședință de lucru.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 764, Ultimul acces: 2025-02-01 07:24:14