Consiliul Cardinalilor s-a concentrat pe reforma Curiei și pe protecția minorilor[2019-02-21]San PietroO întâlnire de 3 zile a Consiliului Cardinalilor s-a concentrat în particular pe două teme: noua Constituție Apostolică și întâlnirea din Vatican dedicată Protecției minorilor în Biserică. Cei șase Cardinali din Consiliu s-au reunit în perioada 18-20 februarie pentru prima lor întâlnire din 2019. Alessandro Gisotti, director ad interim al Biroului de Presă al Sfântului Scaun, a declarat într-o conferință de presă că Consiliul și-a îndreptat în principal atenția asupra recitirii proiectului pentru noua Constituție Apostolică. Având titlul provizoriu Predicate evangelium, documentul este în lucru de mult timp, dar potrivit lui Gisotti textul este practic complet. Mai rămâne de făcut o revizuire canonică a textului, de către canonistul Consiliului, Arhiepiscopul Marco Mellino. În conformitate cu dorința Sfântului Părinte, va exista o a doua rundă de consultații la care vor participa, între altele, Conferințele Episcopale și Dicasterele Curiei Romane. După aceea documentul va fi înaintat Papei Francisc pentru aprobarea finală și pentru promulgare. Cardinalii Pietro Parolin, Óscar Andrés Rodríguez Maradiaga, Reinhard Marx, Sean OMalley, Oscar Gracias și Giuseppe Bertello au participat la lucrările Consiliului pe tema protecției minorilor. Papa Francisc a participat și el la întâlniri, cu excepția sesiunii de miercuri dimineața, când a avut loc audiența generală săptămânală. Prelații s-au concentrat pe întâlnirea cu tema Protecția minorilor în Biserică, din perioada 21-24 februarie. Gisotti a spus că urmează în 25 februarie o altă întâlnire, cu participarea reprezentanților Dicasterului, a comitetului organizator și a unor experți. Următoarea întâlnire a Consiliului Cardinalilor va avea loc în perioada 8-10 aprilie. Gisotti a declarat că a avut ocazia să stea de vorbă cu Cardinalul Sean OMalley, la încheierea sesiunii de lucru a Consiliului din seara zilei de marți. Cardinalul OMalley mi-a spus că este foarte mulțumit de întâlnirea pe tema Protecției minorilor în Biserică, pe care Consiliul Cardinalilor a cerut-o în reuniunea sa din septembrie. Potrivit directorului Biroului de Presă, Cardinalul OMalley este bucuros să își aducă contribuția la această întâlnire, despre care consideră că va fi un eveniment foarte important. Cardinalul a mai declarat că va urmările întâlnirii vor fi semnificative, începând cu adunarea plenară din luna aprilie a Comisiei Pontificale pentru Protecția Minorilor. În cadrul întâlnirii Consiliului Cardinalilor, s-a făcut referire și la scoaterea din rândul clericilor a fostului Arhiepiscop de Washington, Theodore McCarrick. Consiliul a subliniat faptul că decizia irevocabilă a Congregației pentru Doctrina Credinței, aprobată de Papa, este un pas fundamental în a se face dreptate pentru infracțiunile și păcatele comise de McCarrick. Cardinalii au confirmat faptul că, lucrând în unitate cu Papa, următorii pași care se vor face începând cu întâlnirea cu tema Protecției minorilor în Biserică vor transmite un mesaj puternic Poporului lui Dumnezeu, pentru a întări încrederea în angajamentul Bisericii de a lupta cu orice formă de abuz. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 852, Ultimul acces: 2025-03-21 11:13:11
|
Timp total: 0,12s...
[]:1