Papa Francisc la aniversarea Institutului Patristic Augustinianum[2019-02-20]Sâmbătă, 16 februarie, Papa Francisc s-a întâlnit cu circa 250 de studenți și profesori de la Institutul Patristic Augustinianum din Roma, marcând 50 de ani de la înființarea lui. Acest institut este dedicat cultivării științelor sacre, în special gândirii și scrierilor Părinților Bisericii, cu un accent anume pe Sf. Augustin. A fost înființat acum jumătate de secol, la inaugurare participând Papa Paul al VI-lea, astăzi sfânt.La începutul discursului adresat celor prezenți, Papa le-a mulțumit în mod special unor persoane, pornind de la moderatorul general al Institutului și în același timp prior general al augustinienilor, pr. Alejandro Moral Antón, după care s-a oprit la Cardinalul Prospero Grech, care a jucat un rol în fondarea institutului, dar și la prof. Maria Grazia Mara, care chiar și la 95 de ani mai scrie și mai predă cateheză copiilor. Mulțumesc tuturor bătrânilor, profesorilor care sunt în pensie. Mă bucur să am această oportunitate de a împărtăși această dată jubiliară împreună cu voi. Despre Institutul numit pe scurt Augustinianum, Papa Francisc a spus că a fost întemeiat pentru a contribui la păstrarea și transmiterea bogăției tradiției catolice, mai ales a tradiției Părinților. Papa Paul al VI-lea spunea la inaugurare: Întoarcerea la Părinții Bisericii face parte din întoarcere la originile creștine, fără de care nu ar fi posibil să se realizeze reînnoirea biblică, reforma liturgică și noua cercetare teologică dorită de Conciliul Vatican II. Papa Ioan Paul al II-lea, a amintit Papa Francisc în continuare, a vizitat institutul în 1982, spunând atunci printre altele că a intra la școala Părinților înseamnă a învăța să îl cunoaștem mai bine pe Cristos și să îl cunoaștem mai bine pe om și că această cunoaștere [ajută] enorm Biserica în misiunea ei. La final l-a citat pe Sf. Augustin, care afirma: Cât privește cei care vor proclama lucruri primite de la alții, să se roage, înainte de a le primi, pentru cei de la care le vor primi, pentru ca să li se dea lor ceea ce de la ei vor să primească, și după ce le-au primit, să se roage pentru ca ei înșiși să le poată proclama bine și pentru ca aceia pentru al căror bine se proclamă să le primească. Pontiful a încheiat: Iubiți frați și surori, în timp ce voi celebrați această aniversare, să fiți siguri de rugăciunile mele. Vă îndemn și să vă rugați unii pentru alții, pentru ca Domnul să vă susțină în angajarea voastră zilnică de cercetare, de învățământ și de studiu. Cu afect vă încredințez pe voi și tot Ordinul Augustinian, comunitatea Institutului și pe cei dragi ai voștri mijlocirii Sfântului Augustin și a Sfintei Monica, și împart tuturor din inimă binecuvântarea mea. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 817, Ultimul acces: 2025-03-23 10:06:42
|
Timp total: 0,16s...
[]:1