La Judecata de Apoi fiecare va descoperi cât de sincer a fost în lumea aceasta Episcopul Ignatie[2019-03-04]de Iulian DumitrașcuLa Judecata de Apoi nu ne vom mai putea minți. Fiecare ne vom descoperi exact așa cum am fost și cum suntem în inima noastră. Fiecare va descoperi cât de sincer a fost în lumea aceasta, a spus duminică Episcopul Ignatie. Dăm jos toate măștile și vom fi puși în fața propriei noastre conștiințe. Ea ne va judeca și nu vom putea nega evidențele, a adăugat Episcopul Hușilor. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți la Catedrala Episcopală din Huși, informează Eparhia Hușilor. În timpul slujbei, Episcopul a rostit un cuvânt în care a explicat și de ce există disproporție între faptele făcute în lumea aceasta, care se întind pe câțiva ani, și pedeapsa în veșnicie. Potrivit Preasfinției Sale, răspunsul este următorul: pentru că faptele tale nu mor odată cu tine. Episcopul Ignatie a atras atenția, în contextul evangheliei citite, asupra altui aspect de maximă importanță și anume, cum Îl identificăm pe Hristos în aproapele nostru. Ca să reușim să Îl recunoaștem pe Hristos în semenii noștri, în cei care au nevoie de ajutorul nostru, trebuie să Îl cunoaștem undeva. Pe Hristos Îl cunoaștem în Sfânta Liturghie, în Sfânta Împărtășanie. Dacă reușim să Îl cunoaștem pe Hristos în Sfânta Împărtășanie, Îl vom recunoaște și în semenii noștri, a spus ierarhul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 839, Ultimul acces: 2025-03-09 03:55:22
|
Timp total: 0,13s...
[]:1