Festivalul Junilor de la Fagaras a reunit in acest an 15 cete care au promovat obiceiurile stramosesti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Festivalul Junilor de la Făgăraș a reunit în acest an 15 cete care au promovat obiceiurile strămoșești

[2020-01-08]
de Mihail Mere-Albe

În fiecare an de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, tinerii de la satele din Făgăraș au participat la Festivalul Junilor. Anul acesta manifestarea a reunit 15 cete de tineri.
Manifestarea culturală și spirituală a fost inițiată de Mitropolitul Laurențiu al Ardealului în urmă cu 14 ani, are scopul de a promova tradițiile sfinte din satele ocrotite de Munții Făgăraș și de a încuraja tinerii să ducă mai departe aceste obiceiuri primite de la strămoși, informează site-ul eparhial.
Astfel, tinerii îmbrăcați în portul popular specific zonei din care provin, au participat mai întâi la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” din centrul orașului Făgăraș, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu.
„Avem o datorie sacră să ne luptăm cât putem și să păstrăm tradițiile neamului nostru”, i-a încurajat ierarhul pe tinerii prezenți.
Rând pe rând, cetele au colindat și au prezentat obiceiurile specifice comunităților din care provin.
Sărbătoarea s-a încheiat cu parada pe străzile din preajma Catedralei din Făgăraș, unde tinerii au cântat, au prezentat portul și jocul tradițional din satul lor.
Festivalul este organizat de Primăria Făgăraș, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sibiului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 239, Ultimul acces: 2021-04-22 02:38:47