La Epifania din 1967, Papa Paul al VI-lea isi exprima dorinta reluarii contactelor cu China - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

La Epifania din 1967, Papa Paul al VI-lea își exprima dorința reluării contactelor cu China

[2020-01-09]
Papa Paul al VI-lea
Era Epifania din 1967 și Papa Paul al VI-lea a dorit să celebreze sărbătoarea solemnă a manifestării lui Isus împreună cu responsabilii și cu studenții de la Colegiul Urban de Propaganda Fide. Cu acea ocazie, Episcopul de Roma a cerut să aibă alături de el și o prezență numeroasă de catolici chinezi, care proveneau din diferite părți ale lumii. La începutul predicii a explicat că i-a adunat în Bazilica San Pietro, la mormântul primului dintre apostoli, pentru a celebra împreună o dublă aniversare: aceea a consacrării primilor șase Episcopi chinezi, petrecută în urmă cu patruzeci de ani, la 28 octombrie 1926, prin mâna Papei Pius al XI-lea, și aceea a instituirii canonice a ierarhiei catolice în China, decretată în urmă cu douăzeci de ani, în 1946, de Papa Pius al XII-lea.

În ianuarie 1967, Conciliul Vatican II se încheiase de câteva luni, în timp ce în China începuse timpul sfâșietor al Revoluției Culturale, care proclama pura și simpla stingere violentă a Bisericii Catolice și a tuturor realităților religioase, care trebuiau incinerate în focul noii furori revoluționare. Atunci, din exterior, părea că în China Biserica Catolică pur și simplu a dispărut. Și totuși, la acea Epifanie din ’67, Papa Paul al VI-lea a dorit ca toată predica să o dedice cazului catolicilor chinezi. În acel context încărcat de durere și de previziuni întunecate, marele Papă lombard a dorit să celebreze comemorarea consacrării primilor Episcopi chinezi pentru a exprima singulara și persistenta sa „speranță anti-clarvăzătoare”, gata să pună viitorul în mâinile harului. Chiar în timpul în care Mao Zedong se pregătea să afirme c㠄religia în China nu mai exist㔠(august 1966), Episcopul de Roma amintea cu previziunea speranței că cele două evenimente ecleziale amintite și celebrate erau „fapte mari”, evenimente istorice care cereau o continuare „obișnuită și fericită”.
La începuturile lui ’67, așteptarea dorită a unei „fericite urmări” a drumului Bisericii Catolice din China apărea mai mult ca oricând o „spes contra spem”. Firul de continuitate al acelui drum părea rupt pentru totdeauna, cu toate bisericile închise și transformate în depozite și atâția Episcopi și preoți trimiși s㠄se reeduce” în lagărele de muncă. Papa Paul al VI-lea, în predica sa, a descris prin aluzii „dificultățile grave și dureroase” abătute în acei ani asupra catolicilor chinezi. A amintit că și comunicările Papei cu comunitățile catolice chineze erau „complet împiedicate”, că la Conciliul ecumenic abia încheiat nu a putut participa „niciun membru al acelei ierarhii” și că toți misionarii catolici au fost expulzați. Mai ales a amintit că Biserica Catolică și Scaunul Apostolic din Roma au fost acuzate de propaganda maoistă că sunt dușmani ai poporului chinez.
După ce a evocat acest scenariu dezastruos, Papa Paul al VI-lea a exprimat sentimentele și criteriile care îl inspirau pe el și Sfântul Scaun în privința poporului chinez și a catolicității sale suferinde. Pontiful avea la inimă să șteargă orice contrapoziție mincinoasă între credința apostolică și China. A dorit să sublinieze cu putere c㠄Biserica Catolică a privit mereu cu simpatie imensă la China”. Toată istoria lungă și dramatică a relațiilor sale cu poporul chinez, a remarcat Papa, atesta fără rezerve că Biserica „a dorit să îl cunoască, fără niciun interes temporal propriu; a dorit să îl slujească, încercând să îl ajute să dezvolte bogățiile sale morale intrinsece”. Tocmai hirotonirile celebrate ale primilor Episcopi chinezi și nașterea unei ierarhii episcopale autohtone au fost semnul obiectiv că în China Biserica nu mai dorea să apară în ochii chinezilor ca „un fenomen paracolonial” ci dorea să fie „exprimare autentică a sufletului chinez, care poate găsi în credința creștină respectarea tradițiilor sale nobile și plinătatea aspirațiilor sale spirituale profunde”.
Fără proclamații politice și cu limbajul implicit și aluziv care se potrivește unei predici, Papa Paul al VI-lea a dorit să exprime și o atenție non-ostilă față de ordinea politică instaurată în China în 1949, la sfârșitul războiului civil care i-a avut pe comuniști prevalând asupra naționaliștilor. Scaunul Apostolic din Roma, a spus printre altele Papa Montini, „este și astăzi în măsură să înțeleagă și să favorizeze, în exprimările sale juste, travaliul fazei istorice prezente a transformării sale, de la formele tradiționale vechi și statice ale culturii sale la cele inevitabile și noi, care se nasc din structurile industriale și sociale ale vieții moderne”.
După aceste premise, descrise fără reproșuri și acuze față de nimeni, Papa Paul al VI-lea a destăinuit în manieră simplă și directă că dorința sa cea mai mare era aceea de „a relua contactele” cu poporul chinez de pe continent, mai ales pentru a le repeta catolicilor rămași fideli Bisericii „că noi nu i-am uitat niciodată și că nu vom renunța niciodată la speranța renașterii, ba chiar a dezvoltării religiei catolice în națiunea aceea”. Cererea papală de „a relua contactele” se lărgea și la tot „tineretul chinez”: Papa amintea „exaltarea sa prezentă față de idealuri de viață nouă, laborioasă, prosperă și comună”. Adresa cererea sa de reluare a contactelor chiar și conducerii comuniste, manifestând dorința de „a raționa despre pace” cu „acela care conduce viața chineză actuală pe continent”, știind bine cât de mult „acest suprem ideal uman și civil este conform cu spiritul poporului chinez”.
Dorința de „a relua contactele cu China” era legată în mod explicit de Papa Paul al VI-lea cu rugăciunea pentru a vedea crescând în universul chinez viața creștină, pentru a atesta că manifestarea lui Cristos celebrată la Epifanie este dar și promisiune de mântuire rezervate tuturor popoarelor, „fără deosebire”. Episcopul de Roma, după ce a mărturisit dorințele sale, a luat act de „dificultăți din ora prezent㔠și a recunoscut că pentru moment lui nu îi rămânea altceva de făcut decât „să amintească și să se roage”. În timpul care a urmat, implorarea papală de „a redeschide contactele” a părut că se afundă în indiferența surdă a aparatelor chineze. Și totuși astăzi, la peste cincizeci de ani distanță, acele cuvinte ale Papei Paul al VI-lea, aparent destinate uitării istoriei, luminează prezentul.
Cu predica sa de la Epifania din ’67, Giovanni Battista Montini a dat mărturie despre criteriile care sunt – și au fost mereu – urmate de Biserica Romei față de Republica Populară Chineză și față de comunitățile catolice din acea țară: a atesta că credința apostolică nu este „împotriva” Chinei și a cere oportunitatea de a experimenta și a recunoaște că și în „China Nou㔠născută de revoluția din secolul trecut, în cadrul limitelor și condiționărilor contextului existent, este posibil să se meargă în simplitatea credinței apostolilor. După Acordul dintre Sfântul Scaun și guvernul chinez din 22 septembrie 2018, cei peste o sută de Episcopi catolici chinezi sunt toți în comuniune ierarhică deplină și publică cu Succesorul lui Petru. Prin miracol de har, și nu prin abilități politice sau impuneri forțate, a fost păstrată comuniunea credinței catolice și în superputerea condusă acum de Xi Jinping. Anii următori vor fi prețioși pentru a verifica dacă firul de aur pe care istoria părea că l-a rupt va putea să strălucească și mai splendid în mijlocul vieților chinezilor. (material Vatican Insider, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 265, Ultimul acces: 2021-04-21 07:27:09