Pr. Avelino Gonzáles-Ferrer: Unitatea, semn al fidelitatii fata de Dumnezeu

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Google Translate

Timp stanga: 0,2s...

Ştiri şi Evenimente

Pr. Avelino Gonzáles-Ferrer: Unitatea, semn al fidelităţii faţă de Dumnezeu

[2020-01-26]

San Pietro
În această Săptămână de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor privim la anul 2019 acordând atenţie unor evenimente ecumenice importante care au avut loc între Biserica Catolică, Comuniunile reformate şi baptiste şi Armata mântuirii. De la 9 la 15 mai 2019 Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor a participat la întâlnirea anuală a Comitetului executiv al Comuniunii Mondiale a Bisericilor Reformate (CMCR) care s-a reunit la Kappel, în Elveţia, cu ocazia celei de-a 500-a aniversări a începutului Bisericii reformate în Elveţia în 1519 (Anul zwinglian). Ca observator, dicasterul duce înainte o lungă tradiţie în metoda dialogului ecumenic, pentru a recunoaşte şi a încuraja munca Bisericilor din cea mai amplă comunitate ecumenică. O parte fundamentală a acestei activităţi de încurajare a fost prezentarea salutului formal al Cardinalului Kurt Koch, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, adresat secretarului general, reverendul Chris Ferguson, şi membrilor Comitetului executiv.

De interes ecumenic deosebit a fost demararea, la Kappel, a unui nou dialog între CMCR şi Conferinţa mondială menonită în jurul temei „În căutarea unei mărturii comune: a restabili familia noastră în plinătate”. Noul dialog reformato-menonit se va concentra pe teme precum „amintirea corectă, reconcilierea reciprocă şi colaborarea internaţională”. El se bazează pe vindecarea amintirii începută cu dialogul catolico-menonit care a avut loc din 1998 până în 2003 şi pe adunarea Federaţiei Luterane Mondiale (FLM) din 2010 la Stuttgart, în Germania, unde luteranii au cerut iertare menoniţilor pentru tratarea lor dură; ambii s-au angajat să caute modul de a favoriza un proces de reconciliere. Istoria relaţiilor dintre tradiţiile reformate şi menonite a fost marcată în mod trist de violenţă, în special în Elveţia; dorinţa actuală de reconciliere reprezintă aşadar un rezultat ecumenic considerabil.
Importanţa vindecării amintirii, semn distinctiv al mişcării ecumenice şi al procesului spre pace şi reconciliere, a fost evidenţiată îndeosebi la 12 martie din Anul jubiliar 2000, când Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a scris o semnificativă pagină de istorie, cerând iertare pentru păcatele comise în decursul istoriei de membri ai Bisericii Catolice (precum cruciadele, inchiziţia şi samavolniciilor împotriva evreilor, femeilor şi minorităţilor), afirmând: „Pentru partea pe care fiecare dintre noi, cu comportamentele sale, a avut-o în aceste rele, contribuind la desfigurarea feţei Bisericii, cerem cu umilinţă iertare. În acelaşi timp, în timp ce mărturisim păcatele noastre, iertăm păcatele comise de alţii faţă de noi”. Acest act public de căinţă şi de cerere de iertare a avut ecou în toată lumea creştină şi astăzi este un aspect central al „ecumenismului spiritual”.
Anul 2019 a marcat şi 20 de ani de la semnarea istorică, petrecută în octombrie 1999, a Declaraţiei comune despre doctrina justificării, una din pietrele de hotar de relevanţă mai mare ale mişcării ecumenice în ultimii cincizeci de ani. La o nouă fază în receptarea acestui document s-a ajuns atunci când, de la 26 la 28 martie, s-au reunit la University of Notre Dame în Statele Unite responsabili de înalt nivel din cele cinci confesiuni creştine – anglicani, luterani, metodişti, reformaţi şi catolici – care au aderat formal la declaraţia comună pentru o consultare cu privire la următorii paşi de făcut.
Obiectivul reuniunii era să reflecteze asupra implicaţiilor documentului în contextul apropierii şi colaborării crescânde între diferitele tradiţii ecleziale. Declaraţia de la Notre Dame a confirmat acest scop, afirmând: „Ne-am întâlnit […] determinaţi de urgenţa comună de a prezenta mesajul speranţei şi al harului eliberator al lui Dumnezeu pentru lumea noastră”. În afară de asta, declaraţia a reafirmat „Lund imperative” din 2016 (o referinţă la întâlnirea istorică dintre Papa Francisc şi responsabilii din FLM la Lund, în Suedia, în urmă cu patru ani) pentru a acţiona mereu pornind mai degrabă de la punctul de vedere al unităţii decât de la punctul de vedere al dezbinării. Participanţii au recunoscut şi necesitatea de a aplica Principiul de la Lund din 1952, care îndeamnă comunităţile creştine să acţioneze împreună în toate lucrurile, în afară de cazul în care există diferenţe semnificative de convingere. Întâlnirea de trei zile a implicat studenţii din campusul de la Notre Dame şi cea mai amplă comunitate creştină, cu o celebrare de rugăciune publică şi o discuţie de grup împreună cu liderii Bisericii. Participanţii la consultare au decis să continue conversaţia instituind un comitet director pentru a duce înainte lucrările lor.
La 8 noiembrie 2019 o delegaţie a Armatei mântuirii, condusă de generalul Brian Peddle şi de comisarul Rosalie Peddle, a făcut o vizită în Vatican întâlnindu-l pe Sfântul Părinte. Cunoscuţi cu numele de salvaţionişti, membrii Armatei mântuirii au ca scop acela de a duce ajutor umanitar persoanelor nevoiaşe. Salvaţioniştii sunt atât o comunitate creştină protestantă cât şi o organizaţie umanitară internaţională, cu peste 1.700.000 de membri. Aceasta a fost a doua întâlnire între conducătorii mişcării internaţionale şi Papa Francisc, care, în timpul colocviului sincer şi călduros, a amintit de prima lecţie despre ecumenism primită de la o persoană anumită: „Aşa cum am amintit odată […] întâlnind membri ai Armatei mântuirii am primit prima lecţie de ecumenism de la bunica mea, cu mulţi ani în urmă”. Este vorba de o anecdotă povestită de Papa Francisc în diferite ocazii, care este de când avea patru ani şi bunica i-a explicat cine erau salvaţioniştii din cartierul lor: „[…] Am spus bunicii mele: «Acelea cine sunt? Călugăriţe, surori?». Şi bunica mea a spus: «Nu. Sunt protestanţi, dar sunt bune»” (Întâlnire din 12 decembrie 2014). După aceea Pontiful a adăugat în faţa delegaţiei: „Exemplul lor de slujire umilă adusă celor din urmă dintre fraţii noştri şi surorile noastre vorbeşte cu mai multă elocvenţă decât orice cuvânt”.
La întâlnirea dintre reprezentanţii Armatei mântuirii şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor a fost discutată perspectiva de a duce înainte în mod obişnuit conversaţiile. Generalul Peddle a subliniat zonele în care organismul şi Biserica Catolică trebuie să înfrunte provocări comune în misiunea în favoarea celor săraci şi celor marginalizaţi. Discuţia s-a concentrat şi asupra misiunii şi asupra evanghelizării eficace şi asupra slujirii aduse umanităţii suferinde. Prima vizită a liderilor Armatei mântuirii făcută în 2014 a avut loc la sfârşitul unei serii istorice de conversaţii teologice desfăşurate din 2007 până în 2012.
În sfârşit, de la 9 la 13 decembrie 2019, s-a ţinut la Varşovia, în Polonia, a treia reuniune a celei de-a treia faze a dialogului internaţional între Alianţa baptistă mondială şi Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Întâlnirea a fost găzduită de Uniunea baptistă din Polonia la Seminarul teologic baptist din Varşovia în care a fost tratată tema „Provocările mărturiei comune”, acordând atenţie angajării actuale a baptiştilor şi catolicilor în îndeplinirea misiunii lor de mărturie comună adusă lui Cristos, între care diferenţa crescândă legată de probleme etice şi morale, politizarea religiei şi creşterea secularismului şi a aşa-numiţilor nones (ce care declară că nu au nici o apartenenţă religioasă).
Continuând pe bazele puse în două dialoguri precedente între baptişti şi catolici (1984-1988 şi 2006-2010), Comisia comună evaluează acum ceea ce ei sunt în măsură să afirme împreună cu privire la un caracter şi o practică ce pot fi recunoscute ca valabile de ambele comunităţi în domeniul mărturiei creştine comune, în lumina unei diferenţe crescânde între mărturia tradiţiei şi cultura actuală.
În timp ce noi celebrăm Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, citim, în Faptele Apostolilor 27 cum Sfântul Paul i-a încurajat pe ceilalţi pasageri de pe navă să nu le fie frică şi să aibă credinţă în Dumnezeu pentru mântuirea lor. Adesea diviziunile în Biserică şi lipsa de credinţă din lume ne ispitesc şi pe noi, aşa cum s-a întâmplat cu pasagerii de pe nava Sfântului Paul, să abandonăm orice speranţă de mântuire sau de a ajunge la unitatea deplină vizibilă. Totuşi, cei care au credinţă înţeleg că Dumnezeu are un plan mai mare. Trebuie să ne amintim că, în definitiv, unitatea creştinilor nu este ceva ce putem realiza numai cu eforturile noastre ci este un dar pentru care putem să ne pregătim prin răbdare, rugăciune şi fidelitate faţă de Dumnezeu. Poate fi util să ţinem cont de faptul că, deşi pupa navei care-l transporta pe sfântul Paul este a fost ruptă de forţa valurilor, prin câteva catarge şi resturi ale navei „toţi au reuşit să se salveze pe uscat” (Fap 27,44). (material semnat de pr. De Avelino Gonzáles-Ferrer, asistent de la secţiunea occidentală din Consiliul Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, în L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru InfoSapientia.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 645, Ultimul acces: 2024-04-18 07:27:27

Timp total: 0,21s...

[1]:1