Patriarhul Alexei al II-lea va avea o statuie in orasul eston unde a slujit sapte ani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Patriarhul Alexei al II-lea va avea o statuie în orașul eston unde a slujit șapte ani

[2020-01-23]
de Gheorghe Anghel

În memoria Patriarhului Alexei al II-lea va fi amplasată o statuie la biserica din orașul eston Jőhvi, comunitate parohială unde a slujit ca preot timp de șapte ani.
În același locaș de cult dedicat Botezului Domnului, fostul conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse a fost hirotonit preot în anul 1950.
Anunțul privind realizarea bustului a fost făcut de parohie pe contul oficial de Facebook.
Inaugurarea monumentului va avea loc în cursul anului curent.
Patriarhul Alexei
Preafericitul Părinte Alexei al II-lea a fost cel de-al XV-lea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse.
S-a născut în 23 februarie 1929 în orașul Tallinn, Estonia, într-o familie de credincioși ortodocși.
Între anii 1947-1949 a urmat cursurile Seminarului Teologic din Sankt-Petersburg, iar în anul 1953 a absolvit Academia Teologică din același oraș. Foto credit: Patriarhia Rusiei
În anul 1950 a fost hirotonit preot la biserica din Johvi (Estonia), iar în 1957 părintele Alexei a fost numit paroh al catedralei Uspenski din Tartu și protopop al regiunii Tartu.
În ziua de 3 martie 1959 a fost tuns în monahism la Lavra Sf. Treime (Serghiev-Posad), iar în anul 1961 a fost ales episcop de Tallinn și locțiitor de Riga.
În ziua de 7 iunie 1990, a fost ales de Sinodul Local al Bisericii Ortodoxe Ruse ca Patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, ceremonia de întronizare având loc trei zile mai târziu.
A trecut la cele veșnice în dimineața zilei de 5 decembrie 2008, la vârsta de 79 de ani.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 201, Ultimul acces: 2021-04-04 06:44:13