Arhiepiscopia Sucevei realizează o raclă nouă pentru moaștele Sf. Ioan[2021-01-01]de Gheorghe AnghelArhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a anunțat pe site-ul oficial că a inițiat demersurile de realizare a unei noi racle pentru moaștele Sfântului Ioan cel Nou. Racla va avea dimensiunile celei vechi (lungimea de 1,930m, lățimea de 0,620m, înălțimea de 0,650m), de formă rectangulară, cu capac și va fi așezată pe patru picioare sferice. Având în vedere vechimea acestei racle și faptul că în ea sunt peste 600 de ani de istorie se impune numaidecât o restaurare si conservare a acestui sfânt odor de mare valoare istorică și religioasă, menționează oficialii de la Arhiepiscopie. Cei ce doresc să contribuie la proiect pot dona: RON RO 51 RNCB 0234037010910111 EUR RO 83 RNCB 0234037010910117 Racla în care se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava este cel mai vechi relicvar de la noi din țară și unul dintre cele mai vechi din S-E Europei, de mare valoare artistică, unică între toate câte s-au păstrat de acest tip din vechea argintărie medievală. Moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au fost aduse pe teritoriul țării noastre de Alexandru cel Bun în 1402. Alaiul cu moaștele Sfântului Ioan au fost întâmpinat la locul numit Poiana Vlădicăi, în apropiere de Iași, de către domnitor și soția sa, de mitropolitul Iosif, de marii dregători, egumeni, călugări, preoți și credincioși, care l-au însoțit până la Suceava. Sursă foto: Wikipedia Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2569, Ultimul acces: 2025-02-11 09:41:44
|
Timp total: 0,2s...
[]:1