Înfăptuitorii Unirii Principatelor Române au fost pomeniți la Orșova[2021-01-25]de Gheorghe AnghelPreasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a oficiat duminică, în parohia Jupalnic din Orșova, o slujbă de pomenire pentru cei care s-au implicat în realizarea Unirii Principatelor Române. Parastasul a precedat Liturghia și Te Deum-ul dedicat împlinirii a 162 de ani de la evenimentul istoric. Procesul unirii ( ) a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Ierarhul a vorbit despre personalitățile bisericești care s-au implicat în realizarea unirii. Un rol important în acest sens l-a avut Biserica din Moldova, în frunte cu mitropolitul Sofronie Miclescu, a spus Preasfinția Sa enumerând clericii care au depus eforturi notabile în activitatea unionistă. Între clericii care au fost susținători fervenți ai Micii Uniri, amintim pe arhiereul Filaret Scriban, rector al Seminarului de la Socola, arhimandritul Neofit Scriban, profesor la Seminarul de la Socola, arhimandritul Melchisedec Ștefănescu, rector al Seminarului din Huși, preotul Dimitrie Matcaș din Roman a spus ierarhul mehedințean. După slujbă, preotul Nicolae Jinga, membru al Uniunii Scriitorilor din România și fost paroh al lăcașului de cult, și-a prezentat ultima sa carte de poezii, ,,Glonte din Amonte. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 787, Ultimul acces: 2025-01-17 00:14:40
|
Timp total: 0,16s...
[1]:1