Papa Francisc: Exorcizarea, semn al autoritatii lui Isus - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa Francisc: Exorcizarea, semn al autorității lui Isus

[2021-01-31]
Cu referire la minunea relatată în pericopa evanghelică de astăzi, Papa Francisc a subliniat că exorcizarea vine ca o confirmare a autorității Sale, care tocmai îi impresionase. Afirmația a fost făcută în contextul rugăciunii Îngerului Domnului, recitată în continuare din biblioteca apostolică, datorită pandemiei. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.

Iubiți frați și surori, bună ziua!
Textul evanghelic de astăzi (cf. Mc 1,21-28) relatează o zi-tip a activității lui Isus, îndeosebi este vorba de o sâmbătă, zi dedicată odihnei și rugăciunii, oamenii mergeau la sinagogă. În sinagoga din Cafarnaum, Isus citește și comentează Scripturile. Cei prezenți sunt atrași de modul său de a vorbi; uimirea lor este mare pentru că demonstrează o autoritate diferită de cea a cărturarilor (v. 22). În plus Isus se revelează puternic și în fapte. De fapt, un om în sinagogă se revoltă împotriva Lui interpelându-l ca pe trimisul lui Dumnezeu; El recunoaște duhul rău, îi poruncește să iasă din omul acela și astfel îl alungă (v. 23-26).
Se văd aici cele două elemente caracteristice ale acțiunii lui Isus: predica și opera taumaturgică de vindecare – predică și vindecă. Ambele aspecte ies în evidență în textul din evanghelistul Marcu, însă cel mai evidențiat este cel al predicii; exorcismul este prezentat ca o confirmare a „autorității” Sale unice și a învățăturii Sale. Isus predică având autoritate proprie, ca acela care posedă o învățătură pe care o scoate din sine, și nu asemenea cărturarilor care repetau tradiții precedente și legi transmise. Repetau cuvinte, cuvinte, cuvinte, numai cuvinte – așa cum cânta marea cântăreață Mina [Parole, parole, parole…]. Așa erau: numai cuvinte. În schimb în Isus, cuvântul are autoritate, Isus este autoritar. Și aceasta atinge inima. Învățătura lui Isus are aceeași autoritate a lui Dumnezeu care vorbește; de fapt, cu o singură poruncă eliberează cu ușurință pe cel obsedat de cel rău și îl vindecă. De ce? Deoarece cuvântul realizează ceea ce spune. Pentru că El este profetul definitiv. Însă pentru ce spun aceasta, că este profetul definitiv? Să ne amintim de promisiunea lui Moise. Moise spune: „După mine, cu timpul, va veni un profet ca mine – ca mine! – care vă va învăța” (cf. Dt 18,15). Moise îl anunță pe Isus ca profetul definitiv. Pentru aceasta [Isus] vorbește nu cu autoritatea umană, ci cu aceea divină, pentru că are puterea de a fi profetul definitiv, adică Fiul lui Dumnezeu care ne mântuiește, ne vindecă pe toți.
Al doilea aspect, cel al vindecărilor, arată că predica lui Cristos este îndreptată spre înfrângerea răului prezent în om și în lume. Cuvântul Său se îndreaptă direct împotriva domniei satanei, îl pune în criză și îl face să se dea înapoi, îl obligă să iasă din lume. Acel posedat – acel om posedat, obsedat – la care ajunge porunca Domnului, este eliberat și transformat într-o persoană nouă. În plus, predica lui Isus aparține unei logici opuse logicii lumii și a răului: cuvintele Sale se revelează ca răsturnare a unei ordini greșite a lucrurilor. De fapt, diavolul prezent în cel posedat strigă la apropierea lui Isus: „Ce ai cu noi, Isus din Nazaret? Ai venit să ne distrugi?” (v. 24). Aceste expresii indică înstrăinarea totală între Isus și satana: sunt pe planuri complet diferite; între ei nu există nimic în comun; sunt unul opus celuilalt. Isus, autoritar, care atrage oamenii cu autoritatea Sa, precum și profetul care eliberează, profetul promis care este Fiul lui Dumnezeu care vindecă. Ascultăm, noi, cuvintele lui Isus care sunt autoritare? Mereu, nu uitați, purtați în buzunar sau în geantă o mică Evanghelie, pentru a o citi în timpul zilei, pentru a asculta acel cuvânt autoritar al lui Isus. Și după aceea, toți avem probleme, toți avem păcate, toți avem boli spirituale. Să îi cerem lui Isus: „Isuse, Tu ești profetul, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a fost promis pentru a ne vindeca. Vindecă-mă!” Să îi cerem lui Isus vindecarea păcatelor, a relelor noastre.
Fecioara Maria a păstrat mereu în inima ei cuvintele și gesturile lui Isus și l-a urmat cu totală disponibilitate și fidelitate. Să ne ajute și pe noi să îl ascultăm și să îl urmăm, pentru a experimenta în viața noastră semnele mântuirii Sale.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Poimâine, 2 februarie, vom celebra sărbătoarea Prezentării lui Isus la templu, când Simeon și Ana, ambii bătrâni, luminați de Duhul Sfânt, au recunoscut în Isus pe Mesia. Duhul Sfânt să trezească și astăzi în cei bătrâni gânduri și cuvinte de înțelepciune: glasul lor este prețios deoarece cântă laudele lui Dumnezeu și păstrează rădăcinile popoarelor. Ei ne amintesc că bătrânețea este un dar și că bunicii sunt veriga de unire între generații, pentru a transmite tinerilor experiență de viață și de credință. Bunicii de atâtea ori sunt uitați și noi uităm această bogăție de a păstra rădăcinile și de a transmite.
Pentru aceasta, am hotărât să institui Ziua Mondială a Bunicilor și a Bătrânilor, care se va ține în toată Biserica în fiecare an în a patra duminică din iulie, în apropierea sărbătorii sfinților Ioachim și Ana, „bunicii” lui Isus. Este important ca bunicii să îi întâlnească pe nepoți și nepoții să îi întâlnească pe bunici, pentru c㠖 așa cum spune profetul Ioel – bunicii în fața nepoților vor visa, vor avea iluzii [mari dorințe], iar tinerii, luând forță de la bunici, vor merge înainte, vor profeți. Și tocmai ziua de 2 februarie este sărbătoarea întâlnirii bunicilor cu nepoții.
Se celebrează astăzi Ziua Mondială a Bolnavilor de Lepră, începută în urmă cu peste șaizeci de ani de Raoul Follereau și dusă înainte în special de asociațiile care se inspiră din opera sa umanitară. Exprim apropierea mea celor care suferă datorită acestei boli și îi încurajez pe misionari, pe lucrătorii sanitari și pe voluntarii angajați în slujba lor. Pandemia a confirmat cât de necesar este să se tuteleze dreptul la sănătate pentru persoanele mai fragile: doresc ca responsabilii națiunilor să își unească eforturile pentru a îngriji bolnavii de boala Hansen și pentru incluziunea lor socială.
Și salut cu afect băieții și fetele din Acțiunea Catolică a acestei Dieceze de Roma – sunt aici, câțiva -, reuniți în siguranță în parohii sau conectați online, cu ocazia Caravanei păcii. În pofida urgenței sanitare, și anul acesta, ajutați de părinți și educatori și de preoții asistenți, au promovat această inițiativă foarte frumoasă. Merg înainte cu inițiativele, bravo, sunteți buni voi! Înainte, curaj! Bravo tuturor, mulțumesc. Și acum să ascultăm mesajul pe care unii dintre ei, în numele tuturor, aici alături, ni-l vor citi. [Citirea mesajului] De obicei, acești copii aduceau baloane de lansat în aer de la fereastră, însă astăzi suntem închiși aici înăuntru, nu se va putea face. Însă anul viitor veți face asta cu siguranță! Adresez salutul meu cordial vouă tuturor, conectați prin diferitele mijloace de comunicare. Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere!

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 528, Ultimul acces: 2024-04-02 06:37:58