IPS Ioachim, de 7 ani arhiepiscop la Roman: „In calea mea au iesit oameni care m-au ajutat sa duc crucea” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

IPS Ioachim, de 7 ani arhiepiscop la Roman: „În calea mea au ieșit oameni care m-au ajutat să duc crucea”

[2022-01-05]
de Andrei Ursulean

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a împlinit șapte ani de când a fost întronizat Arhiepiscop al Romanului și Bacăului. Cu acest prilej, la Catedrala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman au fost oficiate marți Sfânta Liturghie și o slujbă de Te Deum, la care au participat reprezentanți ai autorităților de stat centrale și locale.
Arhimandritul Pimen Costea, vicar eparhial, a adresat felicitări în numele administrației eparhiale și a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru păstorirea și ajutorul oferit pe parcursul celor șapte ani.
”Osteneala de fiecare zi
„Este și cazul Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim care în tot acest timp, ca arhiereu vicar al acestei eparhii și ca arhiepiscop, a acceptat să facă din trecutul acestei arhiepiscopii ceva care să rămână în viitor sub o altă formă decât a fost până atunci. Simpla vedere a lucrurilor întâmplate aici poate defini osteneala de fiecare zi a Chiriarhului nostru”.
Părintele vicar eparhial a amintit unele lucrări împlinite la Centrul eparhial în ultimii șapte ani, printre care reabilitarea Palatului Arhiepiscopal, reabilitarea Fundației „Episcop Melchisedec” și despre activitățile social-filantropice desfășurate în această perioadă.
„Ne-am putea întreba ce l-a determinat pe Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim să facă toate aceste lucruri. Aș spune că în primul rând grija pentru oamenii pe care îi are în preajmă sau față de cei pe care i-a binecuvântat pentru a fi păstori ai săi”, a adăugat în încheiere părintele vicar.
”Oamenii m-au ajutat să duc crucea
După acest moment, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim s-a adresat celor prezenți și a vorbit despre însemnătatea și responsabilitatea misiunii arhierești.
„La început, când ți se dă o misiune, te simți singur, dacă nu ai conștiința prezenței lui Dumnezeu. În calea mea au ieșit însă oameni care m-au ajutat să duc crucea mai departe și coroana de spini pe care să o așez pe dealul Golgotei. Dacă este să mă refer la responsabilitatea unui arhiereu, este suficient să mă gândesc la cele peste șase sute de mii de fii și fiice duhovnicești ai eparhiei și la cei șapte sute de preoți care slujesc în parohiile ce fac parte administrativ-canonic din Arhiepiscopia noastră”.
Reabilitarea spitalului Precista din Roman
Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a amintit despre procesul de reabilitare a Spitalului Precista din Roman, cel mai nou proiect al Eparhiei.
„Mă gândesc la faptul că Spitalul Precista este un proiect amplu care așteaptă să fie finalizat, ca o împlinire în amintirea marelui episcop al Romanului Melchisedec Ștefănescu. Iar dacă el a spus despre Roman că este azilul bătrâneților lui, eu aș spune că Spitalul Precista este azilul bătrâneților mele. Văzând cum se repară fiecare rană a acestui edificiu spitalicesc provocate de negura vremurilor și ostilitatea istoriei, voi considera că va fi o rană vindecată a sufletului meu”.
La final, ierarhul le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru ajutorul și sprijinul oferit în desfășurarea proiectelor eparhiale.
Pe data de 13 septembrie 2009, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a fost ridicat în demnitatea de Episcop-vicar, o dată cu ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie. Șase ani mai târziu, în ziua de 4 ianuarie 2015, a devenit cel de al 77-lea ierarh al istoricei eparhii a Romanului și Bacăului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 248, Ultimul acces: 2023-01-25 09:36:00