Scopul sfințirii apelor este să ne facă nouă cale la nașterea de a doua prin botez: PS Andrei[2022-01-07]de Ștefana TotorceaPreasfințitul Părinte Andrei al Covasnei și Harghitei a slujit de Bobotează la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc. Domnul s-a botezat în Iordan sfințind firea apelor. Care este scopul sfințirii apelor? Ca să ne facă nouă cale la nașterea de a doua sfințindu-ne cu apă, a spus ierarhul. Episcopul a oficiat Sfânta Liturghie și a sfințit Agheasma Mare. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit despre personalitatea Sfântului Ioan Botezătorul și Arătarea Sfintei Treimi la Botezul Domnului. Imperativul pocăiți-vă! A fost esența predicii Sfântului Ioan Botezătorul, nu trebuie înțeles greșit cum fac unii creștini aparținători ai altor culte. Sfântul Ioan a înțeles schimbarea mentalității, schimbarea gândirii, schimbarea modului de a te raporta la 3 lucruri. La tine însuți, la Dumnezeu și la cel de lângă tine, a spus Preasfințitul Părinte Andrei. Botezul Sfântului Ioan era pecetluirea mentalității schimbate de atunci, dar nu a avut puterea de-a ierta păcatele, a explicat ierarhul. Doar în Botezul creștin trecutul este anulat și omul devine o făptură nouă. Această legătură între Botezul Domnului și botezul nostru ca împărtășirea harului Sfintei Treimi ni se arată în rugăciunea de la Sfințirea Apei. Sfințirea Apei, sau Agheasma Mare, este o amintire vizuală, o actualizare a Botezului Domnului și amintirea botezului nostru. O zi de mare binecuvântare, a continuat Episcopul Covasnei și Harghitei. Domnul s-a botezat în Iordan sfințind firea apelor. Care este scopul sfințirii apelor? Ca să ne facă nouă cale la nașterea de a doua sfințindu-ne cu apă. Răspunsurile la strană au fost dată de corala Pocrov a Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc. Sfântul locaș are două hramuri: Sf. Ier. Nicolae și Acoperământul Maicii Domnului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 257, Ultimul acces: 2023-02-04 10:19:39
|
Timp total: 0,46s...