PS Ignatie: Botezatorul Domnului ne cere sa nu fim crestini doar cu numele - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

PS Ignatie: Botezătorul Domnului ne cere să nu fim creștini doar cu numele

[2022-01-08]
de Ștefana Totorcea

Episcopul Hușilor a spus vineri că Sf. Ioan Botezătorul le cererea contemporanilor să nu fie credincioși doar cu numele și a explicat ce poate însemna acest mesaj pentru noi, cei de astăzi.
„Mulți din cei care îl ascultau se revendicau a fi fiii lui Avraam. Era o formă de autosuficiență morală, o calitate dobândită și care îi plasa într-o zonă de moralitate, fără să se nevoiască să schimbe ceva în viața lor”, a spus ierarhul în predica sa.
„În tipologia aceasta de oameni îi întâlnim astăzi pe cei care, cu aceeași lejeritate spun: Sunt un om credincios, dar nu merg la biserică, nu mă spovedesc, nu mă împărtășesc de Tainele pe care Biserica mi le dăruiește. Sunt credincios, fac fapte bune, mă rog din când în când, încerc să am o relație cu Dumnezeu acasă, nemediată de un slujitor al Bisericii”, a exemplificat Părintele Episcop Ignatie.
„Sigur că nu este al nostru a judeca”, a observat ierarhul. „Putem însă să ne punem un semn de întrebare asupra calității vieții duhovnicești pe care acela o duce. Nu poți să fii al lui Hristos, dacă nu te împărtășești cu Hristos, în Liturghie.”
„Cei care își atribuie acest statut de creștin doar în virtutea unui certificat de botez, se aseamănă cu cei care preferă să bea apă de la robinet, deși izvorul este la un pas de ei.”
„Noi nu putem duce o viață duhovnicească autentică fără o viață liturgică. Este o iluzie, chiar dacă avem sentimentul că trăim un anumit fel de relație cu Dumnezeu. Este o anumită euforie sufletească, dar nu de profunzime, care să ne transforme și să ne schimbe, în adâncul simțirilor noastre, în oameni ai lui Hristos și să devenim, cu adevărat, ucenicii Lui”, a adăugat Preasfinția Sa.
„Dacă în tot ceea ce facem este Hristos, și gândul și trăirea prezenței Lui, atunci suntem ucenicii Lui. Dacă ne trezim cu El, dacă pe parcursul zilei îl avem în inima și mintea noastră, prin stare de rugăciune, dacă ne culcăm cu El, atunci suntem ai Lui. Dacă o facem sporadic, cu sincope, iar durata prezenței Lui este mult mai mică în comparație cu parcursul unei zile, atunci nu suntem ucenicii Lui.”
„Domnul ne cere întreaga noastră viață («Pe noi înșine și unii pe alții, lui Hristos Dumnezeu să o dăm!») cu tot conținutul ei, de păcate sau virtuți.Sfântul Ioan Botezătorul nu ne dorește să fim creștini nominali și să tratăm lucrurile cu superficialitate”, a adăugat episcopul.
În acest sens, el i-a rugat pe credincioși să zăbovească în biserică pe tot parcursul Sfintei Liturghii.
„Credincioși nominali sunt și cei care se grăbesc atunci când vin la Liturghie. Nu vin de la început și pleacă și mai devreme. Vor să facă un act de prezență.”
„Putem compara venirea noastră la Liturghie cu prinderea unui avion”, a mai spus ierarhul.
„Nu ne permitem să întârziem, căci nu vom mai putea ajunge la destinație. Așa ar trebui să gândim și Sfânta Liturghie. Este un moment în care «decolăm» înspre Împărăția lui Dumnezeu. Când se dă Binecuvântarea mare (Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh), noi intrăm în Împărăție, intrăm în duhul Liturghiei.”
„Dacă această «decolare» este corectă și fără turbulențe, atunci tot parcursul Liturghiei va fi unul așa cum se cuvine, nici nu ne vom plictisi, nici nu vom fi cu ochii pe ceas, nici nu îi vom judeca pe cei de lângă noi”, a încheiat Părintele Episcop Ignatie.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 365, Ultimul acces: 2023-01-29 22:01:26