Un nou lacas de cult a fost sfintit la inceput de an in Mitropolia Banatului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Un nou lăcaș de cult a fost sfințit la început de an în Mitropolia Banatului

[2022-01-10]
de Andrei Ursulean

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan a oficiat duminică slujba de târnosire a noii biserici din localitatea Sânandrei Colonie, județul Timiș. După terminarea rânduielii de sfințire, Mitropolitul Banatului a săvârșit prima Sfântă Liturghie din acest lăcaș de cult, închinat Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul.
În cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, ierarhul a vorbit despre pericopa evanghelică și a explicat momentul în care Mântuitorul și-a început misiunea publică.
Pornind de la afirmația Sfântului Ioan Botezătorul din Evanghelia după Matei „Pocăiți-vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!”, Părintele Mitropolit a subliniat faptul că un astfel de îndemn este la fel de actual ca în vremurile biblice.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan l-a hirotesit iconom stavrofor pe părintele paroh Teodor Cocan, pentru osteneala depusă în zidirea și pictarea bisericii.
Piatra de temelie a noului lăcaș de cult a fost așezată la 29 iulie 2013 de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, la inițiativa vrednicului de pomenire Mitropolit Nicolae al Banatului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 316, Ultimul acces: 2023-09-20 10:42:59