Manastirea Valaam din Finlanda are un nou staret: Arhim. Mikael vorbeste 10 limbi straine - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Mănăstirea Valaam din Finlanda are un nou stareț: Arhim. Mikael vorbește 10 limbi străine

[2022-01-25]
de Ștefana Totorcea

Mitropolitul Arsenie de Kuopio și Karelia l-a instalat duminică pe noul stareț al Mănăstirii „Schimbarea la Faț㠖 Valaam” din Finlanda. Arhim. Mikael Nummela are studii economice și teologice și vorbește, pe lângă finlandeză, alte 10 limbi străine.
Noul stareț, Arhim. Mikael Nummela, a fost ales de sinaxa monahală în 4 ianuarie, după ce predecesorul său, Arhimandritul Serghie Rayapolvi, a fost hirotonit Episcop de Hamina.
Arhim. Mikael Nummela are 47 de ani, se află în mănăstire din 2013 și spune că dorința de a se călugări i-a încolțit în inimă de când a vizitat prima dată Mănăstirea Valaam, la vârsta de opt ani.
Sursa foto: Yle.fi
Valaam este singura mănăstire ortodoxă pentru bărbați din Finlanda, iar în apropiere se află Lintula, singura mănăstire ortodoxă de maici din această țară. Cele două sunt situate în Provincia Heinävesi din estul Finlandei și fac parte din Patriarhia Ecumenică.
Foto: Biserica Ortodoxă a Finlandei
Sfântul așezământ a fost înființat după 1940, când călugării din mănăstirea cu același nume, situată mai la sud, în Karelia rusească de azi, s-au refugiat din calea trupelor sovietice. De aceea, mănăstirea din Finlanda se mai numește și Noul Valaam.
Sursa foto: Yle.fi
Mănăstirea Valaam din Finlanda are 11 novici și monahi, media lor de vârstă fiind mult sub 50 de ani. Cel mai tânăr are 23 de ani.
Aproximativ 160.000 de turiști calcă pragul mănăstirii în fiecare vară.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 417, Ultimul acces: 2024-02-26 07:05:32