La Muzeul National al Banatului poate fi admirata expozitia „Contributia femeilor din Banat in Primul Razboi Mondial” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2023 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

La Muzeul Național al Banatului poate fi admirată expoziția „Contribuția femeilor din Banat în Primul Război Mondial”

[2022-02-02]
de Iulian Dumitrașcu

Muzeul Național al Banatului (MNaB) prezintă publicului, din 1 februarie, o expoziție de fotografie care ilustrează contribuția femeilor din Banat în Primul Război Mondial.
În fotografii apar femei din perioada menționată care s-au implicat, cu predilecție, în acțiuni de caritate.
Războiul a fost privit de-a lungul timpului ca un fenomen masculin prin excelență. Primul Război Mondial a reprezentat un conflict modern, tehnologic, care a testat și a frânt codurile și așteptările referitoare la curajul bărbătesc și la masculinitate în general. Acesta a reprezentat un punct de cotitură și un catalizator al schimbării în istoria lumii în ceea ce privește relațiile de gen, femeile implicându-se activ în scopul restabilirii echilibrului mondial, se precizează pe pagina de Facebook a MNaB.
La Timișoara, încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, luaseră ființă mai multe asociații de femei care s-au implicat și în anii Primului Război Mondial cu predilecție în acțiuni de caritate care constau în linii mari din ajutorarea bolnavilor și a familiilor sărace, înființarea și întreținerea bucătăriilor populare din cartiere, a căminelor de copii, precum și constituirea diferitelor fonduri de caritate.
Un rol important în viața medicală și protecția sanitară a Timișoarei în anii războiului au deținut-o călugărițele mizericordiene, care s-au ocupat și de tratarea bolnavilor din Spitalul General.
„Experiența marcantă a războiului și numeroasele îndatoriri și roluri noi pe care femeile s-au văzut nevoite a le prelua, precum și multitudinea actelor filantropice inițiate de acestea, au schimbat foarte mult atât percepția societății asupra acestora, cât și a lor înseși asupra propriei persoane și asupra locului pe care îl ocupau în societate, le-au determinat să fie mai încrezătoare în ele însele și le-au diminuat dependența față de bărbați”, menționează MNaB.
Expoziția foto poate fi vizitată pe tot parcursul lunii februarie 2022.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 183, Ultimul acces: 2023-04-01 17:02:41