Vizita IPS Aurel Perca in parohia Mangalia si filiale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Vizita ÎPS Aurel Percă în parohia Mangalia și filiale

[2022-02-09]
În perioada 5-6 februarie 2022, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Sf. Apostol Andrei din Mangalia și filialele acesteia. În urmă cu doi ani, fusese prezent la sărbătoarea hramului, Sfântul Apostol Andrei. Acum, Păstorul Arhidiecezei, însoțit de pr. Gabriel Popa, secretar arhidiecezan, a ales să îi viziteze mai întâi pe credincioșii din filiale – Pecineaga, Chirnogeni, unde a celebrat Sfânta Liturghie sâmbătă, Topraisar și Biruința.

În aceste localități nu există biserici, iar Sfânta Liturghie se celebrează în casele credincioșilor. Bucuria a fost deosebită pentru toate generațiile, adunate încă o dată în lumina lui Cristos. S-au împărtășit speranțe, s-au încredințat intenții, iar Înaltpreasfințitul i-a încurajat pe fiecare și i-a încredințat de rugăciunea sa. Turma mică de la marginea Arhidiecezei, are un loc special în inima Păstorului! Duminică, 6 februarie, momentul central a fost reprezentat de celebrarea Sfintei Liturghii la Biserica din Mangalia, prezidată de ÎPS Aurel Percă, la care au concelebrat pr. paroh Cristian Antici, pr. Venceslau Grosu din congregația Salezienii lui Don Bosco și pr. Gabriel Popa. ÎPS Aurel Percă a fost prezent în parohia noastră și pentru a marca luarea în posesie canonică a oficiului de decan al Decanatului de Constanța de către pr. paroh Cristian Antici: o nouă chemare pentru comunitatea noastră pentru a fi sprijin și model pentru toate parohiile din acest ținut.
Cumva providențial, lecturile ne-au vorbit toate despre chemare și despre faptul că indiferent de momentul istoric pe care îl trăim sau de starea de viață a fiecăruia, chemarea presupune o punere în adevăr, o recunoaștere a limitelor și greșelilor proprii, urmată de o acceptare fără condiții și cu toată ființa, a planului lui Dumnezeu. În cadrul omiliei, ÎPS Aurel Percă a subliniat că mărturia este o misiune pentru fiecare, acolo unde este, iar aceasta se manifestă în primul rând prin iubire și prin slujire cu bucurie a celorlalți. Regalitatea lui Cristos ne cuprinde pe toți cei consacrați prin botez. Aceasta este cea mai mare demnitate a noastră. (Adriana Ciupitu pentru ARCB.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 422, Ultimul acces: 2024-03-03 12:14:48