Pr. Mihály Szentmártoni SJ: Incepe cu Isus - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Pr. Mihály Szentmártoni SJ: Începe cu Isus

[2022-02-09]
Pr. Gabriel Buboi, rectorul al Colegiului Pio Romeno, împreună cu Editura Surorilor Lauretane, propune un itinerariu de meditații prin reflecțiile oferite de pr. Mihály Szentmártoni SJ. Volumul este intitulat „Începe cu Isus”, a apărut în format 14Ś21, are 368 de pagini, și poate fi comandat la prețul de 25 de lei de pe site-ul SurorileLauretane.ro. Redăm în continuare prezentarea cărții, așa cum o semnează pr. Gabriel Buboi.

Textul propus în paginile care urmează îl putem considera un drum interior de meditare și aprofundare a fragmentelor biblice prevăzute de Biserică, o contemplare a scenelor și a personajelor prezente, începând cu Isus, atât de necesară pentru o propovăduire vie a mesajului de bucurie și speranță a Domnului. El însuși le-a lăsat apostolilor misiunea de a propovădui până la marginile pământului vestea cea bună, iar astăzi îi cheamă pe oamenii timpurilor prezente să dea mărturie în lume despre Învierea Sa, despre Împărăția cerurilor, despre viața veșnică și iertarea păcatelor.
Reflecțiile oferite de pr. Mihály Szentmártoni SJ sunt cu siguranță un instrument util în parcurgerea pericopelor evanghelice; sunt adevărate puncte de plecare pentru o mai mare apropiere de Cuvânt și pentru redescoperirea dimensiunii uceniciei, la care toți creștinii sunt chemați prin urmarea lui Cristos. Meditațiile prezentate pun în centrul atenției bucuria apostolatului, iubirea generoasă a lui Dumnezeu, prezența plină de tandrețe a Maicii Domnului, mijlocirea sfinților. Stilul este concis, intenția autorului fiind evidențierea frumuseții evangheliei care transmite cu putere credința, speranța, iubirea și entuziasmul existenței creștine. Întâlnirea și analizarea personajelor, din punct de vedere psihologic și spiritual, oglindesc preocuparea pr. Szentmártoni SJ de a identifica situații și modele care să ajute trăirea și interpretarea vieții spirituale în termeni de optimism real.
Cartea este structurată pe anul liturgic bizantin, în funcție de data Paștelui și după șirul lunilor: prima parte începe cu duminica Învierii Domnului și se încheie cu celebrarea din noaptea Paștelui urmând mersul Evangheliarului; a doua parte începe conform anului liturgic bizantin cu luna septembrie și înaintează cuprinzând textele prevăzute pentru sărbătorile din fiecare lună. Dorim ca paginile următoare să fie de folos spiritual pentru meditația personală dar și un instrument util în predicarea și răspândirea plină de speranță a Veștii celei Bune.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 333, Ultimul acces: 2024-02-24 08:58:14