Patriarhul Daniel: Multumim pentru anul trecut si cerem binecuvantare pentru Anul Nou

Acasă > Ştiri > Arhivă Ştiri

Google Translate

Timp stanga: 0,22s...

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul Daniel: Mulţumim pentru anul trecut şi cerem binecuvântare pentru Anul Nou

[2023-01-01]

de Diac. Iulian Dumitraşcu

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a transmis un mesaj la slujba săvârşită în noaptea trecerii dintre ani (2022-2023), la Catedrala Patriarhală.
Mesajul a fost prezentat de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal.
Patriarhul a subliniat că atunci „când omul nu mulţumeşte pentru binefacerile primite, el decade spiritual şi se dezumanizează”.
„Omul credincios şi demn mulţumeşte permanent lui Dumnezeu pentru că trăieşte în creaţia lui Dumnezeu şi o foloseşte, adică foloseşte aerul, apa, pământul, căldura soarelui şi toate cele făcute de Dumnezeu pentru a susţine viaţa umană”.
„Iar semenilor care-l ajută, omul le mulţumeşte,deoarece simte cărecunoştinţa este lumina vieţii în comuniune şi a creşterii lui spirituale în demnitate şi bunătate”, a explicat Preafericirea Sa.
Textul integral:
Mulţumim pentru anul trecut şi cerem binecuvântare pentru Anul Nou
Cu ajutorul lui Dumnezeu, la trecerea în anul nou, 2023, am mulţumit Lui pentru binefacerile primite de la El în anul 2022 şi ne-am rugat să ne învrednicească să sporim în dreapta credinţă, în dragostea către El şi cea către aproapele şi întru toate faptele bune (Rugăciunea de mulţumire din cadrul Slujbei trecerii dintre ani).
Slujba pe care am săvârşit-o acum, la trecerea dintre ani, reprezintă o atitudine sau o stare spirituală faţă de timpul anului care s-a încheiat şi de timpul anului care începe. Această slujbă este o punte a recunoştinţei şi a speranţei între ani.
De aceea, lucrarea cea mai potrivită pentru petrecerea anului vechi şi întâmpinarea anului nou este rugăciunea demulţumire săvârşită în Biserica lui Hristos, Împăratul Veacurilor.
În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „nimic altceva nu cere de la om Dumnezeul universului, după nenumăratele şi nespusele Lui binefaceri, decât sufletul recunoscător, care să ştie să-I mulţumească pentru binefacerile primite”[1].
Hristos Însuşi mulţumeşte Tatălui prin rugăciune (cf. Ioan 11, 41).
Sfântul Apostol Pavel ne arată că mulţumirea este primul şi cel mai important răspuns al creştinului faţă de harul lui Dumnezeu revărsat asupra lui: „Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu pentru voi, pentru harul lui Dumnezeu dat vouă în Hristos Iisus”– le spune el creştinilor din Corint (1 Corinteni 1, 4). Deci, răspunsul omului la lucrarea harului dumnezeiesc este mulţumirea sau recunoştinţa.
Din păcate, omul contemporan, superficial şi secularizatduhovniceşte, cere ajutorul lui Dumnezeu doar atunci când trece prin necazuri sau suferinţe, dar îndată ce a scăpat de suferinţă, de sărăcie, de necaz, uită de Dumnezeu.
Însă Mântuitorul Iisus Hristos nu fericeşte pe cei care sunt nerecunoscători sau nemulţumitori, ci pe cei care sunt recunoscători şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru binefacerile primite de la El, după cum se vede în Evanghelia vindecării celor zece leproşi (cf. Luca 17, 17-18).
Când omul nu mulţumeşte pentru binefacerile primite, el decade spiritual şi se dezumanizează. Omul este cu adevărat om, adică fiinţă raţională şi relaţională, când este recunoscător lui Dumnezeu şi oamenilor pentru darurile şi binefacerile pe care le primeşte.
Omul credincios şi demn mulţumeşte permanent lui Dumnezeu pentru că trăieşte în creaţia lui Dumnezeu şi o foloseşte, adică foloseşte aerul, apa, pământul, căldura soarelui şi toate cele făcute de Dumnezeu pentru a susţine viaţa umană.
Iar semenilor care-l ajută, omul le mulţumeşte, deoarece simte că recunoştinţa este lumina vieţii în comuniune şi a creşterii lui spirituale în demnitate şi bunătate.
Nerecunoştinţa dezumanizează pe om şi îl înstrăinează de semeni, însă recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi de semeni ridică pe om în demnitate şi îl evidenţiază în comunitate.
De aceea, în fiecare duminică şi sărbătoare de peste an, iar în mănăstiri chiar în fiecare zi din săptămână, Biserica aduce mulţumire sau recunoştinţă lui Dumnezeu prin Liturghia Sfintei Euharistii, adică a Sfintei Mulţumiri sau a Sfintei Recunoştinţe, dar şi comemorează sau pomeneşte pe ctitorii, binefăcătorii şi miluitorii comunităţii creştine.
Adresată lui Dumnezeu Tatăl, Izvorul tuturor darurilor (cf. Iacob 1, 17), Mulţumirea sau Euharistia Bisericii este oferită prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni, „căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică ” (Ioan 3, 16).
Din acest motiv, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă:„Orice aţi face, prin cuvânt sau faptă, toate să le faceţi în numele Domnului Iisus şi prin El să mulţumiţi lui Dumnezeu-Tatăl” (Coloseni 3,17).
Aşadar, nu Dumnezeu are nevoie de mulţumirea noastră, ci noi avem nevoie ca să mulţumim lui Dumnezeu şi oamenilor, prin cuvânt şi faptă de recunoştinţă, pentru a creşte în comuniune de iubire smerită şi sfântă în relaţie cu Dumnezeu şi cu semenii noştri (cf. 2 Corinteni 9, 11).
Iar dacă nu mulţumim lui Dumnezeu şi oamenilor, întrerupem sau slăbim comunicarea şi comuniunea noastră cu Dumnezeu şi cu semenii, sărăcim duhovniceşte, ne închidem în autosuficienţă egoistă şi posesivă, pierzând bucuria şi pacea sufletului bun, recunoscător şi darnic.
Iată de ce Sfânta Liturghie euharistică, această lucrare sfântă de recunoştinţă sau de mulţumirea Bisericii, este cea mai necesară lucrare şi cea mai demnă atitudine a ei în faţa lui Dumnezeu, ca răspuns al ei la toate binefacerile primite de la El, binefacerii cunoscute şi necunoscute, arătate şi nearătate deplin.
În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Înfricoşătoarele Taine, pline de nespusă mântuire, săvârşite la fiecare slujbă, se numesc euharistie, adică mulţumire, pentru că sunt o aducere aminte de multe binefaceri ale lui Dumnezeu faţă de noi, pentru că ne arată capul purtării de grijă a lui Dumnezeu şi pentru că prin toate ne pregătesc să-I mulţumim lui Dumnezeu”[2].
Timpul petrecut în rugăciune individuală sau comunitară uneşte timpul trecător al persoanelor umane cu veşnicia Persoanelor divine. Prin urmare, la momentul trecerii dintre ani, creştinii se adună în biserici spre a sfinţi timpul prin rugăciuni de mulţumire şi cereri de binecuvântare.
Anul 2022, pe care îl încheiem, a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinuluişi Anul comemorativ al Sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ.
Prin aceste teme, a fost subliniată importanţa rugăciunii pentru sfinţirea vieţii, într-o societate secularizată, care pierde sensul sacru al existenţei umane.
Anul 2023, în care păşim, este declarat în Patriarhia Română ca Anul omagial al pastoraţiei persoanelor vârstnice şi Anul comemorativ al imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti.
Astfel, se realizează aprecierea şi sprijinirea persoanelor vârstnice prin cuvinte şi fapte bune, precum şi cunoaşterea marilor personalităţi din domeniul muzicii bisericeşti, cântarea liturgică fiind susţinătoarea rugăciunii.
Să pomenim în rugăciunile noastre şi pe toţi românii din afara României, pe cei din jurul graniţelor României şi pe cei din diaspora română, ca să păstrăm, cu multă iubire frăţească, unitatea de credinţă şi de neam.
Să cultivăm pacea inimii noastre primită de la Hristos, prin rugăciune şi fapte bune, şi să ne rugăm pentru pacea între popoare.
Hristos Domnul, Împăratul veacurilor, să vă dăruiască tuturor celor care vă rugaţi împreună cu noi, la cumpăna trecerii dintre ani, sănătate şi pace, să binecuvânteze familiile şi activităţile dumneavoastră, spre slava Preasfintei Treimi şi bucuria oamenilor.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Note:
[1]Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea I, Omilii la Facere (I), Omilia XXXII, III, în PSB 21, trad., introd., indici şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1987, p. 413.
[2]Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a III-a, Omilii la Matei,Omilia XXV, III, în PSB 23, trad., introd., indici şi note de Pr. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, p. 324.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 556, Ultimul acces: 2024-04-16 04:30:29

Timp total: 0,22s...

[]:1