Administrarea Sfantului Mir la Barati - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Administrarea Sfântului Mir la Barați

[2005-07-12]
Sâmbătă seara, 9 iulie, în sanctuarul Maicii Domnului din Barați, în anul în care se împlinesc 25 de ani de la întemeierea parohiei, a avut loc o sărbătoare deosebită pentru această comunitate: conferirea sfântului Mir celor 120 de copii și tineri. Excelența sa Aurel Percă, înconjurat de 16 preoți, printre care părintele decan Isidor Dâscă, a prezidat Sfânta Liturghie într-un cadru de sărbătoare, marcat și de frumusețea îmbrăcămintei candidaților, prin prezența în număr mare a credincioșilor și de străzile satului frumos împodobite.

Excelența sa Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iași, a subliniat în cadrul predicii importanța prezenței Duhului Sfânt în viața creștinilor. Remarcând buna pregătire a copiilor pentru acest eveniment, sub îndrumarea părintelui paroh Ferenț Tancău, consilier prezbiteral, i-a îndemnat ca și în continuare în viața lor să rămână mereu foarte bine pregătiți pentru a da mărturie despre credința lor, lăsându-se conduși de prezența celui pe care îl vor fi primit. Celebrarea s-a încheiat cu invitația parohului către cei prezenți de a participa și la jubileul înființării parohiei.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1048, Ultimul acces: 2021-04-18 07:41:56