PORUNCA a VI-a ȘI PORUNCA a IX-a - Alte pericole[2005-12-19]Decalogul, de pr. Claudiu DumeaPORUNCA a VI-a ȘI PORUNCA a IX-a Să nu faci fapte necurate. Să nu poftești femeia aproapelui tău. Alte pericole "Cine iubește primejdia va cădea într-însa" (Ben-Sirah 3,25). Cuvintele acestea nu sunt doar concluzia unei experiențe umane evidente. Sunt cuvintele lui Dumnezeu scrise în Biblie. Prezumpția, subestimarea pericolelor, mai ales în domeniul castității, este fatală. Iar limbajul prezumției e acesta: "Eu nu mai sunt copil. Sunt matur. Lucrurile acestea pe mine nu mă afectează". Realitatea este că te afectează tocmai fiindcă nu mai ești copil. Dacă ai fi copil n-ar fi nici un pericol. Solomon n-a căzut în desfrâu în copilărie, ci la bătrânețe. Libidinoșii din istoria Suzanei nu erau niște copii, ci niște bătrâni. Învinuitorii femeii prinse în adulter s-au retras începând cu cei mai bătrâni, când și-au văzut păcatele scrise de Isus cu degetul în praf. Isus n-a scris niciodată cu degetul în praf păcate ale copiilor. Știm cum s-a soldat și prezumpția lui Petru cel încrezut și viteaz: "Chiar dacă toți te vor părăsi, eu nu!". I s-au tăiat picioarele în fața unei servitoare! Ce bine ar fi fost s-o fi luat la fugă cu ceilalți apostoli care nu se credeau atât de viteji! "Cine stă în picioare, să fie cu băgare de seamă să nu cadă" (Cor 10, 12). Un mare pericol îl prezintă pentru virtutea castității cărțile imorale, revistele porno, filmele murdare, care contribuie enorm la coruperea moravurilor și la răspândirea dezmățului. Mijloacele moderne de comunicare socială sunt, în primul rând, responsabile de prăbușirea morală, mai ales a tineretului, la care asistăm în prezent. Conciliul a tras un semnal de alarmă. Ne spune în Decretul Inter Mirifica: "Sfânta Maică Biserică știe că aceste mijloace (presa, cinematograful, radioul, televiziunea și altele de acest fel), bine întrebuințate, oferă neamului omenesc avantaje mari, întrucât contribuie mult la destindere și la răspândirea și întărirea Împărăției lui Dumnezeu. Mai știe însă că oamenii le pot folosi împotriva planului Creatorului divin și le pot întoarce spre propria pierzare; mai mult, ea se neliniștește și inima ei de mamă se umple de durere văzând pagubele pe care folosirea lor rea le-a adus adesea omenirii" (nr. 1). În continuare, Conciliul le atrage atenția tinerilor și părinților: "...cei tineri, trebuie să aibă grijă să se deprindă cu o utilizare moderată și disciplinată a acestor mijloace... Părinții să-și amintească de îndatorirea lor de a veghea cu grijă ca nu cumva să treacă pragul casei lor spectacole, publicații etc. contrare credinței sau moravurilor bune și nici copiii lor să nu vină în contact cu ele în altă parte" (nr.10). În ceea ce privește cărțile, romanele licențioase, la romani scriitorul Quintilianus spunea: "Prefer să nu știi să citești decât să citești o carte care îți dăunează integrității moravurilor". Regele Ludovic al XVI-lea, înainte de a fi dus la ghilotină de revoluționari, referindu-se la două cărți pline de otravă puse în circulație pe vremea lui, a făcut această mărturisire: "Aceste două cărți mi-au ruinat Franța". Lecția a învățat-o, îndată după Revoluție, cel care a sechestrat Revoluția franceză, împăratul Napoleon Bonaparte, care a interzis cărțile imorale, spunând: "Nu mă simt destul de puternic ca să conduc un popor care ar citi romanele lui Voltaire și ale lui Rousseau". Înșiși autorii de cărți rele își dau seama de răul imens pe care îl propagă în lume și mărturisesc uneori că sunt instrumente oarbe în mâinile unor forțe malefice. "Pe care dintre cărțile tale îmi recomanzi să o citesc?" - îl întreabă într-o zi pe Nietzsche mamă-sa. Răspunsul: "Nici una, mamă. Cărțile mele nu sunt scrise pentru dumneata". Ch. Baudelaire, autorul poeziilor Rugăciune către Satana și Litaniile Satanei, scrie în celebrul său volum de versuri "Fleurs du mal" aceste versuri: "Cititor pașnic și bucolic, Om de bine cumpătat și naiv Aruncă această carte saturniană, Orgiască și melancolică! Dacă n-ai făcut studiile de retorică La Satan, profesorul viclean, Arunc-o !...". Adevărații criminali nu sunt cei din pușcării, ei sunt victime; adevărații criminali sunt cei care scriu, publică, răspândesc romane imorale sau alte materiale provocatoare, lucru știut fiind că dezmățul merge întotdeauna mână în mână cu violența. Cazul soldatului francez Bonard, condamnat și executat prin împușcare în 1874, înainte să fi fost abolită pedeapsa cu moartea, a zguduit Franța. Făcuse mai multe crime, printre altele aruncase în Sena un polițist. S-a convertit și s-a pregătit creștinește pentru moarte, dar înainte de execuție a declarat: "Mor plin de încredere în Dumnezeu, căruia i-am cerut iertare pentru nelegiuirile mele. Sunt foarte vinovat, dar sunt alții mult mai vinovați decât mine; sunt scriitorii și redactorii de publicații rele care m-au dus la pierzare". Excepție făcând revistele porno, cărțile, în ultima vreme au din ce în ce mai puțin căutare. Se citește foarte puțin de când au intrat televizoarele și aparatele video în toate casele. Psihologii trag semnale de alarmă asupra efectelor negative pe care le are televizorul, în special asupra copiilor și tinerilor care sacrifică mai mult timp pentru televizor decât pentru pregătirea lecțiilor. Este vorba de scăderea capacității intelectuale; e o adevărată atrofiere a creierului, o abrutizare, căci urmărirea de imagini nu ajută la irigarea creierului și nici la dezvoltarea inteligenței. Dar ravagiile sunt mai ales în domeniul moralității. Sfinții Părinți ai Bisericii s-au ridicat cu vehemență împotriva teatrului, a spectacolelor păgâne, corupătoare de moravuri. Nu știm ce ar spune ei astăzi văzând cum puhoiul de imoralitate și murdărie se scurge în case prin zeci și sute de canale ale televiziunii, cu filmele imorale, provocatoare pe care le transmit. În cartea Cateheza Satanei în care cunoscutul exorcist italian Pellegrino Ernetti ne arată ce-i place și ce nu-i place Satanei, - cartea este scrisă pe baza declarațiilor forțate pe care Duhul întunericului le-a făcut prin gura celor posedați - în topul preferințelor Satanei, televiziunea ocupă locul cinci, după liturghiile negre mult favorizate de împărtășania dată în mână, după sacrilegiile continui ale preoților care trăiesc în desfrânare, după înscrierea preoților și episcopilor în masonerie și după nudism. Citez din cartea lui Ernetti: "Ah, televizorul... e aparatul meu, eu l-am inventat... ca să distrug sufletele și familiile... le dezbin, le sfâșii cu programele mele extrem de subtile și de penetrante... ah, televizorul este centrul de atracție spre care îi împing și pe atâția preoți, călugări și călugărițe, în special la orele mici, și apoi îi fac să nu se mai roage (un hohot prelung de râs). Într-o clipă mă fac prezent în toată lumea... toți mă ascultă, mă văd... (un alt hohot de râs prelung)". Deși este mincinos și tată al minciunii, de data aceasta, în cuvintele de mai sus, diavolul spune un mare adevăr: primul efect al filmelor porno este distrugerea vieții de rugăciune. Ochii pângăriți cu imagini rușinoase privite pe ecranul televizorului, ecran devenit icoană a Satanei, nu mai îndrăznesc să privească icoana curată a Mântuitorului sau a Maicii Domnului și să se mai roage. În sfârșit, un pericol real și o ocazie de cădere în păcatul necurăției îl prezintă dansul atunci când dansul este o simplă expresie a instinctul sexual. Dansul e prezent și în viața păsărilor și a animalelor în perioada de reproducere: e un adevărat dans ritual de nuntire, în vederea împerecherii. Dansul onest, curat, în văzul tuturor, astfel încât cel care dansează de la dans să poată merge direct la Sfânta Împărtășanie, fără a mai trece pe la scaunul de spovadă, pentru cei care se pregătesc la viața de căsătorie sau sunt deja căsătoriți, în sine nu este păcat. Nu trebuie să uite însă dansatorii că și în timpul dansului rămâne valabil cuvântul greu al Mântuitorului: "Cine privește la o femeie cu dorință păcătoasă a și săvârșit adulterul în inima lui". Cuvintele sunt valabile și pentru femeie. Dar având în vedere că în foarte multe cazuri în dansuri se caută senzualitatea, plăcerea păcătoasă, întunericul, este evident că Duhul întunericului e cel care, în general, trage folos. De aici, iarăși cuvintele deosebit de severe ale Sfinților Părinți ai Bisericii în privința dansurilor: "ubi saltatio, ibi diabolus" - spunea Sf. Ioan Gură de Aur (Unde e dansul, acolo e diavolul). În cartea lui Ernetti, discotecile vin pe locul șase în topul preferințelor Satanei. Citez din nou: "Discotecile... ce frumos... ele sunt palatele mele de aur unde atrag cele mai bune speranțe ale societății, pun stăpânire pe ele, distrugându-le sufletele și trupurile... câte mii și mii (de suflete) câștig (la discoteci) cu alcoolul, drogul, sexul..., ah, ce recoltă continuă... Le-am închiriat (discotecile) atâtor oameni politici, atâtor persoane consacrate... Eu sunt adevăratul rege al lumii, nu Dumnezeul vostru pe care eu l-am răstignit". Desigur, cele spuse despre dans, despre discoteci, nu-i privește pe cei care au îmbrățișat sau intenționează să îmbrățișeze viața celibatară: persoanele consacrate, preoții, seminariștii. A mai căuta asemenea distracții care, când sunt oneste, sunt îngăduite celor chemați la viața de căsătorie, pentru cei chemați la viața celibatară ar însemna nesinceritate, duplicitate, ipocrizie, inconștiență, lipsă elementară de logică, de coerență cu ei înșiși. Recomand tuturor o scurtă rugăciune pe care E. Psichari a adoptat-o și o spunea mereu după convertirea sa: "Doamne, ajută-mă să fiu logic". -------------------------------------------------------------------------------- Prietenii periculoase Tratăm în această meditație o temă delicată și extrem de importantă pentru toată lumea, dar în special pentru cei chemați la viața de celibat; eventual, pentru cei care nu sunt chemați la o asemenea stare de viață, dar care, din inconștiență, sau din lipsă de maturitate umană și psihică, merg pe un drum greșit, pe un drum care nu este al lor. Este vorba de relațiile cu persoanele de alt sex: fete, femei. E un domeniu în care imprudența se plătește scump. Însuși Dumnezeu în Sfânta Scriptură ne îndeamnă la prudență maximă. Citim în cartea Proverbelor: "Prudența va veghea asupra ta și priceperea ta va păzi... Fiule, ia aminte la înțelepciunea mea și pleacă urechea la învățătura mea ca să fii cu chibzuință. Buzele femeii străine strecoară miere și cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul, dar la urmă este amară ca pelinul, ascuțită ca o sabie cu două tăișuri. Picioarele ei coboară întru moarte, pașii ei duc în locuința morților... Stăteam la fereastra casei mele și mă uitam printre zăbrele. Am zărit printre cei lipsiți de experiență, am văzut printre tineri un băiat fără minte... Și iată că i-a alergat înainte o femeie... ea l-a ademenit și l-a atras cu buzele ei înșelătoare. Deodată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie... ca pasărea care se năpustește în laț, fără să știe că o va costa viața, până ce săgeata îi va străpunge ficatul... Nu te bizui pe înțelepciunea ta... Nu te socoti singur înțelept... Ca nu cumva să spui la urmă...: "Cum am putut eu să urăsc dojana și cum a disprețuit inima mea mustrarea? Cum am putut să nu ascult glasul învățătorilor mei și să nu iau aminte la ceea ce mă învățau?" (Cap.2-7). "Dumnezeu l-a făcut pe om; bărbat și femeie i-a făcut". Diferența de sexe, atracția între persoane de sex diferit, frumusețea sunt lucrarea lui Dumnezeu, intră în planul lui Dumnezeu și acest plan se realizează atunci când legile morale sunt respectate. Faptul că Sfânta Scriptură avertizează asupra pericolului feminin nu autorizează misoginismul, disprețul față de femeie, expresii triviale sau insultătoare la adresa femeii, precum este expresia pe care o auzim la tot pasul: femeia e dracul. Numai cine uită că are o mamă poate să spună o asemenea vorbă; cine spune o asemenea vorbă trebuie să accepte să aibă drept mamă un diavol. Prudența la care ne îndeamnă Sfânta Scriptură se întemeiază pe două realități: una voită de Dumnezeu, cealaltă nevoită de Dumnezeu. Prima realitate: din voința lui Dumnezeu, la specia umană, femeia este aceea care emite ceea ce psihologia numește "semnalele erotice". De aceea bărbatul este mult mai atras spre femeie decât femeia spre bărbat. La alte specii de animale și păsări lucrurile se întâmplă invers: masculul este cel care emite semnalele erotice. A doua realitate pe care nu a voit-o Dumnezeu: e păcatul originar; concupiscența, patimile dezlănțuite, care cu greu pot fi dominate de o voință rănită și slăbită. Nicăieri nu-și face mai mult simțite păcatul originar, urmările, ravagiile, ca în domeniul sexualității. Sfinții Părinți ai Bisericii atribuie păcatului originar tendința femeii de a-și amplifica semnalele erotice prin farmecele vanității, create artificial, cu scopul de a prinde în mrejele ei admiratori sau chiar închinători idolatri. Sfântul Clement Alexandrinul, în cartea sa, Discipolul, după ce descrie splendorile templelor egiptene, spune: "Dacă uluit de acest mare spectacol, ceri să ți se arate statuia zeului pentru care s-a construit un templu atât de magnific și dacă unul dintre sacrificatori vine să dea la o parte vălul sanctuarului, un sentiment amar de scârbă vă cuprinde sufletul din cauza admirației deziluzionate; acest dumnezeu puternic, această statuie magnifică pe care vă grăbiți să o vedeți, e o pisică, e un crocodil, e un șarpe sau oricare alt monstru asemănător. Nu e aceasta imaginea acelor femei acoperite toate de aur... cu obrajii strălucind de fard, cu sprâncenele impregnate de vopsele? Dacă ați vedea realitatea acestui nou templu, dacă ochii voștri ar pătrunde prin aceste haine de purpură, prin aceste bijuterii, prin aceste vopsele, dacă ați pătrunde până în sufletele lor, ceea ce ați găsi v-ar îngrețoșa și v-ar produce groază". Datorită limbajului lor tăios, unii sfinți Părinți au fost acuzați de misoginism. Dar să o ascultăm pe Sfânta Tereza cea Mare care afirma că numai o femeie poate cunoaște cu adevărat sufletul unei femei și scria Părintelui Grațian, provincialul ei: "Ascultați, Părinte! Îngăduiți-mi să vă dau un sfat: nu vă încredeți niciodată în femei". Desigur, pentru cei care sunt chemați la viața de căsătorie o prietenie nevinovată, o iubire curată, serioasă, întâlniri din care este exclus pericolul păcatului, cadouri, vizite, discuții, distracții cum ar fi dansurile oneste, sunt lucruri normale și chiar necesare în vederea cunoașterii reciproce și a căsătoriei. Dar toate acestea nu au justificare la cei chemați la viața consacrată, la preoție, la celibat. Conciliul spune clar în Decretul Optatam totius, documentul destinat seminariștilor: "Seminariștii care, conform legilor sfinte în vigoare pentru Ritul lor, urmează tradiția venerabilă a celibatului preoțesc, trebuie educați cu atenție pentru această stare în care, renunțând, pentru Împărăția cerurilor, la viața de căsătorie (cf. Mt 19, 12), se atașează de Cristos cu o iubire neîmpărțită... Să fie avertizați asupra primejdiilor care le amenință curăția, mai ales în societatea de azi; ajutați de mijloacele potrivite, divine și umane, să învețe... să dobândească o stăpânire mai temeinică a sufletului și a trupului, o maturizare mai deplină și o pătrundere mai desăvârșită a fericirii evanghelice" (nr. 10). Aceasta este, în esență, învățătura Conciliului, care de fapt este învățătura Sfântului Pavel, chemarea la viața celibatară: iubire neîmpărțită, inimă neîmpărțită, inimă dăruită total și exclusiv lui Cristos; nu jumătate lui Cristos, jumătate unei făpturi. Cunoscutul teolog și filosof S. Kierkegaard, scrie undeva: "cast, curat este cel care vrea un singur lucru". Fericiți cei cu inima curată. Curată este inima în care iubirea dăruită lui Cristos nu e amestecată cu iubirea pentru vreo făptură, după cum curat este vinul care nu e amestecat cu apă. Fecioria, celibatul nu se reduce doar la dimensiunea sa biologică; în primul rând e curăția inimii, adică neîmpărțirea inimii: virgo corpore, virgo mente - cum se exprimă Sfinții Părinți: feciorelnic, curat cu trupul, feciorelnic curat cu sufletul. A te îndrepta spre preoție, a urma chemarea la celibat, a pretinde că vrei să-l urmezi și să-l slujești pe Cristos cu inimă neîmpărțită și totodată să ai inima legată de vreo persoană, să întreții afecțiuni, să ții prietenii cu fete, să ai întâlniri, discuții inutile, scrisori, să glumești, să te distrezi, să te comporți cu persoane de alt sex exact cum se comportă tinerii din lume pe stradă sau în parc, înseamnă lipsă de maturitate, înseamnă necinste, înseamnă a trișa, a-l trișa pe Dumnezeu, Biserica, pe tine însuți, înseamnă a trăi în minciună, în duplicitate, în echivoc. Iar echivocul e cea mai înspăimântătoare invenție a lui Satan - spune muzicianul nostru Dimitrie Cuclin. Diavolul își trage numele din grecește: dia și bolos = cel care separă; te separă de Dumnezeu, dar te separă în tine însuți, îți rupe în două propria inimă, făcându-te să trăiești în duplicitate, divizat. Seminariștii să dobândească o temeinică stăpânire a trupului și a sufletului - spune Conciliul - stăpânire a trupului, adică a simțurilor exterioare. Stăpânirea privirilor. Scrie Sfântul Augustin: "E urâciune pentru Domnul cel care își fixează privirea asupra unei creaturi. Nu poți merge cu ochii închiși, dar nu uita cuvântul lui Cristos cu privire la cel ce privește o femeie cu gând păcătos". Stăpânirea limbii și auzului: evită discuțiile, glumele care denotă frivolitate, senzualitate, comportament afemeiat: lucru rușinos la un tânăr din lume, scandalos la un seminarist. Stăpânirea pipăitului. Nu vă puteți imagina ce importantă este observarea regulei tactus spre a ști ce să faci în viață cu mâinile. Stăpânirea, în al doilea rând, a sufletului, stăpânirea interioară. Căci ce rost are să-ți păzești bine intrările templului, se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur, dacă în interior templul îți este răvășit? Stăpânire a imaginației, a inimii. Sufletul celui care a îmbrățișat viața de castitate desăvârșită, spune Sfântul Vasile cel Mare, trebuie să fie ca o oglindă curată; dar o oglindă care nu trebuie să reflecte chipul vreunei făpturi, ci numai chipul lui Cristos. Ce fericiți vom fi să putem spune la sfârșitul vieții cuvintele pe care le-a spus Sfântul Dominic pe patul de moarte confraților săi: "Îndurarea lui Dumnezeu mi-a păstrat până în acest moment curăția pe care am avut-o în leagăn. E o mare binefacere; dar trebuie să știi să faci eforturile necesare pentru a o avea. E necesară vegherea, rugăciunea, fuga de orice familiaritate cu persoanele de alt sex. Nimeni să nu-și pună virtutea în pericol, căci castitatea desăvârșită este ca și viața; ușor o poți pierde, dar n-o mai poți recupera". © 1999 Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1069, Ultimul acces: 2024-04-12 11:36:36
|
Timp total: 0,17s...
[]:1