Patriarhul rus insista cu acuzatiile de prozelitism - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Patriarhul rus insistă cu acuzațiile de prozelitism

[2005-12-31]
Patriarhul ortodox rus Alexei al II-lea așteaptă încă "gesturi concrete" din partea Vaticanului înainte de a lua în considerare o întâlnire cu Papa Benedict al XVI-lea. Deși s-a declarat încântat de angajamentul public în favoarea ecumenismului al noului Suveran Pontif, liderul rus și-a reînnoit protestele împotriva "prozelitismului" catolic din Rusia și din Europa de est.

Vaticanul trebuie să reducă activismul evanghelizatorilor catolici, a declarat Patriarhul într-un interviu acordat pentru BBC. "De ce să ne întâlnim în fața camerelor de televiziune?", a întrebat el retoric. "Doar ca să arătăm lumii că între noi nu există probleme? Dar există probleme, nu?" Liderul ortodox rus se plânge de faptul că misionarii catolici caută în mod regulat să boteze credincioși ortodocși în Biserica Catolică. Punctul de vedere catolic este că în Rusia majoritatea celor considerați a fi "ortodocși" nu au de fapt nici o legătură cu nici o Biserică. Patriarhul mai afirmă că Bisericile Catolice Răsăritene - în special Biserica Greco-Catolică din Ucraina - urmărește de asemenea convertirea ortodocșilor.

La final, Patriarhul Alexei a recunoscut faptul că liderii catolici și ortodocși au în comun multe îngrijorări, în special privitoare la tendința de secularizare a Europei. "Avem multe în comun", a spus el, chemând la o cooperare în această direcție.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1188, Ultimul acces: 2021-04-17 23:19:56