Liderul de la Taizé s-a intalnit cu Papa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Liderul de la Taizé s-a întâlnit cu Papa

[2006-01-05]
Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit astăzi cu fr. Alois, noul lider al Comunității de la Taizé. Fr. Alois, catolic german, a devenit conducătorul comunității ecumenice în august 2005. El i-a urmat fr. Roger Schutz, fondatorul Comunității de la Taizé, ucis la 16 august prin înjunghiere de o femeie cu probleme psihice, în timpul unei ceremonii de rugăciune. Încă de pe vremea Papei Ioan al XXIII-lea, conducătorul Comunității de la Taizé este primit anual de Pontif într-o audiență privată. Pentru fr. Alois a fost prima întâlnire de acest gen, în noua sa postură.

Papa Benedict al XVI-lea l-a primit pe fr. Alois la Vatican după încheierea întâlnirii anuale europene organizate de Taizé. Între 28 decembrie 2005 și 1 ianuarie 2006, aproximativ 50.000 de tineri au fost primiți la Milano la acest eveniment, ajuns la a 28-a ediție. Ca în fiecare an, au participat și tineri români, catolici, ortodocși și protestanți. Într-un mesaj trimis întâlnirii, Papa Benedict i-a încurajat pe tineri să urmeze exemplul fr. Roger și al Papei Ioan Paul al II-lea, să fie "făcători de pace" la rândul lor. Comunitatea de la Taizé a fost fondată de fr. Roger în 1940. Dedicată creșterii unității între creștini, comunitatea are acum peste 100 de frați din diferite confesiuni creștine, din 30 de țări. În fiecare an, zeci de mii de pelerini, majoritatea tineri, vizitează comunitatea din Franța.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1479, Ultimul acces: 2024-03-25 07:41:22